E anul în care mă simt cel mai departe de el. Ca și când aș fi plecată într-o călătorie lungă și urmează să ne reîntâlnim când mă întorc. Din cauza asta nu îmi e foarte dor el. Cred. Sper. Doar că nu eu sunt cea plecată în călătoria lungă, ci el. Măcar e cu mama mea, nu e singur. Îl au și pe Benny, sunt o familie acolo unde sunt. Eu am familia mea aici unde sunt și sunt convinsă că multe lucruri din viața noastră nu s-ar fi așezat fără o mână de ajutor de la el, de la ea. Cuvintele pe care le simt și gândurile pe care…

Se spune că după o despărțire, cel mai bun leac e să pleci într-o călătorie, departe de locul unde a trăit iubirea. Depărtarea vindecă rănile mai repede, noul din alt loc îți fură gândurile și-ți oferă necunoscutul, surpriza, căutarea. *** Sunt departe de România, dar în același timp, sunt foarte departe de viața mea de acolo. Deși sună pretențios, de când ne-am mutat în Germania, simt că m-am mai născut o dată. E deja a treia „naștere” pe care o experimentez, prima fiind, evident, adevărata naștere, iar a doua, după moartea tatălui meu. Dureros început și sfâșietoare adaptare la noua viață fără el. Acum, în Berlin, începutul e interesant, surprinzător,…

Am dat aseară pe Twitter de un articol pe care nu l-am citit în întregime pentru că mi-a creat un disconfort încă din chapeau. Totuși, cele câteva rânduri au declanșat instantaneu niște amintiri legate de ce mi-au povestit ai mei despre copilăriile lor. Mai întâi, cu copy/paste din articol. Când eram mică îi rugam deseori pe ai mei să îmi povestească ce fel de copilărie au avut. Auzeam, pe un ton moralizator, cât de cuminţi şi ascultători fuseseră ei (faţă de cât de obraznici eram noi, desigur), ce bine învăţau la şcoală chiar dacă trebuia să ducă vaca şi oile la păscut, iar caietele lor arătau ca noi până în…

Prima dată când „l-am sărbatorit” pe tatăl meu în lipsa lui, spuneam ceva de genul: Azi, tati ar fi împlinit 55 de ani. Doamne… ce vârstă rotundă… ar fi trebuit să se bucure de nepoţi acuma, nu sa fie la 2m în pământ. Aveam 26 de ani, dar copiii nu erau nici măcar aproape de planurile mele de viață. Nu pentru că nu mi i-aș fi dorit, dar după o astfel de tragedie, cum aș fi putut s-o combin cu o fericire atât de mare? În al doilea an, de ziua lui i-am făcut cel mai scump cadou. Unul pe care nu mi-aș fi dorit să i-l fac niciodată sau,…

Ar fi trebuit să scriu ieri. Ar fi trebuit să merg ieri la cimitir cu flori și lumânări. Ar trebui să fac eu multe zilele astea, dar nu-s în cea mai vioaie formă a mea. Ieri mama mea ar fi împlinit 57 de ani și eu nu i-am dus flori la mormânt. În schimb, m-am gândit într-una la ea, așa cum fac de 1 iunie de când mă știu. 1 iunie nu e pentru mine ziua copilului, nu l-am sărbătorit pe cel care există deja în mine și mai are un pic și vine pe lume, nu mi-am pus la profilul de pe Facebook poză cu mine la 3 ani.…