-
Cum se machiază o ochelaristă
De câteva săptămâni sunt ar trebui sa fiu ochelaristă permanent. Zic ar trebui pentru că n-am fost decât în prima săptămână. Acuma am revenit la proastele obiceiuri de a-mi da ochelarii jos când plec de la lucru și de a-i pune înapoi când îmi iau laptopul în brațe. Asta trebuie să se schimbe și promit solemn că mă voi strădui să îi țin pe nas toată ziua.
You May Also Like
Make-Up Studio la Marrionaud
Un scutec ca o îmbrățișare
Mic dejun dulce și sănătos
-
Ochii sunt ai mamei mele
Părinții mei nu obișnuiau să-mi povestească despre viața lor înainte de mine. Sunt destul de puține lucrurile pe care le știu despre ei, împreună, fără mine. Tatălui meu îi plăcea să-mi povestească amintiri din viața lui, să-mi dea exemple menite să mă învețe ceva. Mama mea, pe de altă parte, deși a dus o viață destul de grea și lipsită de mari bucurii, la fel ca tatăl meu, de altfel, nu mi-a povestit decât lucruri triste, destul de generale, fără să pună degetul pe o anumită întâmplare exactă, care a marcat-o.
-
Cât timp ai putea duce o luptă zilnică? Și câte lupte ai putea duce zilnic?
Mic exercițiu de imaginație: închipuiți-vă că suferiți de o boală incurabilă și nemiloasă; închipuiți-vă că oamenii din jurul vostru vă judecă și vă discriminează pentru asta; închipuiți-vă că nici măcar medicamentele nu vi le puteți lua de față cu ei, că trebuie să vă ascundeți și că de multe ori există riscul să uitați să vă luați tratamentul tocmai din cauza asta; închipuiți-vă că nu puteți merge la doctor, ca orice alt om, fără să apară discuții sau piedici – că nu vă puteți trata o carie, că nu vă puteți face un examen ginecologic, că pentru a vă opera e nevoie de convingerea cadrelor medicale. Închipuiți-vă toate astea și…
-
Toată ziua „Te iubesc”
Așa presimt că prin postul ăsta o să-mi pun în cap o grămadă de comentatori și hateri, încât aproape că nici nu-mi pasă și mă aștern pe scris. Pentru că-i un subiect sensibil și personal și fiecare își are propriul adevăr, iar acceptarea altor păreri sau practici e destul de anevoioasă. Eu mi-l expun aici doar pe al meu, nu vorbesc în numele nimănui, nu judec pe nimeni (cel puțin nu în scris), aș avea pretenția să n-o faceți nici voi. Însă aș vrea să vă citesc părerile, deci nu vă zgârciți cu comentariile.
-
Un bilet, vă rog. Sunt singură.
Nu știu cât de des merg fetele singure la film, nu știu cum arată asta din afară și nici nu știu cât de des o fac. Știu însă cum am trăit eu experiența. Pentru că fiind prima și singura dată când am fost singură la film, da, e o experiență și asta.
