-
Valence, Franța (2023)
După mulți ani trăiți de sora mea în Franța și după jumătate din ai ei trăiți de mine în Germania, abia anul trecut am vizitat-o. (După ce în 2022, ea și nepoata mea ne-au vizitat la Berlin.) A fost o mare bucurie vizita la Valence. Am mai pus o cărămidă la temelia relației noastre, ne-am cunoscut mai bine cu toții, ne-am văzut în mediul fiecăruia și a fost bine. Tare bine. Am fost la piscină cu fetele, le-am sărbătorit zilele de naștere (una pe 30 si cealalta pe 31 iulie) cu un tort cu lumânări care nu se stingeau, soțul și cumnatul au făcut alpinism, ne-am jucat cu pisicile (Capuccino,…
-
Cititul în timpul mersului – exercițiul meu împotriva Alzheimerului
De multe ori lumea mă întreabă când am timp să citesc “atâta”. Ce înseamnă “atâta” e relativ pentru că unora 50 de cărți pe an li se pare astronomic, altora le vine să râdă. Am timp să citesc doar pe drum: în tren sau pe jos. Iar dacă conduc ascult audiobook-uri. Seara înainte de culcare, dacă apuc să citesc 10 minute sunt bucuroasă. Iar acasă, pe terasă sau lungită pe canapea… se întâmplă atât de rar că numai mă întristez când mă gândesc că nu am timpul ăsta. Dar ieri, în timp ce mergeam și citeam mi-a venit o idee și o bănuială, așa că m-am pus pe căutat dacă…
-
I-am încălzit inima și ar fi vrut să mă plătească
Măi… am tot vorbit eu pe blog de chestiile faine de făcut și de văzut în Berlin, de cât de ofertant e din toate punctele de vedere, însă mai puțin despre latura lui periculoasă sau… deosebită. Când crezi că le-ai văzut pe toate și nimic nu te mai miră, mai stai oleacă și respiră că vine ceva de unde nu te aștepți și îți dai seama că totuși ÎNCĂ mai sunt lucruri care te opresc un pic din ce faci. Uite o idee de postări că sursa e inepuizabilă. Dar până să vorbim despre alții, să vă povestesc eu ce mi s-a întâmplat în tren marți, când mă întorceam de…
-
Château de Villandry (2023)
Singurul castel pe care și eu și soțul am vrut să îl vedem nu ne-a dezamăgit deloc. Castelul Villandry este castelul cu cele mai spectaculoase grădini, iar în topul personal pe locul 2 împreună cu Castelul Ussé. Mi-au plăcut TOATE camerele și pentru că eram printre ultimii vizitatori am putut savura în liniște fiecare decor, fără grabă, fără să așteptăm după alții. Ada a început prin a-și alege “camera ei” și apoi ne-a alocat și nouă ce credea ea că ni se potrivește. Dacă la Chenonceau m-au impresionat aranjamentele florale, aici m-a îmbătat mirosul răspândit de cele din camere. Nu mai mirosisem demult crini, nu sunt niște flori prea obișnuite…
-
Mai aproape de “acasă” cu un liliac
Cred că sunt foarte puțini emigranți care ar putea răspunde cu un singur loc la intreabarea “ce înseamnă acasă?” pentru ei. Am întâlnit mulți pentru care “acasă” este și va rămâne România și traiul în altă țară e doar un mijloc de a câștiga mai bine, dar inima bate tot acolo, în timp ce dorul le sfâșie sufletul. Am întâlnit și români, de fapt, am unul chiar în casă, pentru care România nu mai înseamnă nimic și s-ar duce în vizită doar pentru că “trebuie”. Însă românii cu care am legat relații de prietenie sunt cei care numesc acasă și România și Berlinul. Eu sunt unul dintre ei. Iubesc Berlinul…
