Nu înțeleg PS-urile
PS, nu de la Play Station, ci de la Post Scriptum. Nu le înțeleg rostul lor în articole, în comentarii fie pe bloguri, fie pe Facebook, fie oriunde pe internet.
Post Scriptum-urile au fost utile în scrisori, în alea scrise de mână, care aproape că au dispărut odată cu prezența calculatoarelor și a imprimantelor în fiecare casă. Când scrii de mână și îți lași ideile să alerge pe hârtie e normal să uiți ceva. Când termini de scris, recitești și îți dai seama că ai uitat să spui ceva important. Așa că la final, după „Cu drag, Gigel”, bagi un PS în care mai scrii câteva rânduri sau chiar o pagină. Că doar n-o să te pui să rescrii misiva că ai uitat o idee.
Dar când scrii pe internet, unde n-o poți face decât de pe laptop, tabletă sau smartphone, unde numai cu o atingere poți ajunge în locul unde poți introduce ideea uitată, chiar nu-i văd rostul și nici nu știu cum să cataloghez opțiunea celui care-l folosește. Lene? Dorința de a părea important?
Bine, nici eu nu-s mai brează, că dacă-mi puric blogul sigur găsesc în vreo două locuri câte un PS, chiar și un PPS, pe la începuturile lui. Cred că le-am folosit în loc de o sintagmă introductivă sinonimă cu „în altă ordine de idei” sau cu „dacă tot am amintit de asta” sau cu „apropos de asta” sau cu orice altceva care le-ar justifica.
Din punctul meu de vedere, Post Scriptum-ul e mort în lumea digitală.
5 Comments
Mihaela Damaceanu
Din punct de vedere al logicii, ai dreptate. Eu, insa, cred ca au un farmec. Al vremurilor mai indepartate, al unei oarecare poezii, romantism, chestii de genul acesta…
Anda
Eu i-as gasi doua utilizari:
1. Cand dupa ce ai publicat deja un articol, post pe facebook etc. iti amintesti de o idee si dai edit. Asta pentru ca poate e cazul ca unii oameni sa fi apucat sa fi citit deja postul initial, si daca vad ca e un P.S. acolo le sare in ochi si citesc si partea aceea (desi recunosc si eu ca e un pic cam tras de par, cati oameni or citi acelasi lucru de doua ori pana la urma? 😛 )
2. Atunci cand ai un articol si P.S.-ul este ceva care nu prea are legatura cu subiectul. Sa zicem ca ai un articol in care povestesti despre o carte, iar la sfarsit vrei sa faci un anunt legat de blog, o chestie de doua randuri care nu ar incapea nicaieri in articolul “serios”. Asa ca il pui la final ca un fel de idee secunda. Poate “P.S.” nu e neaparat cel mai potrivit cuvant pe care il putem utiliza, insa eu cred ca e acceptabil ca un “imprumut” din corespondenta.
Tomata
pentru punctul 2, mai potrivit e „apropos” 🙂
Anda
“apropos” nu inseamna tocmai, ca are legatura cu ceea ce tocmai am zis mai sus?
lala
Cred ca este dorinta de a preciza ca este ceva important. Am vazut ca se foloseste des.