Frumusetea unei zile gri

Posted by On 20.12.2011 15 Comments

Nici n-am ajuns bine ieri la lucru, că durerea a și pus stăpânire pe mine. Deși plecasem de-acasă bine dispusă și pregătită pentru o nouă săptămână, până la ora 11 eram din nou în pat. Dureri chinuitoare, transpirații reci, frisoane, amețeală, tot tacâmul. Dar nu vă alarmați, a trecut lăsând în urmă o durere suportabilă, care până azi s-a risipit de tot.

Am ajuns acasă visând doar la pijama, la căldura patului și a ploscăi. Gâfâiam, dârdâiam și mi-aș fi ținut ochii închiși în timp ce mă schimbam și mă învârteam prin casă pentru a-mi pregati cele necesare vindecării.

Durerea s-a mai potolit, dar între timp venise Iubi să se asigure că sunt ok. I-am vorbit cu ochii închiși, cu gura uscată, cu plosca în brațe și cu un câine pe post de șal (așa știe Ricky să-și manifeste grija). Când am putut să mă ridic, am mâncat și m-am întors în pat. Iubi plecase după ce l-am asigurat că mă descurc și că durerea nu va mai reveni. Suntem cunoștințe vechi, deci îi știu tabieturile.

Și-am rămas singură. Singură cum n-am mai fost demult, într-o zi care m-a făcut să mă întorc în copilărie, când zilele gri, posomorâte, de iarnă însemnau un singur lucru: imposibilitatea de a ieși afară la joacă. Învăluită în căldura plapumei, mă pregăteam să citesc, dar privirea mi-a rămas agățată de peisajul parcă decolorat al blocurilor din fața geamurilor mele. O zi urâta și totuși atât de frumoasă. Pentru o clipă mi-am imaginat viața mea fără griji, fără povara bolii mamei mele și fără obligațiile mele cotidiene. Eram din nou un copil care nu merge la școala că e bolnav. M-a cuprins aceeași bucurie a absenței motivate, când toți ceilalți trebuie să suporte orele chinuitoare de geografie, matematica sau chimie, pe când eu pot sta în pat la TV.

Am regăsit lumina acelor zile uitându-mă pe geam, savurând singurătatea și liniștea casei mele, mult prea mare numai pentru mine. Mi-am luat Kindle-ul și m-am apucat de citit până când am adormit înconjurată de câini și cu La Medeleni odihnindu-mi-se pe piept. M-am trezit cu același sentiment plăcut, dar cu tristețea că într-o oră visul frumos se va spulbera. Mama mea va veni acasă, eu îmi voi relua atribuțiile și zilele gri nu vor mai fi frumoase decât când le voi privi prin ochii unui eu din alte vremuri.

Articole asemănatoare

TOPICS