Toată ziua „Te iubesc”
Așa presimt că prin postul ăsta o să-mi pun în cap o grămadă de comentatori și hateri, încât aproape că nici nu-mi pasă și mă aștern pe scris. Pentru că-i un subiect sensibil și personal și fiecare își are propriul adevăr, iar acceptarea altor păreri sau practici e destul de anevoioasă. Eu mi-l expun aici doar pe al meu, nu vorbesc în numele nimănui, nu judec pe nimeni (cel puțin nu în scris), aș avea pretenția să n-o faceți nici voi. Însă aș vrea să vă citesc părerile, deci nu vă zgârciți cu comentariile.
Nu plănuisem să scriu despre „Te iubesc”, însă ieri, în urma unei discuții cu colegii, la masă, mă gândeam că-i un subiect destul de bun de dezbătut pe blog. Pot pune pariu că s-a mai vorbit, aș da și link dacă aș fi întâlnit discuția pe undeva, însă mie nu mi-a ieșit în cale. Da’ nici n-am pretenția că eu am găurit macaroana, deci dacă e o temă răsuflată, schimbați canalul.
Nu cred că există om pe lumea asta care să nu-și dorească să audă de la persoana iubită un „Te iubesc” sincer. Însă cred că există oameni care n-o spun mai deloc sau oameni cărora le e puțin cam greu s-o spună. Există oamenii aștia pentru că eu sunt unul dintre ei. N-ați zice, nu? La cât de deschisă sunt aici și la cât de multe chestii personale vă povestesc. Ei bine, nu sunt genul care face declarații de dragoste. Nu MAI sunt, că am fost. Nu știu unde s-a pierdut pe drum, dar nu mai practic exprimarea sentimentelor afective de câțiva ani buni. Pe vream când eram mai tânără, adică mai prin liceu așa, când îmi trăiam primii fiori ai iubirii, toată mă emoționam când îl auzeam pe iubitul meu de-atunci că-și declară sentimentele. Spuneam și eu cu lacrimi în ochi, cu buzele tremurânde cel mai sincer „Te iubesc” de care eram în stare. I-am spus o dată chiar și că-l voi iubi întotdeauna. 🙂 Eh, întotdeauna a durat doar vreo 2 ani sau mai puțin, dar când ești tânăr ai toată întotdeauna la dispoziție și oricum n-ai noțiunea ei. Unde mai pui că ești și amețit de romanele de dragoste pe care le citești, de hormonii dezlănțuiți, nu mai stai să calculezi cât durează înțodeauna. Cert e că am iubit. Mult. Cu lacrimi, cu dureri de stomac, cu fluturași, cu emoții, cu nopți nedormite, cu zile nemâncate, cu telefoane în miez de noapte, cu îtâlniri pe furiș, cu mângâieri fierbinți, cu săruturi sălbatice, cu minciuni, cu adevăruri crude, cu îmbrățisări pătimașe, dar mai ales cu cuvinte, cu declarații, cu „te iubesc”-uri. Am iubit atât cât poate o tânără iubi, uneori am avut impresia că și mai mult.
Pe 31 august se împlinesc 6 ani de când sunt cu Iubi, am mai spus asta deja. Sper să fie de 10 ori încă pe-atâția. Însă dacă lipsește ceva din relația noastră, acelea sunt declarațiile de dragoste. Verbale, cel puțin. Am folosit cuvântul „lipsește” doar pentru a descrie situația, pentru că „a lipsi” înseamnă, conform dexului, „a nu se mai găsi acolo unde, în mod normal, trebuia să se afle”, „a mai fi nevoie de ceva”, „a mai trebui ceva”, „a se dispensa de ceva”. Niciunul din aceste înțelesuri nu ni se aplică nouă. Nu înseamnă că dacă nu ne spunem toată ziua cât de mult ne iubim, chiar nu ne iubim. Nu înseamnă că dacă nu ne trimitem zilnic mesaje cu „Te iubesc” relația noastră e incompletă, îi lipsește ceva. Și nici nu înseamnă că ne e mai bine fără. Pur și simplu, ȘTIM că ne iubim unul pe altul, ȘTIM că am face orice unul pentru altul, ȘTIM că ne putem baza unul pe altul și ȘTIM că iubirea e acolo, în noi. Nu-i musai să ne-o spunem până nu mai are nici un farmec.
Sâmbătă am fost la sat cu o prietenă, iar Iubi în Ungaria, la un concurs de înot. Seara mi-a trimis un mesaj pe care l-am primit a doua zi. Îmi spunea ce medalii a câștigat, că totul e bine și, la sfârșit că mă iubește mult. Nu ne-am mai spus de mult timp cât ne iubim, nici eu lui, nici el mie. Dar surpriza declarației a fost extraordinară. Am condus 2 ore și ceva cu zâmbetul pe buze, cu o bucurie adolescentină și cu o dorință nestăvilită de a-l vedea și de a-l săruta. N-am nevoie să mi-o spună zilnic, pentru că zilnic o simt. Însă când vine pe neașteptate, rar, o dată pe an sau o dată la doi ani… acel „Te iubesc” e mai valoros decât orice altă declarație cotidiană redundantă.
N-o să cred niciodată că dacă nu îți declari cât mai des sentimentele îl iubești mai puțin pe cel de lângă tine. Și îi compătimesc pe cei care cred asta…
Noi ne-am spus foarte des la inceputul relatiei acel “te iubesc” din inima si a devenit un fel de obisnuinta sa il folosim, desi nu mai are farmecul de la inceput. Este un fel de salut la venire, la plecare, la trezire si inainte de a adormi. Chiar si cand vorbim la telefon, inainte de a inchide, nici unul dintre noi nu spune “pa” sau ceva de genul asta, ci “te iubesc”.
Dar stim ca dragostea exista si ca suntem legati prin altceva, care este mai presus de cuvinte.
Si la noi, la inceput, declaratiile erau mai dese, mai patimase… dar au trecut 9 ani jumate. Suntem casatoriti si stim ca ne iubim. Acum el e plecat din tara. Daca atunci cand era langa mine ne spuneam mai rar, acum, cand vorbim, in fiecare seara pe Skype, ne spunem la revedere si “te iubesc”. Ma gandeam ca poate distanta ne face mai sensibili si desi ne cunoastem sentimentele, avem nevoie nu de confirmare, ci de alinare. Si am mai observat ceva. Noi avem o fetita de 2 ani. De cand a aparut ea o spunem mai des, dar o facem pentru a o obisnui cu exprimarea libera a sentimentelor, cu ideea ca parintii ei se iubesc si ca o iubim si pe ea. Si da, ne pupam in fata ei si e foarte dulce cand vrea si ea sa se bage intre noi si rade cand o luam in brate si o pupam amandoi. Intr-un fel am trecut prin aceleasi etape ca si tine si poate, cand vei avea un copil o sa vezi ca se mai schimba situatia.
cred ca situatia voastra e mai deosebita, avand in vedere ca el e plecat din tara. 🙂 cred ca dorul e mare si dragostea si mai mare. in plus, mi se pare foarte frumos ca va educati copilul in sensul asta. cum zicea si Alina mai jos… generatia noastra nu e prea invatata cu declaratii pentru parinti…
Ceea ce a spus Docica in mesajul ei este ceea ce experimentez si eu acum. De la momentul in care l-am cunoscut pe actualul meu sot si pana la momentul in care am fost ceruta in casatorie, el cred ca mi-a spus “te iubesc” de vreo 2 ori, si asta pentru ca el nu era genul (asa cum spui ca esti si tu), care sa declare iubirea in fiecare moment al zilei. Situatia s-a schimbat mult cand el a plecat din tara si ne vedem tot pe Skype, si cu atat mai mult, cand a aparut fetita noastra, care acum are 2 ani si 8 luni. Asa ca, in opinia mea, intr-o relatie, sunt momente in care cuvintele respective sunt de prisos, si asta pentru ca ele sunt dovedite prin fapte vizibile zi de zi, ora de ora, si momente in care aceste fapte nu mai pot fi vizibile, din cauza departarii, si atunci cuvintele respective aduc multa alinare, suport si caldura relatiei si nu o lasa sa se strice cu timpul si departarea aparuta.
Eu zic te iubesc. Eu merg prin casa, ii prind privirea, simt stomacul ghem si zambetul mi se lateste si-i zic. Te iubesc. Eu cred ca zic te iubesc din primul moment cand simt si stiu sigur ca e dragoste. Nu, nu ‘te iubesc, pa’, ‘te iubesc, hai’, ‘te iubesc, ce faci?’. Dar te iubesc atunci cand simt ca-mi creste pulsul.
La fel de sigura zic si ‘nu te mai iubesc’ dar asta e alta poveste.
Am citit postarea ta si ma incruntam asa cu fiecare rand ca in mintea mea vi se potriveau pe zambet niste te iubesc-uri oricat de rare dar rostite sau scrise. Si deja imi formam in cap pledoaria despre cum un sms cu te iubesc te poate face sa zambesti ore intregi. 🙂 Si-am ajuns la incheierea postarii. 🙂 Mna. Asa da.
Discutia nu e intre cei ce spun te iubesc des si cei ce spun rar. Discutia ar trebui sa fie despre cei care nu spun te iubesc pentru ca li se pare incalcare de orgoliu, cliseu sau nedemn sentiment exprimat… Discutia ar trebui sa fie despre cei ce simt te iubesc-ul in vintre dar actioneaza exact invers lui (n-am sa inteleg de ce), despre cei care se incapataneaza sa nu zica niciodata te iubesc si despre cei care il zic mincinos.
E mai mult decat o declaratie/compliment. E o recunoastere. Si daca o gandim la extrem e o simpla propozitie. Imi place sa o golesc de responsabilitati si implicatii. Sa fie Te iubesc. O recunoastere simpla si frumoasa. Ca ‘eu visez’. Ca ‘eu beau cafea’. Cafeaua nu-i obligata sa ia masuri in momentul ala. Te iubesc. N-are rost sa-ti zic ca te, daca nu te. Si nici sa nu-ti zic daca eu o simt.
Cat de mult imi place sa-mi exagerez si amplific trairile, putini sunt cei care au auzit te iubesc de la mine. Culmea. Si-l zic din primul moment in care il simt. Dar ma incrunt la cei ce nu vor, pur si simplu nu vor sa-si recunoasca lor sau public sentimentul.
Si da, ai dreptate, nu are nici o legatura cat de des iti declari sentimentul cu cat de tare iubesti… Dar bine ar fi ca declarat sa fie adevarat si adevarat sa fie declarat.
ce frumos ai spus! 🙂 ma bucur cand citesc asemenea randuri, ma bucur pentru cei care simt asa si fac cum simt.
cat despre orgoliu… ah, ce mare greseala e orgoliul uneori… de cele mai multe ori
Cel mai usor de demonstrat cuiva iubire ce i-o porti e prin fapte..Prin lucrurile pe care le imparti cu el/ea… Sincer, eu folosesc “te iubesc” dar cel mai frumos imi exprim dragostea prin momentele pe care ni le oferim unul altuia…
Cred ca a spune poate fi un fel de materializare a sentimentului. Cam ca atunci cand vezi un catelus si vrei sa pui mana pe el.
In acelasi timp, folosirea lui te iubesc pe post de virgula sau salut, cred ca ii rapeste aceasta calitate. Ca in orice, moderatia e mai buna decat preaplinul. Creierul nostru este conceput de asa natura incat elimina redundantele.
Da, e posibil sa te alegi cu o gasca de hateri. pentru ca s-a creat ideea asta ca e ok sa se faca concurs de declaratii in cuplu. Nici noi nu suntem prea “declarativi”, si mie sincer sa mor daca imi mai pasa de cate ori mi-o spune, asta pana il apuca odata si stau ca tampa cu ditamai zambetul pe buze vreo 2 zile. astea sunt momentele cu adevarat pretioase:)
http://www.curteaveche.ro/Cele_cinci_limbaje_ale_iubirii_Cum_sa_i_arati_partenerului_ca_esti_implicat_trup_si_suflet_in_relatie_Editia_a_IV_a_revizuita-3-150
Pam pam 🙂
Noi ne spunem des, dar cred ca asta tine de cei doi din cuplu, de cum sunt ei, de cum se simt, de cum comunica.
Eu ma simt bine asa, mie-mi place, dar fiecare cuplu face cum considera mai bine. Cuvintele oricum sunt degeaba, daca nu exista si fapte care sa le sustina.
eu sunt de acord cu tine; la noi toata chestia a pornit de la o discutie, al carui rezumat ar fi: “vorbe sau fapte”, stiu ca se pot combina iar in anumite cazuri, cum spunea cineva mai sus, daca ai si un copil e bine sa-l inveti ca nu e gresit sa-si arate sentimentele…
Cele doua cuvinte… pot fi suplinite prin limbaj corporal, mimica si o multime de alte gesturi. Te iubesc-ul repetat prea des se goleste de afectiune, de intensitate si parca nici nu-si mai are rostul (decat in cazuri speciale) in viata cuplului… care ramane cuplu tocmai pentru ca intre cei doi sunt legati prin iubire, nu? 🙂
ce subiect sensibil….of ce greu imi e …
noi suntem de aprox 5 ani impreuna si eu spun te iubesc de fiecare data cand o simt (nu, nu de la revedere sau ca salut… insa simt zilnic ca-l iubesc, ca e viata mea, ca il pretuiesc si il ador, ca sunt o norocoasa ca l-am intalnit). …
El insa se fereste. Se fereste de orice declaratie de iubire, de orice ‘te iubesc’….atat ca nu ii plac cuvintele astea 2 cat si din orgoliu masculin. Motiveaza ca la varsta lui nu se mai preteaza aceste ‘adolescentine te iubesc-uri’ . Imi arata ca ma iubeste..prin anumite gesturi…dar cat de des poate sa le faca (1-2 ori pe luna??). Cand, dupa cateva luni de zile, imi spune acel ‘te iubesc’, aproape ca plang in hohote..nu numai ca-mi dau cateva lacrimi…
Deci din acest punct de vedere nu ne potrivim deloc, nu suntem nicicum de aceeasi baricada….si cum si in alte aspecte nu suntem din acelasi aluat…si ne mai certam si stam suparati….aproape ca nu simt iubirea..si am nevoie sa o aud…
Asa ca sufar ..Incerc sa ma conving singura ca nu are nici o legatura cat de des iti declari sentimentul cu cat de tare iubesti…
Pentru mine traiectoria “te iubesc”-ului e fix invers decat la tine. Eu nu-l prea foloseam (desi am mai zis-o la vreo doi-trei fosti, insa foarte rar si nu toata ziua, vorba ta). Pana l-am cunoscut pe actualul meu sot.
Pe la inceputul relatiei noastre aveam un program de lucru complet opus (eu lucram de dimineata pana dupa-masa, el de dupa-masa pana noaptea), astfel incat ne trimiteam foarte des mesaje. De fiecare data cand primeam un mesaj dragut de la el, imi inveselea toata ziua. Si ulterior, pana de curand in mai cand mi-am schimbat telefonul, petreceam multe nopti in care il asteptam sa vina de la lucru cititind acele mesaje.
Inca am pastrat obiceiul asta. De fiecare data cand el e la munca ne trimitem mesaje cu “te iubesc” si “mi-e dor de tine” etc. si crede-ma ca inca mai au impactul de la inceput. Inca ma iau fluturasii in stomac si apare zambetul ala tamp pe fata. Si la fel ne zicem si cand suntem impreuna, nu prea trece o ora fara sa ne reamintim ca ne iubim.
Intotdeauna cand o spun o simt. Mi se intampla sa-i zic in timpul unui film, nu neaparat in loc de “noapte buna”. Stiu de exemplu ca atunci cand imi trimite un mesaj cu “te iubesc” inseamna ca s-a gandit la mine.
La inceput, cand relatia noastra avea doar doua-trei luni, credeam sincer ca e doar o faza care o sa treaca. S-a dovedit a nu fi o faza si pentru noi cuvintele au inca acelasi impact, chiar daca ne spunem “te iubesc” de multe ori pe zi.
Cateodata mi se pare ca esti my brother from another mother, ca parca vorbesti din mintea mea:)) Nici eu nu ma manifest afectiv. Dar la mine e mult mai grav. Nu-mi plac nici pupaturile si imbratisarile intre prietene si colege. De exemplu, inainte de Craciun, colegii mei se pupa si se imbratiseaza de zici ca pleaca 10 ani pe mare. Si peste 3 zile, cand ne intoarcem la serviciu, urmeaza acelasi ritual. Mereu incerc sa ma sustrag, nu inteleg aceste manifestari, mi se par exagerate. Cu iubitul sunt afectuoasa si pupacioasa in intimitate, in public nu-mi plac exploziile de iubire. Si nu spun “te iubesc”, o arat in mii de feluri dar mi-e greu s-o spun. Recunosc ca am probleme de manifestare a afectivitatii din pricina unei copilarii nefericite, ma straduiesc sa rezolv problema asta, dar nici sa ajung ca americanii care arunca cu te iubesc-uri incoace si incolo, nu vreau sa ajung. Cum spunea cineva mai sus, parca isi pierde sensul. Am fost foarte debusolata cand am avut un iubit mexican. Ei, ca rasa, sunt foarte afectuosi si isi exprima afectiunea cu un miliard de diminutive si alinturi. Mi amor in sus, te amo in jos, ma dispera. Era cazul sa raspund si eu, asa ca de cate ori imi zicea “te amo”, ii raspundeam “yo tambien”. Pana cand intr-o zi s-a enervat mexicanul si-mi zice: “Tu tambien que, mi amor?” No futu-ti!:)))
Nici noi nu ne zicem chiar toata ziua “te iubesc”, dar se intampla totusi destul de des, pe nepregatite, in momente simple… O declaratie de acest gen imi poate schimba total ziua pentru ca stiu ca e facuta din tot sufletul, si e cu atat mai minunata cu cat are aceeasi intensitate ca la inceput, acum 12-13 ani… E bine sa-ti exprimi sentimentele in cuplu, e bine sa ti le exprimi cu naturalete, e bine sa le exprimi atunci cand simti ca nu le mai poti tine in tine si e musai sa le impartasesti celui de langa tine. Daca trece timpul, iar acel “te iubesc” se mai lasa asteptat, ajunge si o privire care exprima fix cuvintele de care ai nevoie….
M-am regasit (partial) in randurile tale. Eu si iubitul meu suntem impreuna de 5 ani, insa nu ne-am declarat niciodata iubirea in cuvinte. Am simtit-o de nenumarate ori, am dovedit-o prin fapte, stim ca e acolo. Si chiar daca la inceput mai simteam uneori nevoia sa aud un ‘te iubesc’, acum imi dau seama ca asta ne uneste si mai mult, ne face ‘complici’ la propria relatie.
Si parca ‘te iubesc’ repetat de atatea ori devine prea banal… Nu mai zic de cei care-si fac declaratii de dragoste pe Facebook, ca aici deja ar trebui sa aprofundam subiectul. :))
Un articol frumos pe aceeasi tema am citit aici: http://raluxa.com/cel-mai-frumos-te-iubesc
Ne spunem “te iubesc” des, dar asta nu înseamnă că depinde relaţia noastră de aceste două cuvinte. Ne leagă infinit mai multe.
Există atâtea modalităţi de-a îţi exprima sentimentele faţă de cineva. Doar pentru că nu spui “Te iubesc” nu înseamnă că el nu există.
Sunt un pic off topic dar mie mi se pare ca s-a banalizat rau “te iubesc”, intr-un fel, pentru ca am luat “love”-ul ala din engleza si “j’adore” din franceza, asa ca iubim si adoram tot. Iubesc rasaritul, ador parfumurile, ai inteles ideea.
Ce imi pare mie foarte rau, in schimb, e faptul ca suntem o generatie de copii care nu prea au auzit “te iubesc” de la parinti, si nici nu le-o spunem inapoi.
Iar cu iubitul/iubita…mie mi se pare foarte normal ce spui, fiecare cuplu isi are “normalitatea” lui.
Eu am auzit din partea unui prieten ca el iubeste din priviri fetele frumoase, fetele linistite si politicoasa, asta o fi ceva rau oare|?
cuvintele se uita mai repede decat faptele. Important este ce faci, nu ce spui. 🙂
Rosioara,
te-am gasit azi pe-o cautare Alzheimer, din pricini de soacra pe care o ingrijim cu randul eu si sotul meu. Si-am cazut in blogul tau citind si rascitind, din ce in ce mai mult si mai interesata, cu totul altceva decat ceea ce m-a adus in lumea ta. Multumesc pentru asta, pentru un ceas care m-a desprins de rutina terorista si m-a provocat sa ma gandesc la parcursul lui “Te iubesc” in sufletul meu.
Sigur ai deja fideli ai blogului tau, pe care-i pretuiesti si carora le cauti nerabdatoare comentariile. Daca voi beneficia de curiozitatea pe care ti-o poate starni un nou venit si vei citi ce scriu, sper sa ai macar bucuria ca inca un om dezveleste franturi de ganduri si trairi reale intr-un loc pe care, doar lipsa prezentei fizice il condamna a fi virtual.
Am aproape 56 de ani si crede-ma ca oglinda nu mai arata de mult cata tinerete pastreaza viata in interiorul profund al sufletului.”Te iubesc” este “the one and only” (e frumoasa si melodia lui Adele), varianta pentru viata de dincolo de cat murim in fiecare clipa, chiar singura cale sa ramai viu.
Sunt casatorita cu Iubi al meu de 35 de ani si ne cunoastem de 39 – groaznic, nu ?! Ca atatia altii am trait inocenta, framantarea si fiorul irepetabil al marelui Te iubesc, cel spus prima oara.Am tanjit si-am incercat sa-l regasesc in exact aceeasi forma in timp. Gresit !
E imposibil – fiecare Te iubesc e altfel (are alta varsta chiar si la diferenta de o secunda si, ca sa ma dau desteapta, are de fiecare data alta combinatie chimica). Fiecare Te iubesc are si alta motivatie – te iubesc pentru cele doua ore cat am condus fericita datorita unui special sms, te iubesc printre lacrimile de azi, te iubesc pentru euforia imbratisarii de azi noapte, te iubesc pentru ca, daca as vrea, ar fi vorba pe care as putea sa ti-o spun tie la fel de des cum spun buna ziua tuturor celorlalti.
Toata ziua “Te iubesc”? Nu risca sa devina la fel de banal ca si “Buna ziua”? Poate, nu stiu pt ca nu m-am riscat.
Prin alte riscuri am trecut din pricina lui “Te iubesc” si vreau sa mai scriu ceva legat de asta si de o fraza a ta, Rosioara :”Însă dacă lipsește ceva din relația noastră, acelea sunt declarațiile de dragoste.”
Ani si ani m-am otravit cu gandul ca lipseste ceva intre noi- de ce eu sunt mereu cea care fac mai usor un gest tandru sau care si-l doreste mai mult, de ce eu sunt cea care vrea sa vorbeasca despre ce simte … multe alte de ce-uri si multi ani fara raspunsuri ( nici cartea aia cu Venus si Marte, nici alte explicatii savante nu raspundeau la problema mea aceea legata de parerea ca lipseste ceva). Ajunsesem intr-o vreme sa ma simt ca o cersetoare de iubire care asteapta o vorba de dragoste ca pe-o pomana.Si asta ne-a dus in multe situatii limita – ni s-a parut la un moment dat, si mie si lui, ca am gasit pe cale alti oameni, frumosi si iubitori, cu care nu ne-ar mai lipsi nimic. Gresit ! Mereu ne va lipsi ceva. Cu oricine ne va lipsi ceva. Poate incercam prea mult sa ne ascundem vulnerabilitatea astfel incat nici cel mai apropiat sa nu ne poata vreodata provoca durere si de aceea nu spunem cat ar trebui “Te iubesc” in multele feluri in care poate fi spus. Ne e frica sa spunem ca vrem sa primim des dovezi ca suntem iubiti si ca nu ne e de-ajuns sa ni se spuna ca ar trebui sa stim asta. Nici el dar nici eu nu ne-am spus DESTUL ” Te iubesc” si ne-au scapat amandorura(?) momente importante din viata cand, daca ne-am fi spus mai mult si mai direct ce simtim unul pentru altul si ce asteptam unul de la altul, daca nu ne-am fi speriat atat de cuvinte, nu am fi ajuns sa ne facem rau.
M-ai provocat si nu-s prea buna la scris. Sunt multe de spus, dar uite aici cum altii o spun mai bine- e o maxima, nu stiu cui apartine dar cred ca spune mult:
” Viata este tot ce ni se intampla in timp ce ne facem alte planuri”
Si dintr-un film pe care l-am vazut zilele trecute la TV mi-a ramas ca un dangat de clopot in minte ceea ce-i spunea tatal, fiicei lui care nu ar mai fi trait mult peste aniversarea celor 12 ani pe care urmau sa o petreaca in acea vara :
” Te voi iubi si cand nimeni nu-si va mai aminti ca a existat Pamantul si ca au trait oameni pe el”
(Echoes of a summer – 1976)
Asa i-as spune si eu acum sotului meu, fiului meu si celor patru nepoti ai mei ” Te voi iubi si-atunci cand nimeni….
Sa spunem zilnic “Te iubesc” sau oricand il spunem sa nu-l golim de semnificatie? Ce ne lipseste, ce cautam? Cautam poate, conform programului cu care venim in lume, vesnicia ? Sau poate il cautam in orice te iubesc pe EL?
Multumesc Rosioara pentru blogul tau care m-a facut sa vorbesc cam mult azi ( 31 August e Sf. Alexandru – ziua sotului meu, poate si de-asta). Oricum, sfatul meu – cere fara jena si fara teama tot ce simti ca-ti lipseste
asa cum am scris si pe facebook (unde am pus linkul catre comentariul dvs), e unul dintre cele mai frumoase pe care le-am primit de cand am blogul. va multumesc ca v-ati oprit asupra blogului si ca ati citit franturi din mine. cuvintele dvs mi-au ajuns la suflet si le voi reciti de cate ori va fi nevoie pentru a nu le uita. desi spuneti ca nu sunteti buna la scris, permiteti-mi sa va contrazic: aveti un dar de a scrie si de a exprima inefabilul, incat v-as sfatui chiar sa va faceti un blog si sa ii incantati si pe altii 🙂
sincer, sper sa va mai opriti pe-aici si sa-mi mai lasati cateva randuri din cand in cand. mi-ar face placere 🙂
Citind postarea, aveam tot felul de zis…citind comentariul..nu mai am nimic de spus. Atat de frumos…si de adevarat, iar sfatul doamnei ar trebuie urmat de toata lumea. Poate asa vor fi mai multi oameni fericitie lumea asta.
Ps: eu fac parte dintre cei care nu zic foarte des te iubesc si nici nu am nevoie sa aud aceste cuvinte. Nu stiu de ce pt mine nu au o semnificatie aparte. Pentru mine, importante sunt faptele, gesturile, privirile, mangaierile.
Mi-a placut postarea ta si finalul… dar mi-a placut si pentru ca ‘toata ziua te iubesc’ are o nuanta tare superficiala, de care as prefera sa fie ferit.
Am vazut o groaza de copii si de foarte tineri (ca tineri suntem si noi) care afirma toata ziua ‘te iubesc’, ‘te iubesc’. Cred ca vine un pic si din filmele americane in care e loc de tare mult ‘love you’. Cumva insa nuanta sentimentului denumit de cuvintele astea se schimba: de unde iti tremurau buzele cand il rosteai, mai ales prima data, devine o stare de spirit destinata celor 50 de colegi, 35 de boyfrienzi/girlfriends, neamurilor pana la ramura 8 etc.
Imi place cand lasam substanta lucrurilor care o merita so… big like 🙂
Flori ne-ai emotionat. Multumim pentru gandurile impartasite 🙂
Fii Binecuvantata Andreea ! Multumesc smerit, ti-am scris ganduri adevarate pentru ca tu inciti la adevar.
Nepoata mea cea mare m-a batut la cap sa-mi fac cont de facebook, sa poata intra ea, ca maica-sa nu-i da inca voie. Nu am curaj nici pentru facebook, nici pentru blog- nu am nici ceea ce se cheama “computer skills” -si, pe de alta parte, am sentimentul ca mi-as prinde din “libertate” intr-o plasa ca, spre exemplu, un paianjen pofticios care s-ar infasura in propria plasa, tesuta pentru a-si astampara foamea. Mi-ar placea atat de mult incat m-ar sufoca voluptatea propriei zidiri.
Dar pe la tine imi va fi tare drag sa mai vin. Tu construieste – esti daruita s-o faci.
Multumesc Rosioara, voi mai veni.( si cum spunea duhovnicul meu ceva vreme in urma – putere-n fapta si-n cuvant)
tot respectul, doamna flori!multumim pentru aceste randuri!
Te iubesc nu trebuie spus mecanic. Nu e necesar zilnic. Ce e necesar zilnic e sentimentul de cald, un sarut, o imbratisare, o atingere, un zambet. Sunt casatorita de 11 ani. Dragostea noastra e mai matura, mai puternica acuma, iar nevoia de declaratii de dragoste mai mica.
Va doresc La multi ani si Multi ani impreuna!
Dar poti sa spui “te iubesc” si fara sa o simti,doar asa de dragul de a o spune sau poate pentru siguranta celuilalt!
Si apoi, mai sunt cei care o zic toata ziua, dar o arata rar, o dată pe an sau o dată la doi ani… 🙂
Ma regasesc printre persoanele ce folosesc cuvintele mai rar , preferand sa arat , sa demonstrez doar ca acum el s-a dus in ceruri iar eu am ramas cu regretul acela ca nu am spus-o suficient de des … recomand sa vizionati filmul Ghost !