Mică (ne-)mulțumire legată de blog
Sunt unele bloguri care au luat o anumită turnură după un eveniment important din viața autorilor. Lucrul ăsta m-a făcut nostalgică după articolele care m-au atras acolo in the first place, dar în timp, fie le-am acceptat și-am continuat să le citesc pentru că încă mai găseam ceva acolo, fie le-am dat uitării odată cu ștergerea din feed reader.
De când m-am mutat la Berlin, blogul meu e unul dintre aceste bloguri. Scriu aproape doar despre două subiecte: Ada și Berlin*. Pentru mine nu-i un lucru rău, evident, scriu despre ce mi se întâmplă și despre noua viața pe care o iubesc, chiar și cu micile neplăceri și greutăți. Însă mă gândesc că poate printre cititori sunt unii care, la fel ca mine, abandonează lectura, sătui de atâta Berlin și copil. Nu vă învinuiesc, vă înțeleg, și pe mine mă supără uneori că nu mai dezbat subiecte de interes mai larg și că multe dintre categoriile blogului sunt neactualizate de câteva luni.
Însă când ai un blog personal, scrii despre ce ți se întâmplă, despre ce faci, ce vezi, ce simți. Iar eu văd doar Berlinul, cu bune, cu rele, dar mai ales cu comparații, și simt doar Ada, foarte multă Adă, pentru că e la vârsta la care îmi arată lumea așa cum e când începe viața. Lumea așa cum eu nu mi-o aduc aminte și cum nici ea nu și-o va aminti. Și sunt atentă. Descopăr cum te poate fascina căruciorul cu roțile lui, butoanele, sticlele de bere, cablurile, jucăriile zornăitoare. Descopăr reacțiile când simți vântul fluturând peste față, când îți bagi picioarele prima dată în lac, în nisip, când pășești pe iarbă. Descopăr grimase când încearcă un aliment nou, curiozitatea de a mai încerca o dată sau de a refuza a doua tentativă. Descopăr cum e să te legeni pe picioare nesigure când încerci să ajungi din punctul A în punctul B. Cum te bălăngani ca o marionetă, uneori cu un picior în aer, alteori cu mâinile sus de parcă te-ar ține niște degete invizibile. Cum te prăbușești cu palmele deschise și câtă ambiție ai să te ridici de jos. Vă spun eu, multe avem de învățat de la bebeluși dacă stăm să îi observăm. Descopăr bucuria pură când se deschide o ușă și drama existențială însoțiță de lacrimi cât ouăle când se închide, chiar și atunci când nu iese nimeni și toți sunt cu tine în aceeași cameră.
Deci despre ce aș putea scrie altceva? Uneori nici n-am chef să scriu, alteori nu pot pentru că nu toate sunt de scris. Și în afară de cărți, bloguri abia dacă mai citesc din Paște-n Crăciun, că deh, am chestii de observat, cum vă spuneam. 😉 Deci până la schimbări majore, Ada și Berlin, da?
__________________
* Și cărți.
sursa foto: blogging > Shutterstock
32 Comments
seba18
Keep up the good work și nu-ti mai bate capul cu tâmpenii de-astea! 😉
Sunt convins că cititorii tăi vechi și fideli, printre care mă bucur să mă număr și eu, te-au citit și te citesc în continuare tocmai pentru felul în care scrii și mai puțin pentru despre ce scrii, pentru fiecare articol cu care au senzația că te cunosc mai bine decât până atunci și până la urmă…tocmai pentru că ăsta e un blog personal și pentru că e scris de tine 🙂
Tomata
mai, asta-i un compliment tare frumos (nu ca complimentele ar putea fi urate, dar vreau sa subliniez ca ma flateaza). si-anume acela ca lumea citeste pentru felul in care scriu. conteaza mult. si eu as citi si lista de cumparaturi a unor autori, asa imi plac cum scriu, deci spunandu-mi asta, ma faci sa ma simt tare tare bine 🙂
Alina
Keep calm. Ne placi! Dilema asta o avea si mirona.
Tomata
😀 care Mirona?
Alina Danciu
Mie imi place cum esti acum. Sper sa ajung la Berlin la anu’ 🙂
Tomata
ce m-as bucura 🙂
o femeie
ia uita te la trafic, este sus? atunci lumea e interesata de viata ta preaplina de Ada si Berlin.
Keep the road 🙂 ca scrii bine. Si mie mi-ai dat chef de Berlin 😉 – poate la primavara 😉
Tomata
deci stii, da? cand vii, dai un semn.
lala
Tu scrii bine indiferent despre ce scrii 🙂
Va pup… si va urmaresc zilnic.
Tomata
multumesc, draga.
mi-ai lipsit, de ce te-ai ascuns?
ianca
Cred că e normal ca blogurile să se schimbe, să evolueze, așa cum se dezvoltă și viața autorului lor. 🙂 Cred că oricând vrei să întorci această nemulțumire, o poți face, dar pentru moment dacă asta simți tu să scrii, cititorii n-au decât să vină sau să plece. Personal, recunosc că nu mă așteptam să îmi placă să citesc despre copii, dar iată că lucrurile mă pot surprinde. 🙂 Numai bine, Andreea!
Tomata
nu e musai o nemultumire, de-asta l-am pus pe ne- intre paranteze. ca scriu cu bucurie despre Ada, scriu in primul rand pentru mine si pentru ea, iar daca cineva se bucura de randurile astea in afara de noi, e un bonus si-o bucurie in plus.
deocamdata simt ca sunt doar mamă in Berlin, dar cand va veni momentul sa lucrez ceva din nou, voi mai adauga o activitate programului si voi putea scrie si despre asta.
si eu citeam despre copii cand nu aveam unul si-mi placea 🙂
Daniel
Cititorii, noi… te citim de ani de zile din altă perspectivă. Înainte erai bloggeritza Tomata. Acum ești Andreea, femeie, mamă, etc. Eu, în calitate de cititor, o prefer pe Andreea de azi. Și uite așa avem ocazia să cunoaștem puțin si omul din spatele blogului.
Tomata
tu, femeie eram si inainte sa fiu mama :)) dar inteleg ce zici.
Roxana
Pai cum altfel? 🙂
Cătălina
Hei, asiști la construirea unei vieți, unui destin, cum să nu scrii despre asta?
Tomata
ce frumos ai spus 🙂 nu m-am gandit in felul asta.
m-am gandit mereu ca scriind despre ea, Ada va avea un fel de jurnal cand va fi mai mare si va sti exact, „relatat de la fata locului” cum a fost si ce-a facut cand era bebelus.
Ioana
Te citesc mereu pentru ca scrii frumos, orice subiect ai aborda. Cititorii fideli te urmează, fii liniștită 🙂 Cât despre subiectul Ada, pentru mine este cu atât mai mare interesul cu cât trec prin aceeași experiență: primul copil, vârsta egală. Ce sa zic, ma bucur sa te regăsesc mereu…
Tomata
multumesc, Ioana 🙂
am vazut ca traficul creste cand scriu despre Ada, semn ca mamelor (cel putin) le place sa citeasca despre asta.
scrie-mi si tu despre fetita ta, ce mai face, cum evolueaza 🙂
Ioana
Ada si Berin e perfect, mai ales Ada, am eu o slabiciune pt copii care seamana cu mine :))
Tomata
hehe, cum semanati? 🙂
Delia
Nu te grăbi să schimbi ceva la blog, abia te-am descoperit și îți citesc articolele cu drag, deși încă nu sunt mămică 🙂
Tomata
mulumesc mult, Delia 🙂
Daca vrei diversitate, citeste articolele din 2015 inapoi 😛
Miruna
Si eu sunt unul dintre acele bloguri. Mie mi-au reprosat cititorii ca prea le umflu capul despre copil. Dar, cum ziceai si tu, el este toata viata mea acum. Nu am cum scrie despre fizica cuantica, daca gandul meu e la copil. Desi nu e bine sa dai cititorii vechi pe cei noi, eu cred ca ai de castigat o noua nisa. Sau na, ceva din ea.
Mie tare imi plac posturile despre Ada si cele despre Berlin. Parca vad aici tot ce nu am putut eu scrie cand eram plecata. De dor, de oboseala…
P.s. Mie imi trimiti mult trafic zilnic, deci cred ca nu stai rau la capitolul asta. Cineva, multi cineva, te citesc zilnic.
Tomata
Sincera sa fiu, sunt putin nerabdatoare sa experimentez Berlinul si din alta ipostaza. Aceea de angajat, de exemplu. Sa nu mai zic ca abia astept sa ma duc cu Ada la toate chestiile pentru copii care exista aici. Nu mai am rabdare sa creasca un pic mai mare. si dup-aia o sa-mi para rau ca nu mai e asa mica 🙁 of…
Cris
Si eu am evoluat impreuna cu voi. Cred ca si vietile unora dintre cititorii tai au urmat acelasi curs, si eu sunt mama de aproape 2 ani, mi se pare firesc cursul scrierilor de pe blogul tau, al Mirunei si asa mai departe. Si ma bucur ca pot impartasi din experientele voastre, mai invat una alta, mai zambim impreuna. Keep going! numai bine va doresc!
Miruna
mulțumim, măi. Nu că-i minunat să creștem așa împreună?
Tomata
Eu chiar ma simt ca intr-o familie pe blog. Desi pe Miruna n-am intalnit-o in realitate niciodata, o simt asa de aproape ca nu cred ca va fi deplasat sau neobisnuit sa ne imbratisam si sa ne pupam cand ne vom intalni pentru prima data.
Deci Miruna, pe cand o vizita la Berlin? 🙂
ioana
Eu te citesc de ceva vreme chiar daca viata ta nu era acolo unde era si a mea (mutat in strainatate, apoi copil). Acum te citesc si pentru ca viata ta si ce scrii se aseamana cu ce traiesc eu (strainatate, copil, dar altul). Bottom line, daca imi place cum si despre ce scrii, citesc apoi daca nu imi place, pot sa plec altundeva, asa e si in viata si pe net.
Tomata
:*
Marius
Conteaza calitatea, nu toti oamenii cauta aceleasi subiecte. Spor in continuare!
Pingback: