-
Mireasă și în revistă
Mă pregăteam să abordez un alt subiect azi, dar nu-i urgent, așa că să lăsăm prioritățile să vorbească. A trecut fix 1 an, 6 luni și 6 zile de când m-am măritat (știu asta nu pentru că aș străluci la matematică, ci pentru că am găsit site-ul ăsta), dar continui să vorbesc despre nunta noastră chiar și la atâta timp după. Cred că n-o să mă opresc prea curând. Când cei de la Beau Monde Mirese m-au întrebat dacă aș fi de acord ca povestea nunții noastre să apară în paginile revistei, m-am simțit flatată și am acceptat. Cum să nu accept? Practic au preluat articolele scrise de mine, din…
-
Pentru o viață mai lungă, extirpați un organ
Până la ora asta, probabil toată lumea știe că Angelina și-a scos și ovarele, după ce acum 2 ani și-a făcut dublă mastectomie (adică și-a tăiat sânii). Dacă pentru sâni a făcut operație destul de preventiv, în sensul că nu apăruseră încă semne evidente ale prezenței cancerului, în cazul ovarelor motivul era asta: Two weeks ago I got a call from my doctor with blood-test results. Your CA-125 is normal,” he said. I breathed a sigh of relief. That test measures the amount of the protein CA-125 in the blood, and is used to monitor ovarian cancer. I have it every year because of my family history. But that wasn’t…
-
Suma mea de paradoxuri
Pentru că în ultima vreme m-am surprins de multe ori mirându-mă de paradoxurile care mă caracterizează, am zis să le pun și pe „hârtie”, că sigur mai au și alții și se identifică. De exemplu… dacă de obicei îmi sare țandăra din orice, la volan sunt cea mai calmă persoană, cea mai permisivă, cea mai indulgență și cea mai iertătoare. Mă mir, pentru că traficul e locul în care și cel mai calm om se poate transforma într-un nebun scăpat de la ospiciu. Doar că, aparent, eu nu. Apoi… când mă doare capul de la o migrenă neiertătoare, zac în pat de zici că m-au operat pe creier. Dar dacă…
-
La „aniversare”
M-am tot gândit cum să scriu articolul ăsta. La fel ca de multe ori, sub formă de scrisoare sau… ceva nou, o colecție de amintiri. Am încercat cu amintirile, dar blocându-le atâta timp și de atâtea ori, nu-mi mai iese. Îmi aduc aminte frânturi din cei 26 de ani petrecuți cu tatăl meu, însă îi aud vocea și râsul la fel de clar ca și când nu s-ar fi stins niciodată. Îmi trec prin minte flash-uri, ca niște poze, îl pot plasa în timp și spațiu, îi recunosc îmbrăcămitea, motivele și chiar și ce spune. Dar totul e atât de scurt că nu pot lega de flash-urile astea dialoguri întregi,…
-
Îmi lipsește orașul
Aparent nu-i nevoie să mă mut la sat pentru a trăi în sihăstrie. E de ajuns să trăiesc și să lucrez în același cartier și izolarea mea e lucru sigur. Ieri, după ce-am plecat de la birou, m-am dus până în centru să îmi cumpăr ceva. Am parcat mașina frumos pe o străduță, știind că nu pot lipsi mult pentru că o știam bolnavă de baterie și mă gândeam că poate n-o mai pornesc de acolo. Mi-am rezolvat treaba repede și aducându-mi aminte de merdenea, am făcut un ocol și am luat-o prin noua Piață a Libertății. N-am mai fost până acum și nu știam în ce stadiu sunt lucrările.…
