Întâlniri cu mame din Berlin
Pentru că m-am săturat să duc o viață de pustnică, închisă între câteva ziduri, în cele 3 zile de net „nelimitat” (pentru că doar 3 zile au durat cele 7 gratis, care de fapt erau 1GB, dar nu scria nicăieri pe ambalaj, așa că noi am lăsat netul pornit într-una) am căutat câteva activități în care să o pot implica și pe Ada. Știam deja de la Lavinia de meet-ups, fusesem la o asemenea întâlnire la Revelionul petrecut la Londra, așa că știam că și la Berlin le voi găsi. Mi-am instalat aplicația pe telefon și-am descoperit cu bucurie că sunt tematice. Așa am găsit o întâlnire săptămânală pentru gravide și m-am înscris cu tot cu Ada, că doar nu m-ar fi respins că vin cu copilul și nu-l mai am în mine. Doar că imediat după ce m-am înscris, am mai găsit una pentru mame cu bebeluși, care se întâmpla înainte. Și mi-am propus să merg la amândouă.
Cea pentru mame cu copii are loc în fiecare joi la ora 3, la o anumită cafenea, care, dacă mi-ar cere cineva părerea, aș schimba-o. Oricât de comode i-ar fi fotoliile și canapelele, oricât de bune ar fi prăjiturile… nu e loc pentru toate cărucioarele. Adică e, dar noi ocupăm doar o masă, iar la celelalte nu se pot așeza alți clienți din cauza cărucioarelor. În fine… nu e locul meu să comentez. Un alt motiv pentru care m-am dus la aceste meet-up-uri a fost acela că am vrut să întâlnesc mai mulți străini. Astfel, m-am conversat pe teme bebelușești și nu numai cu o australiancă, mamă de băiat de 3,5 luni, pe care îl cheamă Wolf, mamă care a vizitat România și i s-a părut superbă (ca să o citez: „te aștepți la ceva și găsești cu totul altceva. Într-un sens bun”); cu o portugheză măritată cu un englez, mamă de băiat de 3 luni, care mi-a povestit de cezariana ei cu probleme; cu o indiancă din Mumbai – care mi s-a părut cea mai simpatică și prietenoasă și singura cu care am făcut schimb de numere de telefon – însărcinată în 17 săptămâni și a cărei cea mai bună prietenă e Mihaela, o româncă din Pitești; cu o nemțoaică măritată cu un portughez, gravidă și viitoare mamă de băiat, care a aflat de la noi că limba română nu seamănă cu germana; cu o altă nemțoaică, mamă de băiat de 9 luni care a fentat sistemul pentru a-i accepta copilul la grădiniță cu program de 8 ore – încă deslușesc misterele grădinițelor de aici și aparent e bătaie pe locuri; și cu o altă nemțoaică, mamă de băiat de 5 luni cu niște ochi enormi, foarte comic și dulce.
Mi-a plăcut la ele în special faptul că nu-s fixiste, că îmi era teamă să nu mă răstignească dacă o să mă vadă cu biberonul cu lapte praf. Însă sunt toate foarte deschise la minte și pot înțelege că dacă nu-ți alăptezi copilul n-o faci pentru că nu-l iubești, ci pentru că nu poți și care pot accepta că dacă nu vrei sau nu ești dispusă să te chinui cu un travaliu de câteva ore, e perfect OK să ceri cezariană. Am primit câteva informații utile, cum ar fi că există cursuri gratuite de limba germană pentru mame care pot merge cu copiii la ore sau că, dacă te înregistrezi la un anume magazin, poți primi vouchere și tot felul de cadouri pentru bebe.
Ada le-a impresionat adormind singură în cărucior, fără s-o șâșâi sau s-o legăn. Cele două gravide au răsuflat ușurate că prea auziseră doar povești de groază. Fiind singura fetiță între 4 băieți și unul în burtă (indianca încă nu știe ce are) a fost destul de băgată în seamă. Nu mai e la fel de ușor cu ea „în societate”, că nu nici nu mai mănâncă, nici nu mai doarme fără să îi fie distrasă atenția. Așa că am avut și câteva momente în care îmi venea să mă ridic și să plec cu ea, însă îmi era mai groază de urletele din mașină pentru că nu prea-i mai place nici să stea în landou. Să nu mai zic de circul pe care îl face când îi pun căciulița sau o îmbrac în salopetă…
Cea de-a doua întâlnire… nu s-a ținut. Dar eu m-am dus pentru că deh… no internet. Și-am mai și plătit 1,3€ pe parcare, că localul era în centru. M-am simțit cam nașpa, mai ales când o negresă a început să râdă când m-a auzit că „I’m looking for a group of pregnant women”. Mă rog, era amuzant și sigur n-a râs cu răutate, dar trec printr-o perioadă mai sensibilă și-mi cam venea să plâng. Mi-am bagat coada între picioare și-am ieșit cu căruciorul din mijlocul cuibuilui de hipsteri și cool people, eu fiind doar o mamă cu plodul în căruț, foarte nepotrivită în peisajul ăla…
Între timp, am depășit momentul…
Înainte să plecăm din țară am intrat în două grupuri de pe Facebook cu mămici românce din Germania și din Berlin. Acolo am cunoscut-o pe Nicoleta, care mi-a fost de mare, mare ajutor și mi-a dat o grămadă de sfaturi utile. Nicoleta, soțul și fetița ei au fost în vizită duminică și ne-am bucurat să vedem și să cunoaștem fețe noi.
Încet, încet poate se risipește și singurătatea.
Mie postarea ta de azi mi se pare foarte amuzanta, cu copilul care nu mai e in tine si barul de hipsteri.
Da, e amuzanta daca nu ti se intampla tie. 🙂 Dar mi se pare amuzanta si mie, la distanta de aproape o saptamana.
Oare la noi se fac astfel de intalniri? Nu neaparat de mamici :).Si, daca se fac, cum poti afla de ele? Mai ales daca nu esti din Bucuresti, ca acolo se mai intampla “chestii”.
Oare cum pot schimba mutra asta uraciaosa care apare la postare? Nu prea seamana cu mine :). Sper.
gravatar.com incearca aici cu poza 🙂
cred ca da. La un moment dat, pe miresici.ro se intilneau fostele miresici care acum aveau si bebelusi si care organizau tot felul de iesiri prin Iasi.
Dorina – intra pe meetup.com, seteaza orasul care te intereseaza si poate ai noroc 🙂
mutra de la comentarii e generata de wordpress si e legata de mail. daca vrei sa apara o imagine preferata, fa asa cum a zis Cris, cu gravatar.com 🙂
Mi-ai dat si mie o idee cu grupurile cu mamici. Noi o sa ne mutam in Montreal si am un baietel de aproape 2 ani si un bebe in burtica si ar fi bune socializarile de acest gen. Bafta in continuare!
Sigur vei gasi acolo. Daca nu, poti organiza chiar tu. Avantajul e ca poti alege tu localul 😛
Ne spui te rog cum se numeste aplicatia? Oare exista in apple store?
Multumesc si multa energie pentru micuta iti doresc!
exista, ca si eu am iPhone. meetup se numeste si e cu rosu si alb.
Pare amuzanta intamplarea ta, dar si eu in locul tau cred ca m-as fi simtit la fel cu lacrimi in ochi. Mno, aici sunt se pare o gramada de astfel de activitati cu bebei sau burti, insa sunt toate in timpul saptamanii, si pt mine nu merge, eu muncesc, puica la cresa unde are o gramada de socializing :)))
Acelasi schimb de pareri despre copii si obiceiuri il gasesc de cate ori ies cu cea mica la plimbare, e un loc unde se aduna bonele si mamicile si da-i si discuta si compara si impartaseste experiente. Recunosc ca le cam evit, puica mea si asa ia o gramada de virusi de la cresa, as prefera sa nu ii dea la altii. Cu bonele nu ai ce discuta, am cunoscut insa o mamica chiar draguta, poloneza, sper sa o mai vad in zona.
Eu nu lucrez inca si nici n-am de gand prea curand 😛 Bine, vreau sa ma reapuc de fuste, dar nu vreau sa ma angajez pt cel putin doi ani.
mie mi-ar fi rusine sa merg la o intalnire din asta cu persoane pe care nu le cunosc si care vorbesc alte limbi. cred ca as muri de stres si mai bine as sta singura cuc in casa. imi place de tine ca esti sociabila, curajoasa si descurcareata si ca ai initiativa de a te integra cat mai repede in mediul nou in care esti. mi-ar placea sa fiu si eu asa.
uf… e o vorba in popor: cu rusinea mori de foame. 🙂 eu n-am trac cand trebuie sa vorbesc cu necunoscuti, mai mult de atat chiar imi face placere. la urma urmei asta sunt, necunoscuti. daca nu-mi plac, nu ma mai duc sau nu le mai caut compania. doamnele astea au fost OK, nu extrem de simpatice, dar ma mai duc.
sfatul meu (pe care nu mi l-ai cerut) e sa incerci macar o data, sa vezi cum e. n-are ce sa ti se intample 🙂
Draga Tomata,
E prima data cind comentez aici desi iti citesc cu mare placere blogul.
Articolul tau m-a facut sa ies din anonimat pentru ca m-a facut sa ma vad pe mine acum 16 ani cind impingeam de zor un carucior intr-o tara straina(celalalt copil era la gradinita) cu harta orasului dupa mine, slabisem, sotul muncea toata ziua si uneori si in weekend , iar eu de multe ori imi inghiteam lacrimile si nu mai puteam de singuratate.N-as fi avut nici macar curajul tau sa particip la grupuri de mame, internet n-aveam si telefonul costa o gramada de bani.
Asa ca-ti dau curaj, o sa vina zile mai bune in care o sa iti amintesti cu nostalgie de perioada asta.
hehe, pana la urma am ajuns si la tine cu ceva 🙂 ma bucur ca ai comentat si te mai astept.
am destule momente in care imi vine sa plang, dar ma iau cu ceva si uit. dar chiar am nevoie de-o boceala de-aia cu sughituri sa ma eliberez. sper sa nu fie prea dramatic cand chiar nu mai pot tine in mine. 😛
multumesc de incurajare.
Andreea,
Sunt tot Andreea cea care ti-a zis intr-un comentariu anterior ca pleaca la sfarsitul lunii februarie in Anglia. Acum 10 ani cand am ajuns in Franta, am simtit asta…un gol, loneliness la propriu.
Mergeam la scoala foarte multe ore pe zi, dar cand nu era scoala, reveneam la o camera mica de 9m patrati, cu mobila veche si saracacioasa. Prima saptamana am mancat doar cereale cu lapte, nu aveam stomac pentru altceva. Incet, incet am mancat si la cantina. Totul era rece si strain. Cand vorbeam cu ai mei la telefon nici nu stiam ce sa le zic. Imi venea sa ma intorc acasa, dar n-am vrut sa renunt.
Dupa 6 luni l-am cunoscut pe viitorul meu sot si…totul s-a schimbat. Sunt sigura ca fara el nu as fi stat nici macar o zi in plus peste cat eram legata prin contract.
Dupa 10 ani stiu ca m-am schimbat, asa cum te schimba vestul Europei. Devii mai organizat, rece pentru majoritatea romanilor si un cetatean al lumii. Asa ma consider eu.
Andreea, e foarte greu la inceput, mai ales daca nu vorbesti fluent limba. Sotul meu a avut o oportunitate de munca in Suedia, dar mi-am data seama cat de greu ar fi acolo macar primii doi ani pentru ca nu stiu limba. Si acum nu mai am 23 de ani, am 33 si un bebe aproape copil.
Asa ca oricat de tentant ar fi sunat “Free daycare for all children” (spuneai ca in Germania e greu sa obtii un loc la cresa; in Franta am cerut cresa la stat timp de 2 ani si nu am primit, iar crese private exista doar pentru angajatii anumitor firme), am ales UK. Vorbesc limba si cred ca asta va ajuta la integrare. Sper cel putin. Nicaieri nu-i ca acasa.
Cand ajungem vara in Pitesti si cumparam rosii din Piata Sud (care nu au gust de cartofi), pepeni care au seminte si gust, cand mancam caise din gradina parintilor mei, atunci ne simtim din nou copii.
In rest, viata in vestul Europei permite un trai decent. Nu ai grija zilei de maine, daca esti bolnav te repara si te trimit inapoi la munca si ai in general un sentiment de securitate.
Sper ca nu e prea depresiv commentariul meu, sunt in pline pregatiri de mutat si recunosc ca nu e cel mai jolly moment, mai ales ca a trebuit sa concediez bona si acum ii fac actele (am impresia ca fac un al doilea job, atat de complicat este).
Numai bine Andreea si cand ai timp, mai scrie te rog. Scrii frummos 🙂
Buna, Andreea din Anglia 🙂 asa cred ca o sa-ti spun 😛
Din pacate, ai dreptate cu schimbarea. Ma surprind facand lucruri sau luand decizii pe care in Romania nu le-as fi luat. De exemplu, acasa nu m-am uitat prea mult la preturi cand mergeam la supermarket. aici, ma gandesc de doua ori daca sa cumpar sau nu un produs care costa peste 2 euro. acasa abia ma urneam sa plec de acasa cateodata, aici, de nevoia de a iesi din casa, plec cu masina chiar si 10km.
Sunt absolut de acord ca limba te impiedica sa socializezi. De exemplu, eram azi la veterinar si-a venit o doamna cu o pisica si-a intrat in vorba cu mine. Dar n-am putut decat sa-i spun ca nu vorbesc germana foarte bine si si-a dat singura seama de asta cand am intrebat-o pe doctorita daca vorbeste engleza. mi-ar fi placut sa o intreb pe doamna ce a patit motanul ei, Felix.
mai scriu, sigur ca mai scriu 🙂 va trebui la un moment dat sa citesc ca sa-mi aduc aminte 🙂
Eu am gasit asa un grup in Bucuresti, tare bine mi-a prins (forumul DC sa traiasca). Una din mamici imi era vecina si ne-am imprietenit repede, asa ca de cand are copila 2-3 sapt. a avut intalniri cu un baietel cu 2 sapt. mai mare…prin cartier, de 2 ori pe zi (iarna o data); si la ei tati era in delegatii asa ca ne distram impreuna. Si acum zambesc amintindu-mi cum afara erau – ceva grade dar noi aveam ceva revista de tricotat de descifrat din maghiara (limba ce nu o cunosc) iar copiii isi schimbau suzetele intre ei :))))
internetul are marele merit de a lega oameni, desi multi il folosesc in loc de socializarea fata in fata. eu ma bucur mult ca cineva a avut ideea de a crea a un site ca meetup.com si, mai mult, de a-l face tematic. sunt o gramada de intalniri pe diverse teme (dans, film, literatura, mame etc), pentru noii veniti in Berlin, pentru cei care nu cunosc limba… timp sa ai si chef sa mergi.
Nu știu exact cum se numesc in Germania, dar încearcă sa găsești clase de tipul Mommy & Me. Sunt convinsă ca sunt si in Berlin. De obicei le găsești la studiourile de yoga. Au diferite tipuri de clase: baby Sign language, dans, yoga, Happy musical etc. La fel, uita-te si după clase de înot pentru bebeluși. Sunt super fun si bebeii iubesc apa.
Sorry I couldn’t be more help! 🙁
Am gasit deja cursuri de inot pentru bebelusi, dar inca e destul de frig afara si nu prea vreau s-o expun pe Ada. am ferit-o pana acum de orice raceala si n-as vrea sa facilitez eu vreo nazbatie. nu de alta, dar inca n-avem pediatru 😛
draga Andreea, sunt impresionata! Te descurci foarte bine in Germania. Te socializezi, ai deja prieteni noi, super. I am proud of u, girl!!!
P.S. Am citit The Fountainhead pt ca ai recomandat-o si laudat-o. Multumesc!!! What a book, what a book …. o carte pe care nu cred ca o voi uita! Multumesc!!!
hehe, ma bucur ca ti-a placut cartea 🙂
da, incep sa ma obisnuiesc aici si sa inteleg cum merg lucrurile.
mi-ai amintit sa il anunt pe fratele tau ca poate vrea sa ne intalnim 🙂
Poti sa pui niste linkuri catre comunitati online de romani din Germania de unde ai luat informatii utile? As fi curios sa citesc si eu impresii/sfaturi. Eu n-am gasit nimic interesant la o cautare sumara (si in diagonala, ce-i drept).
cele mai multe info le-am primit de la romanii de pe grupurile de romani de pe Facebook. Iti dau linkurile cand stau mai bine cu netul sau poti cauta pe blog “grup de facebook” ca si mie mi le-a dat cineva aici. Plus ca multi mi-au scris pe privat. Ah, si am mai aflat o gramada de lucruri de pe grupurile de mame din Germania, in care nu cred ca o sa fii acceptat 😛 Si am mai aflat multe de pe settle-in-berlin.com si de pe alte site-uri de expati 🙂
Mersi, am mai gasit si /r/Germany pe reddit. 🙂 Ma gandesc sa testez si eu apele la vara cu o vizita prelungita pe-acolo si vreau sa mai citesc una alta inainte.
daca te pot ajuta, cu informatiile pe care le am deja… cu drag 🙂
Ma bucur ca incet, incet te integrezi. Mi-ar placea si mie sa merg la astfel de intalniri, dar la care sa discutam si altceva in afara de “copii”. Esti un exemplu de mama descurcareata si ma inspiri! te pup
pai se discuta si altceva in afara de chestii bebelusesti, mai ales despre tarile din care vine fiecare 🙂 in afara de 3 nemtoaice, toate suntem din alte tari, chiar si de pe alte continente.
Buna seara. In cautarea mea de o grupa in Berlin de copii mai mici care se pot intalni sa se joace si mai ales sa vorbeasca romaneste unul cu altul, am gasit articolul acesta. Am vrut sa va intreb daca aveti vreo idee daca exista asa ceva, iar daca nu daca ati fi interesata sa initiiem asa ceva impreuna? Fetita mea are 3,5 ani si momentan sunt gravida cu al doilea. Mersi pentru atentie si ma bucur de un raspuns.
Buna, Laura.
Din cate stiu eu nu exista decat intalniri organizate pe Facebook, destul de rar, pe un grup de mame din Berlin (sau din Germania).
Eu n-am fost niciodata, dar doua dintre prietenele mele cele mai bune din Berlin acolo le-am cunoscut (pe grup).
Fetita mea e la gradinita pana la ora 15:30, dar as fi interesata de socializare. Macar din cand in cand.
Poti sa-mi scrii pe privat, pe adresa de mail – tomatacuscufita@gmail.com 🙂