Când capetele crapă

Intr-unul dintre putinele momente in care am putut sa imi tin ochii deschisi, n-am dormit si nu m-a durut capul, am avut ragazul sa si meditez putin.
Miercuri si joi am fost in mare parte singura acasa, mama mea fiind la sat si tatal meu lucrand aproape toata durata zilei. Desi Grey’s Anatomy se derula pe monitorul meu, cam cate 2 episoade deodata, intrerupte de un film in timpul caruia motaiam sau stateam cu ochii inchisi, desi probabil n-as fi avut puterea sa socializez cu nimeni, m-am simtit la un moment dat teribil de singura. Atat de singura incat am inceput sa plang in hohote, cu lacrimi de-alea mari care curg grele pe pijama si o uda. Iubi nu putea sa imi tina de urat din cauza lucrului, prietenele mele daca nu erau plecate din oras sau din tara, erau la lucru, asa ca… unde mai pui ca nici patrupezii nu erau acasa.
Si m-am pus pe plans cum ziceam, contrar certitudinii ca in urma sesiunii de smiorcaiala imi va crapa capul de durere.
Dupa ce m-am mai linistit, in urma unei scurte vizite surpriza din partea lui Iubi, prietena mea ma suna pentru a patra oara in aceeasi zi si ii povestesc despre depresia microuniversului meu. Ma compatimeste putin, mai dau apa la soareci si apoi imi povesteste un lucru cu adevarat deprimant: mama ei ii povestise cum un baiat care lucra in aceeasi intreprindere a murit cu capul crapat pe trecerea de pietoni, lovit fiind de o masina. Probabil in timp ce eu ma plangeam de durerile mele. Atunci m-am gandit la mica mea drama, am comparat-o cu depresia si disperarea in care se scalda familia lui. Am meditat un pic la cele doua dimensiuni ale universului, la raportarea noastra fata de lumea inconjuratoare. Pentru lacrimile mele remediul era o prezenta, orice prezenta, un somnifer, sau pur si simplu o voce de la TV. Pentru lacrimile indoliatilor remediul va fi timpul, doar el tamaduieste ranile (cateodata nu pe deplin) pentru ca singura prezenta pe care o vor dori langa ei nu o vor putea avea. Nu m-am invinovatit pentru dimensiunea redusa a dramei mele, dar cand am pus-o pe langa cealalta, mi-am dat seama ca de fapt n-am un motiv real sa plang.

15 Comments

  • bloodie

    Permite-mi te rog sa te contrazic. Poate conceptiile mele despre viata si despre moarte sunt ciudate, dar cred ca este mult mai fondata depresia ta. Tu traiesti! Si te preocupa starea ta, ai vrea sa-ti fie mai bine, chiar daca asta inseamna o prezenta. E f. bine! O faci pentru tine. In schimb acel baiat a trecut in nefiinta. Pana la urma, pamant ne facem toti. Nu sunt de acord sa ne agatam in halul asta de un om care a murit. Nu zic ca n-ar fi ceva trist, ceva ce provoaca suferinta, dar comparatia este nepotrivita.

    Daca vrei sa compari suferinta ta cu a altora, nu te gandii la oameni care au decedat, gandeste-te la un copil din Etiopia care nu are ce manca (si este viu!), sau la un copil care a fost abandonat de parinti (exemplele pot continua la nesfarsit). Astea sunt problemele reale. Pentru acel sarman care a fost ucis pe trecerea de pietoni, nu se mai poate face nimic. E legea firii, toti murim. Dar pentru cei care au probleme cu saracia, foametea si bolile… inca se poate. Hai sa ne gandim putin altfel…

  • aikisan

    Fiecare drama e importanta si ele nu pot fi comparate decat in doua situatii, cred:
    a) cand poti face ceva in legatura cu una dintre ele;
    b) cand “dramuiesti” din pur egoism, neiteresandu-te altcineva iar atunci se solicita o palma morala;

    Nici unul nu e cazul tau. Oameni mor in fiecare secunda, de foame, de sete ,de boli.. in chinuri, agonie, accidentati sau in somn.

  • Andrei Monciu

    Fiecare drama este puternica pt noi. Fiindca o simtim, posibil ca plansul tau sa nu se compare cu cel a familiei celui decedat, dar ai avut tu un motiv, in subconstient a fost ceea ce aveai nevoie. Drame sunt mereu, mai mici sau mai mari, ce am observat lunile astea in urma unei tragedii pot spune este ca din pacate lumea merge mai departe. Lumea ta se opreste si suferi, dar viata, timpul, Pamantul continua sa se invarta si nu este bine sa stagnam in lumea noastra, fiindca pe cand ne revenim, deja am pierdut notiunea timpului. Cel mai important in viata asta este sa-l ai pe cel iubit langa tine, in doi tot timpul va fi mai bine

    Scuze ca am scris asa de mult….

  • daimon

    If life seems jolly rotten
    There’s something you’ve forgotten
    That’s to laugh & smile & dance & sing
    When you’re feeling in the dumps
    Don’t be silly chumps
    Just purse your lips & whistle
    – that’s the thing.

    — sorry, da’ baietii astia au spus-o mult mai frumos ca mine.
    http://www.trilulilu.ro/tihuana/e9ad25ce75bff1

  • Adi

    Ma scuzati ca va intrerup…ce expresie e asta “Iubi”…crezi ca lui ii place?..auzi, Iubi…cred ca prietenii lui se sparg de ras…

  • miclowan

    un scriitor danez la care nu tin deloc a spus totusi la un moment dat ceva de genul “Cea mai mica durere la degetul mic al mainii ma doare mai tare decat toate nenorocirile din lume”, suntem, prin natura noastra, fortati sa ne plasam pe noi pe primul loc, altruismul e un concept ideal confirmat prin putine exceptii

  • angel

    si… pana la urma, de ce zici ca plangeai? ca tot n-am inteles.
    am citit ce a comentat Adi vizavi de expresia asta infantila “Iubi” … vreau doar sa sper ca nu iti alinti prietenul asa si in public.
    si daca el s-a spart de ras citind acest cuvant, eu am lesinat cand am dat in textul tau peste ” depresia si disperarea in care se scalda familia lui”. ma abtin de la comentariu, poate ar fi mai bine sa iti revizuiesti stilul. 🙂
    numai bine!

  • Tomata

    @ bloodie –> O fi comparatia incompatibila, dar in momentul cand am auzit ce imi povestea prietena mea mi-am spus ca eu de fapt nu am o problema, nu era o situatie cronica, nu eram lovita de nenorocire cum sunt altii. Ai dreptate cu ce zici in a doua parte a comentariului, dar daca m-as gandi la toate nedreptatile care se intampla in zilele noastre mi-ar veni sa ma sinucid.

    @ aikisian –> Cred ca punctul a e cazul meu. Pentru mine se putea face ceva, poate din cauza asta nu poate fi numita drama. Ma rog… asta am gandit in momentele alea, acum ca nu mai sunt in situatia respectiva mi se pare ca am exagerat cu plansul. Dar exteriorizarea prin lacrimi e deja alta poveste.

    @ Puisorul cufurit –> Atunci poti sa citesti si tu ce i-am scris lui. 😛

    @ Andrei Monciu –> Nu trebuie sa te scuzi ca ai scris mult, poti sa scrii cat vrei. Sunt de acord cu tine cand spui ca lumea merge mai departe si odata cu ea si noi, cei care trecem prin suferinte. Dar mai sunt si de acord cu ideea ca fiecarei suferinte trebuie sa ii aloci timpul de care are nevoie, cu conditia sa nu dureze la nesfarsit. Si timpul vindeca ranile, mai devreme sau mai tarziu.

    @ daimon –> :)) Foarte funny si optimist. Imi place.

    @ Adi –> In primul rand, no offence, dar e alegerea mea si a prietenului meu cum ne alintam in privat sau in public. Si da, ii place, ca daca nu ii placea nu ii spuneam asa. Cum altii isi spun: „iepuras”, „bombonica”, „pisoias”, „tutu”, „titu”, „mitu”, „pitu”, etc… noi ne spunem Iubi unul altuia. Chiar nu vad problema. Si nu, prietenii lui nu se sparg de ras, nu e o injosire, nici o batjocura, ci o dovada de afectiune.

    @ miclowan –> 🙂 Frumos citat, insa mie nu mi se aplica tot timpul. Cateodata am impresia ca lumea se invarte in jurul meu, dar alta data nu pot sa ii ignor pe ceilalti. Cred ca asta a fost unul din momentele alea. Poate ar trebui sa invat sa fiu mai self-centred, cred ca mi-ar fi viata mai usoara.

    @ angel –> Ca n-ai inteles e problema ta, am fost destul de clara. Cat despre alintarea lui Iubi asa in public, te invit sa citesti explicatia pe care i-am dat-o lui Adi, ca nu ma mai obosesc inca o data. Iar referitor la stilistica mea, la expresiile pe care le folosesc, la gramatica si la alegerile linvistice pe care le fac, stai linistit ca n-am nevoie de sfaturi in ceea ce le priveste. Tot ce scriu aici este alegerea mea, asa cum este si alegerea ta sa vorbesti cum iti place si sa scrii despre ce iti place pe blogul tau. Te rog sa nu ma mai deranjezi cu critici neconstructive.

  • cshark

    Aveai de ce sa plangi ca daca erai in situatia lui nu mai puteai sa plangi. Am ajuns unde vroiam: citish sus si nu numai “mort pe trecerea de pietoni” – my point nu soferul , soseaua , trecerea de pietoni , bolidul , viteza , culoarea semaforului sunt de vina ci trecatorul .
    Nu cred ca am fost rau dar cam asa e.

  • Onyx

    Nu trebuie sa te simti prost ca tu plangeai pentru ceva mai putin important in timp ce baiatul acela era calcat cu masina. Fiecare problema e importanta, altfel nu s-ar mai numi problema, depinde de perspectiva din care e privita.

    E exact acelasi lucru care se intampla atunci cand cresti, problemele existentiale si fara iesire din copilarie ni se par prostii acum, dar atunci nu erau. Suntem egoisti, si totdeauna problema cea mai grava e cea care nu ne da pace acum.

  • zolezozolee

    Intr-adevar. Am citit celelalte comentarii, si sunt de acord cu ele, in mare parte. Fiecare dintre noi isi percepe durerea ca pe o drama, in functie de eveniment. Nu trebuie sa te simti vinovata pentru ca tu plangeai in acel moment , doar pentru ca nu aveai pe nimeni langa tine, si te simteai singura. In multe momente din viata, avem diferite stari, de melancolie, de bucurie, de tristete, aparent fara niciun motiv. Insa, ai avut dreptate, ca, atunci cand ai aflat de moartea acelui tanar, sa nu-ti mai consideri starea in care te aflai, o drama.Faptul ca tu ai inceput sa plangi pentru ca nu era nimeni langa tina, din punctul meu de vedere propriu si personal, as zice e este rezultatul unei doze cam in exces de rasfat. Dar nu e vina ta. E bine ca te-ai invatat sa fi foarte comunicativa, si sa socializei tot timpul.Dar de asemenea ar trebuii sa stii ca o sa mai fie si astfel de situatii in viata, unde nu trebuie sa le iei ca pe niste drame; gandeste-te ca esti doar tu si cu tine, si iti pui oride in ganduri, meditezi, etc( era un mic exemplu:P) In schimb, nu sunt de acord cu prima parte a comentariului lui bloodie. Parerea mea , este ca nu ai cum sa nu te gandesti la o persoana care a murit, in cazul in care ea ti-a fost foarte draga. Asa cum ziceai si tu in familia acelui baiat, a ramas foarte multa suferinta.

  • Tomata

    @ Onyx –> Mai, din unghiul din care priveam eu, “drama” mea nu era atat de insemnata fata de cea a familiei baiatului. Sunt de acord ca fiecare are dreptul sa sufere pentru ceea ce i se intampla lui si are de asemenea dreptul sa se simta buricul pamantului cand este trist si sa ceara atentie de la toata lumea, insa cand te gandesti la probleme cu adevarat importante…parca iti trece pofta de plans

    @ zolezozolee –> Este a doua oara pe blog cand cineva ma face rasfatata. Sincer, nu cred ca din cauza asta am plans. Pur si simplu m-am simtit singura. Nu statea nimeni cu mine de 2 zile. Iti zic eu ca si rasfatat si nerasfatat, te-ai fi simtit la fel in locul meu. Cand stii ca ai nevoie de ajutor si nu e nimeni sa ti-l dea, nu ai cu cine sa schimbi 2 vorbe, nu mai e vorba de rasfat.
    Sunt foarte comunicativa si socializez mai tot timpul, dar uneori mai am si eu nevoie de singuratate. Insa nu fortata.

  • Spiridusha

    Asa se intampla. Ne apuca (doar pe unele) plansul din motive banale, insa care ni se par cele mai mari probleme ever in momentul ala. Abia cand auzim de adevaratele drame ale altora, ne dam seama de fapt ca ne plangem din nimicuri.

    Dar nu-i bai, oricum nu va fi ultima sedinta de boceala, chit ca stim ca facem asta aiurea, doar pt o suparare de moment…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge