-
În București, ca-ntr-un roman
Se poate să nu reușesc să redau în cuvinte senzațiile și trăirile care mă încearcă atunci când ajung în București, da’ o să încerc, poate-mi iese. Joi seara m-am urcat, ca de atâtea ori, în trenul de la ora 21:55 care urma să mă poarte legănat și zgomotos către capitală. Nu mai am emoții când mă urc în el, însă gândul că mă reîntorc într-un loc deja cunoscut e la fel de dătător de nerabdare de fiecare dată. Primele dați când am călătorit cu trenul noaptea, abia așteptam să văd Dunărea întunecată, luminițele de la Porțile de Fier și contururile munților. Acum, la ora la care trenul ajunge acolo, dorm.…
-
Sâmbată începe TESZT Festival
Și pentru că încep să mă disciplinez, iaca anunț și eu treburile la timp. ;)) Noroc, mare noroc cu Nebuloasa, ca dacă n-ar fi ea, teatrele din Timișoara ar fi pentru mine doar niște clădiri. Nu că nu m-ar interesa, da’ niciodată n-aș gasi timpul să ajung pe la ele să văd ce-au în program și să-mi iau bilete.
-
Nu avem timp, e doar o iluzie
Mă gândeam demult să scriu postul ăsta, dar parcă nu știam cum să-l iau și cum să-l apuc. Pentru că sunt idei ce-mi zboară haotic prin cap, însă toate legate de același subiect. Acum însă am primit ghiontul necesar pentru a încerca să le ordonez și să le dau o formă coerentă. Poate mai mult pentru mine, dar sper din suflet că și pentru voi.
-
La revedere, Adelina!
Stau de câteva clipe în fața foii albe de Word și nu găsesc nici un titlu pentru postul ăsta. Pentru că e absurd, e de neconceput, e incredibil subiectul lui. Cum să scrii, mai bine zis, ce să scrii despre moartea unei fete de 25 de ani? Și nu a unei fete bolnave cronic, ci a unei fete în care viața pulsa puternic cu doar o lună și jumătate în urmă. Nu-i așa că-i imposibil de crezut așa ceva? Eu mă tot chinui s-o fac și nu-mi iese. Nu pot să cred că Adelina a murit.
-
Cu întârziere, despre Scavengers Hunt
Cred că toți participanții la Scavengers Hunt, deținători de blog, au scris deja despre cum a fost vineri la întrecere. Eu în weekend sunt, de obicei, offline, iar dup-aia am avut 2 priorități, așa că la mine citiți abia acuma. Deși echipa mea părea formată din 8 persoane (cu tot cu mine), am mai rămas 6: Andrea, Ion, Arashi, Cookie, Tomi – prietenul ei – și subsemnata. Ne-am încadrat, așa că absența celor care n-au putut veni nu ne-a creat probleme. Abia așteptam să vedem cerințele și, mai ales, cum se va desfășura.
