• tomata umanitara

    Câtă fericire îți aduce un calculator?

    În 2004, prin februarie cred, părinții mei mi-au cumpărat un calculator nou, performant, cu care puteam face mai multe decât să mă joc toată ziua Preistoric 2, cum s-a întâmplat cu primul meu calculator. Puteam asculta muzică și scrie într-un editor, puteam să mă uit la filme, puteam sta pe internet, chiar dacă prin dial-up și chiar dacă destul de greu. În 2009 am avut primul laptop, care nu era al meu, ci al firmei pentru care lucram. Odată ce-am prins gustul și m-am obișnuit cu el, m-am hotărât să-mi cumpăr și eu unul și să închei socotelile cu calculatorul cumpărat de părinți. L-am ținut însă pe birou, uitând să-l…

  • salată de roşii

    Surpriză de la Dacia Plant

    De la campania Detoxicolon încoace, cei de la Dacia Plant nu m-au uitat nici de sărbători, nici când au lansat produse noi. Așa că azi mi-a venit surpriza la birou: noua gamă Sublima, special concepută pentru femei.  Pentru echilibrul hormonal și pentru ameliorarea anumitor disfuncții cu care majoritatea dintre noi ne confruntăm. Cadoul meu de mărțișor cuprinde 4 cutii cu comprimate (Estrogen natural, Menstrolin, Mastoplant și HormonBalance), un ceai (Menstrolin) și o cana. Vă mai spun doar că au venit la destinatara potrivită, având în vedere că au ce ameliora. Abia aștept să le încerc. HormonBalance însă va fi un cadou pentru cineva peste 45 de ani. Mulțumesc, Dacia Plant.…

  • scrisori catre tomată

    Scrisoare din Palma de Mallorca

    Pentru că mi s-a făcut dor de o scrisoare (să nu mai zic de dorul de ducă), am trimis niște remindere celor care mi-au promis că-mi vor scrie. Flavia a răspuns prompt și mi-a povestit cum e viața ei pe o insulă, Majorca, acolo unde oamenii nu merg să locuiască, ci să se relaxeze. Palma de Mallorca principalul oras de pe insula si e frumos așa cum reiese din scrisoarea ei, dar pozele il fac irezistibil. Adun idei pentru vacanțe de vară (chiar dacă nu pentru cea de anul ăsta) și insula asta tocmai a intrat în top.

  • io, io şi iarăşi io

    Un picuț și despre nuntă

    OK, recunosc, mă folosesc de nuntă numai pentru că nu am avut inspirație să scriu despre nici unul din draft-urile din admin sau de pe mail sau de pe telefon. Pur și simplu când n-ai inspirație, poți avea sub nas cele mai tari subiecte, nu iese și gata. Așa că cel mai potrivit mi s-a părut să vă povestesc nițeluș despre nunta care va să fie în septembrie, anul curent.  Deci ați putea spune că am destul timp până atunci, nu? Da, așa zic și eu din octombrie încoace, numai că am avut un vis care m-a cam pus pe jar și iacă încep să mă strofoc. Stadiul în care…

  • tomata cititoare

    Copilul lui Noe

    Autor: Eric-Emmanuel Schmitt Titlu original: L’enfant de Noe Nationalitate: francez Gen: drama Anul aparitiei: 2004 Nr. pagini: 182 (Humanitas) Premii: nu Ecranizare: nu Nota mea: 4/5 Am mai citit si: Oscar si Tanti Roz Eric Emmanuel Schmitt e unul dintre autorii care m-au cucerit atât de… definitiv, incât am încredere să primesc orice carte scrisă de el și să fiu sigură că-mi place. Copilul lui Noe a venit la mine fără să știu măcar că există. Am întrebat pe grupul schimbului de cărți din Timișoara, dacă are cineva o carte scrisă de Schmitt, oricare în afară de Oscar și Tanti Roz. Cristina mi-a trimis-o prin Richie și în ziua în…

Bună! 👋
Mă bucur că ești aici.

Aici te poți abona la Newsletter-ul săptămânal al Tomatei