-
Mămici, diminutive și plural
Dacă de primele două dăți n-am reușit, cu articolul ăsta am mari șanse să-mi pun mamele în cap. Nu asta e intenția mea, desigur, dar aversiunea mea față de folosirea diminutivelor și a numărului plural odată cu începerea sarcinii și până împlinește copilul 10 ani s-ar putea să le învrăjbească împotriva mea. Dacă măcar o singură femeie va înțelege că-i de prost gust – și nu drăguț, cum își închipuie ele că sună – consider că mi-am făcut treaba. De ce sunt împotriva diminutivelor? Pentru că în afară de „bebeluș”, obiectele pe care le folosește la vârsta aia și părțile corpului lui, care sunt mici și pot fi diminutivate pentru…
-
Eu fac mai multe, dar face și el destule
Săptămâna trecută, Raluxa povestea despre atribuțiile pe care le au ea și logodnicul ei în cuplu. Întotdeauna compar situațiile din alte cupluri – uneori și critic sau comentez împreună cu Sotzu’ ce se întâmplă la alții, diferit de cum se întâmplă la noi – și voiam să îi las un comentariu destul de lung, dar m-am gândit că mai bine aduc întrebarea și la mine pe blog, să discutăm și noi aici despre cine ce face în casă. Spre deosebire de Raluxa, eu n-am menajeră, îmi place să fac curățenie, deși apreciez și cer ajutorul Sotzului mai ales sâmbăta. În schimb mi-aș dori o bucătăreasă… ăsta-i visul meu, în continuare…
-
Mincinoșii
Autor: E. Lockhart Titlu original: We Were Liars Naționalitate: american Gen: Young Adult Anul apariției: 2014 Nr. pagini: 227 (Delacorte Press) Traducere în română: Ana-Maria Man (Ed. Trei) – Eu am citit-o în original Ecranizare: – Alte cărți de același autor: – Nota mea: 3/5 Mincinoșii a fost alegerea mea pentru clubul de cărți și-am ales-o după ce-am văzut-o pe lista caștigătorilor Goodreads de anul trecut. Ori mi-o fi scăpat, ori intenționat am ales-o deși am văzut-o în categoria Young Adult, nu mai știu, cert e că asta a fost propunerea mea. Insistam că tre’ să fie faină că toate cărțile care au fost votate în poll-ul Goodreads au…
-
Mireasă și în revistă
Mă pregăteam să abordez un alt subiect azi, dar nu-i urgent, așa că să lăsăm prioritățile să vorbească. A trecut fix 1 an, 6 luni și 6 zile de când m-am măritat (știu asta nu pentru că aș străluci la matematică, ci pentru că am găsit site-ul ăsta), dar continui să vorbesc despre nunta noastră chiar și la atâta timp după. Cred că n-o să mă opresc prea curând. Când cei de la Beau Monde Mirese m-au întrebat dacă aș fi de acord ca povestea nunții noastre să apară în paginile revistei, m-am simțit flatată și am acceptat. Cum să nu accept? Practic au preluat articolele scrise de mine, din…
-
Pentru o viață mai lungă, extirpați un organ
Până la ora asta, probabil toată lumea știe că Angelina și-a scos și ovarele, după ce acum 2 ani și-a făcut dublă mastectomie (adică și-a tăiat sânii). Dacă pentru sâni a făcut operație destul de preventiv, în sensul că nu apăruseră încă semne evidente ale prezenței cancerului, în cazul ovarelor motivul era asta: Two weeks ago I got a call from my doctor with blood-test results. Your CA-125 is normal,” he said. I breathed a sigh of relief. That test measures the amount of the protein CA-125 in the blood, and is used to monitor ovarian cancer. I have it every year because of my family history. But that wasn’t…














