salată de roşii

  • salată de roşii

    #PRBeta 2015 cu plusuri și minusuri

    Dacă mai așteptam un pic, se împlinea săptămâna de când s-a întâmplat a 5-a conferință PR Beta. Am scuze cu duiumul, dar o să mă opresc doar la faptul că n-am avut timp să scriu. După această a cincea ediție, rămân la părerea că ediția din 2014 a fost cea mai bună de până acum.  Mă rog, cea care mi-a plăcut mie cel mai mult. Și de data asta m-au entuziasmat vorbitorii și pe unii abia așteptam să-i aud vorbind, însă am avut și momente în care atenția mi-a fost distrasă de altceva, pentru că speakerul o luase puțin pe câmpii. Îmi pare rău, rău că n-am putut rămâne la…

  • salată de roşii

    Iar zugrăvim și renovăm

    E din nou acea perioadă din an când casa ne e în șantier. Nu mai știu în ce an am zugravit holul și fosta bucătărie, dar tradiția renovării am stabilit eu că a început în 2013 odată cu sufrageria. A continuat cu dormitorul și probabil se termină cu camera Adei și balconul-bucătărie.  Baia n-am de gând să o refac, așa că aș putea spune că e timpul să mă opresc. Cel puțin pentru o perioadă. Cel puțin pentru apartamentul ăsta. Așadar am chemat din nou zugravul să vopsească în alb viitoarea cameră a Adei și să reîmprospăteze balconul pentru că, săracul de el, avea nevoie mai multă decât fosta bucătărie.…

  • salată de roşii

    Eleganța ariciului

    Autor:  Muriel Barbery Titlu original: L’Élégance du hérisson Naționalitate: franțuzoaică Gen: roman Anul apariției: 2006 Nr. pagini: 359 (Gallimard) Traducere: Ion Doru Brana (Editura Nemira) – citită în franceză Ecranizare: Le hérisson Alte cărți de același autor: – Nota mea: 4/5   Din zece cărți citite de la începutul anului, șapte sunt scrise de femei. Nu mi-am propus asta, dar așa s-a întâmplat să aleg lecturi bazate mai degrabă pe țara de proveniență a autorilor decât pe sexul lor. La fel ca și Anotimpul fructelor de mango și Eleganța ariciului se afla pe lista recomandărilor cititorilor blogului. Diferența e că pentru ultima am auzit o grămadă de laude și era…

  • salată de roşii

    Măcar o noapte pe săptămână

    Vă scriu după o altă noapte în care m-am trezit la 4:00. Sunt multe și dese nopțile astea, de când sunt gravidă. Era o perioadă când mă trezeam o dată pe săptămână, acum au trecut vreo 3 de când nu s-a mai întâmplat. Mă trezesc la 4 și ceva, după unul din drumurile nocturne la toaletă. Îmi sare somnul și încep gândurile. Uneori sunt macabre, prăpăstioase, pline de frici. Atunci îmi trag pătura peste urechi, mă ghemuiesc, mă apăr de ele. Alteori sunt speranțe, planuri, dorințe. Dau pătura la o parte, scot picioarele afară, mă întind. Iar alteori sunt încercări inutile de a adormi la loc, încercări care se termină…

  • salată de roşii

    Pantofii sunt cei mai buni prieteni ai femeilor

    Hai că-i vineri, să ne mai destindem un pic. Mai ales după ziua de ieri că a fost nițeluuuuuș tensionată. Una dintre my #firstworldproblems e că nu-mi găsesc pantofi de primăvară. Pantofi pe care să-i pot purta la birou, care să arate bine la rochițe, că, din păcate, doar asta mai pot purta. Sau colanți cu cămăși mai largi, dar pentru ăia am teniși sau pantofi sport, că în balerini încă n-am sărit. Dar nici vremea nu prea-i de balerini zilele astea. Așa că, neștiind măcar ce vreau, ce mi-ar trebui, mă uit pe Pinterest și îmi spăl privirea cu niște pantofi superbi. Spălați-vi-i și voi. Și că tot discutăm…