Câtă fericire îți aduce un calculator?
În 2004, prin februarie cred, părinții mei mi-au cumpărat un calculator nou, performant, cu care puteam face mai multe decât să mă joc toată ziua Preistoric 2, cum s-a întâmplat cu primul meu calculator. Puteam asculta muzică și scrie într-un editor, puteam să mă uit la filme, puteam sta pe internet, chiar dacă prin dial-up și chiar dacă destul de greu.
În 2009 am avut primul laptop, care nu era al meu, ci al firmei pentru care lucram. Odată ce-am prins gustul și m-am obișnuit cu el, m-am hotărât să-mi cumpăr și eu unul și să închei socotelile cu calculatorul cumpărat de părinți. L-am ținut însă pe birou, uitând să-l mai pornesc până când anul trecut prin decembrie am hotărât că-l ducem la sat să ne uităm acolo la filme pe el. Cum iarna nu prea mergem la sat, l-am mai ținut prin casă „până la primăvară”.
A venit primăvara și calculatorul meu a plecat. Nu la sat, ci la Târgoviște.
În momentul în care mi-am dat seama că în altă casă i-ar fi mult mai bine, sufletul mi s-a umplut de bucurie. Citeam Căutătorii de povești când mi-a venit ideea de a-l trimite la una dintre bibliotecile despre care cei patru autori au scris în carte. De ce să nu-mi donez calculatorul, dacă mie și-așa nu-mi mai folosește? La sat putem merge cu laptopurile așa cum am făcut-o până acum. I-am scris lui Matei, l-am rugat să-i găsească o casă și în câteva săptămâni, calculatorul meu a ajuns la Alex.
Povestea lui Alex e chiar prima din carte, poveste culeasă de Vlad Petreanu la biblioteca din Moreni, jud. Dâmbovița și intitulată Norocul de a avea dușmani potriviți. Tare aș vrea să citiți această poveste pentru a înțelege cât de fericit e acum Alex că are propriul lui calculator (și cât de fericită sunt eu pentru fericirea lui). Cu ajutorul calculatoarelor de la biblioteca din Moreni, băiatul și-a găsit fratele pe Facebook, dus de tatăl lor în Finlanda, apoi în Italia. Emoționant scrisă de Vlad Petreanu, mărturia lui Alex și a mamei lui mi-au umezit puțin ochii convingându-mă definitiv să citesc cartea cu personaje reale.
Ieri am primit de la Silvia de la GMP PR un filmuleț (asta după ce alaltăieri am primit pozele) cu momentul în care Alex despacheta pachetul trimis de mine. Cred ca e iutil să vă spun ce emoționată am fost și cât de tare m-am bucurat pentru el.
Tot ce-mi doresc e ca Alex să aibă parte de el cât mai multă vreme, să îl ajute să-și îndeplinească vise și să fie doar începutul unui drum către cunoaștere și învățătură.
Iar voi, dacă aveți cumva un calculator care adună praful, poate vreți să faceți o faptă bună. 🙂 E un sentiment cum nu există altul asemenea.
12 Comments
cotos
Foarte tare. E un gest pe care ar trebui sa il urmam cu totii. Si eu mi-am facut cadou primul calculator la familie mai putin norocoasa. Si in ziua de azi cand le mai ducem pachete, inca au calculatorul, chiar daca intre timp si-au permis unul mai performant. Oamenii astia stiu sa aprecieze orice.
lala
frumos gestul tau!si noi am dat un calculator la niste copii cu probleme de sanatate si foarte saraci!
emotionanta povestea lui Alex.
Iuliana
Frumos, frumos de tot!
Si eu am trimis un calculator unei familii de la tara 🙂
Laura C.
În zilele noastre, calculatorul pare vital.
Laura C.
Frumos gest!
rhea
Chiar sambata imi aduceam aminte impreuna cu tatal meu de primele jocuri si cum aveam internetul cand ne-am luat calculator.Ne-a tinut multa vreme si l-am avut pana acum vreo doi ani cand am decis sa il trimit la sat la verisorii mei care nu prea au posibilitati, ei fiind multi. E un lucru material si pare superficial dar cand vezi zambetul unui copil cand il primeste si cand zice ca are si el calculator e lucru mare:) Foarte frumos gestul
CristinaMM
Superb gestul!
Cristian I
Foarte frumos gestul .
pauna oana
Ce gest frumos.mie imi aduce mai mare bucurie o biblioteca plina de carti decat un calculator.sincer…e un simplu gadget,pe cand o carte e o lume intreaga:D
catalina
Un gest nobil,as putea spune.
SalvezPC
In zilele noastre sunt putini care fac asa. Din pacate multi prefera sa-l arunce sau sa-l tina undeva in pod ascuns decat sa se complice sa incerce sa-l doneze sau sa-l duca la centre specifice.
Anamaria
Ce trista poveste! Am vazut si eu niste copii pe undeva prin Maramures, pentru care un calculator fie el si cel mai prapadit model era ceva de neimaginat. Si mi-au rupt sufletul.