Copilul care ar fi împlinit 57 de ani |

Ar fi trebuit să scriu ieri. Ar fi trebuit să merg ieri la cimitir cu flori și lumânări. Ar trebui să fac eu multe zilele astea, dar nu-s în cea mai vioaie formă a mea.

Ieri mama mea ar fi împlinit 57 de ani și eu nu i-am dus flori la mormânt. În schimb, m-am gândit într-una la ea, așa cum fac de 1 iunie de când mă știu. 1 iunie nu e pentru mine ziua copilului, nu l-am sărbătorit pe cel care există deja în mine și mai are un pic și vine pe lume, nu mi-am pus la profilul de pe Facebook poză cu mine la 3 ani. Nu, deocamdată, 1 iunie reprezintă pentru mine ziua mamei mele și atât. La un moment dat se va schimba, sunt sigură, dar până atunci, mama mea e copilul sărbătorit pe 1 iunie.

Și mă gândesc la ea tot mai des în ultima vreme. Pentru că știu cât de mult și-a dorit o nepoțică și cât de mult ar fi iubit-o și câte ar fi făcut pentru ea. Și-a dorit întoteauna o nepoțică pe care s-o cheme Maria și deși mami nu mai e s-o vadă și s-o țină în brațe pe Ada (Maria), acest al doilea nume e un omagiu adus ei. Un cadou întârziat, o dorință îndeplinită, o amintire de la ea. Aș fi avut atâtea s-o întreb, aș fi avut atâtea să îi povestesc… acum le vede pe toate, dar nu putem vorbi, nu mă poate sfătui și nici îndruma. Sper doar să ne aibă în grijă de acolo de unde e.

6 Comments

Loredana

02.06.2015 at 11:11 Reply

Sunt în asentimentul tău, din altă poziție, a copilului care și-a dorit mereu o bunică și n-a avut. Toată viața mi-am făcut visuri despre cum m-ar fi iubit o bunică… una ar fi fost posibil să fie, dar a murit când aveam trei ani… 🙁 deci da, înțeleg, tare ar fi fost frumos pentru fetița ta. Dar… asta e viața, și tu măcar ești unul dintre oamenii care pot lua lucrurile așa cum vin… o să fie, 1 iunie, și ziua copilului tău, ai să vezi… dar mereu va fi și ziua mamei tale și nici nu-i nevoie să nu fie așa…

Te îmbrățișez, copil frumos, om bun!

Greta

02.06.2015 at 11:45 Reply

Îmbrățișări, Tomi. Și liniște. Chiar mă gândeam acum… eu n-o să știu niciodată cum e să fii mamă și să ”compensez” măcar puțin prin asta absența ei. Nu-s nici 4 luni de când s-a dus, dar parcă ar fi 4 ani.
Sunt convinsă că Ada te va ajuta să o percepi altfel pe mama ta și să o simți încă și mai aproape decât până acum.
Odihnească-se în pace.

Adelina Tomescu

02.06.2015 at 16:09 Reply

Cuvintele sunt de prisos… M-a emotionat postarea ta si sunt sigura ca de acolo de unde e, mama ta se bucura pentru tine, pentru fetita pe care o astepti, pentru femeia care ai devenit.