Mi-am cumpărat mașină!

Aș vrea să citiți semnul de punctuație din titlu cu însușirea lui de semn al mirării, nu al exclamării. Faceți, vă rog, diferența asta pentru că asta e ce vreau să transmit. E o mirare și pentru mine că am făcut pasul ăsta, dar stați că vă explic.

Pe Hapciu poate o cunoașteți deja, că e membru vechi al familiei și al blogului. Pentru cei noi, Hapciu e prima mea mașina, un VW Polo albastru, primit cadou de la tatăl meu cu un an înainte să moară, prin urmare are o valoare sentimentală inestimabilă pentru mine. Hapciu e numele pe care i l-a dat o prietenă ca urmare a numărului de îmnatriculare. Doar că Hapciu a trecut printr-un accident care a lăsat-o cu multe sechele, reparate astfel încât să fie funcțională, dar să nu coste o avere. Și-a îndeplinit datoria cu vârf și îndesat și până la accident, nu m-a dezamăgit absolut niciodată. Nu m-a lăsat în drum niciodată și nici nu mi-a făcut probleme. A fost ușor de întreținut, ieftină, cu consum mic, perfectă pentru mine. Însă în ultima vreme, bolile ei s-au înmulțit și o să le notez aici pentru a mă scuza de ce m-am hotărât brusc să o vând:

– Avea nevoie de un bord nou cu computere noi pentru că la accident mi-au sărit ambele airbag-uri și înlocuirea bordului m-ar fi costat în jur de 700 de euro sau peste. Nu l-am înlocuit, prin urmare Hapciu era nesigură.

– Avea nevoie și de centură nouă pentru șofer. Din aceeași cauză, centura nu se mai bloca în caz de impact. O puteam purta, în caz că mă oprea poliția, dar era doar de formă pentru că nu mă proteja deloc.

– Avea nevoie de o cutie nouă de viteze sau de un kit de ambreiaj nou. Aici nu e vina accidentului, e munca mea asiduă de-a lungul celor 6 ani de când o am. Îmi știu vina asta, nu e prima mașina căreia îi stric cutia de viteze. Am un stil aparte de a schimba vitezele, sunt repezită, naiba știe ce nu fac bine. Apăs până la capăt pe ambreiaj dacă asta urma să presupuneți. Nu neg, vina e a mea, iar schimbarea doar a kitului de ambreiaj era undeva pe la vreo 3000 de lei.

– Momentul în care pedala de frână s-a blocat și a trebuit să vin din Piața Unirii până acasă cu 30 la oră și cu frâna de mână… a fost primul în care am intrat în panică și care m-a făcut să mă gândesc la sfatul Sotzului de a o vinde. Încearcă să mă convingă de vreo 2 ani, de când am avut accidentul. Am băgat-o în service, mecanicul mi-a comunicat toate prețurile și toate treburile pe care ar trebui să le facă, a curățat pistoane, a mai schimbat una alta, dar ideea e că mașina, când s-a întors de la service, mergea la fel de prost. Și-atunci m-am hotărât: nu pot pune viața mea, a Adei, a altor pasageri, a oamenilor de pe stradă sau a altor participanți la trafic în pericol pentru că eu nu pot pune frână brusc din cauză că trebuie să apăs pe ea cu toată forța pe care o am. Chiar și pentru Sotz e dificil de frânat, atât de serioasă e problema.

Astea sunt doar cele mai grave probleme, care chiar ne-ar pune viața în pericol. Mai sunt zgârieturi, mai sunt ștergătoare care nu merg, șprițuitoare de apă care nu funcționează, dar astea sunt minore. Așa că imediat cum am vorbit cu mecanicul și i-am spus că nu văd nici o îmbunătățire și mi-a spus pentru a doua oară că pentru a o face să meargă bine, trebuie să investesc masiv în ea, am luat hotărârea de a o vinde și de a-mi cumpăra alta. Prefer să investesc într-o mașină nouă, decât în reparațiile pentru Hapciu. Asta s-a întâmplat vineri. După care am vorbit cu un vecin, amic bun de-al tatălui meu, care se ocupă cu vânzări-cumpărări de mașini și mi-am spus oful. Seara ne-am întâlnit, i-am spus ce probleme are Hapciu și ce aș vrea de la viitoarea mea mașină: să fie un Polo de generație mai nouă și să aibă cutie automată, pentru că m-am săturat să stric mașini. Mi-a spus că un Polo second hand cum vreau eu s-ar putea să ajungă pe la 7-8000 de euro, bani pe care eu nu vreau să-i investesc într-o mașină. Mi-a spus că are un Seat Ibiza și că pot, a doua zi, să mă duc în piață și să o văd, să o testez și poate o vreau pe aia. La un preț redus, plus că o va lua și pe Hapciu.

Am strâmbat din nas la ideea de a avea un Seat, eu fiind îndoctrinată din familie cu VW, dar și mai mult la ideea de benzinar. Toate mașinile familiei mele, cu excepția unui Opel Record, au fost diesel și VW-uri. Așa că voiam să merg pe mână tatălui meu. Mai mult, și Sotzu are un Passat, deci tot în familie eram cumva. Dar atât Sotzu cât și vecinul meu mi-au spus că Seat-ul aparține tot de Volkwagen, că e cu o clasă peste Polo al meu, că e mai sigur și că merită banii, mai ales cu reducerea pe care mi-o fac pentru că mă cunosc.

Până a doua zi m-am convins singură că poate Seat-ul nu e o idee rea, mai ales că e în portofoliul Volkswagen și că a fost declarată cea mai sigură mașină din categoria ei. M-am mai împăcat cu ideea. Ne-am dus în piață să o testăm, să o vedem și să ne decidem. Am dat o tură cu ea și am fost surprisă că e atât de silențioasă că nici nu-mi dădeam seama că e pornită. Față de Hapciu care făcea ca un tractor, am fost plăcut surprinsă. Are o grămadă de butoane care fac diverse chestii care-mi vor lua timp să le învăt, dar cel mai important e că-i funcționează pedalele și schimbătorul de viteze. Așa că am discutat cu Sotzu și ne-am decis că-i cea mai bună variantă pentru momentul ăsta: e din 2009, are 83000 de km și dau pe ea 3500-4000 de euro (nu știu dacă taxa de mediu a fost plătită, așa că în funcție de asta o să văd cât plătesc) plus Hapciu. (Prețul inițial era de 6300 de euro, dar pentru mine a fost de 5500).

Mi-e greu să mă despart de Hapciu, foarte greu, dar știam că momentul despărțirii va veni la un moment dat. Nu mă așteptam să fie atât de curând, dar așa-i când mă hotărăsc. Din păcate o s-o tot văd prin parcare, pentru că vecinul meu stă chiar la blocul de lângă și de obicei își ține mașinile în parcare până le vinde. Iar Hapciu trebuie și reparată, așa că probabil va dura ceva timp, timp în care o să mă vadă cu Seatul. Și mie o să mi se rupă sufletul. (aberez, da, dar am zis de valoarea sentimentală, da?)

Ah, și n-am zis un aspect foarte important despre Seat: e roșie. 🙂