Câtă fericire îți aduce un calculator?

În 2004, prin februarie cred, părinții mei mi-au cumpărat un calculator nou, performant, cu care puteam face mai multe decât să mă joc toată ziua Preistoric 2, cum s-a întâmplat cu primul meu calculator. Puteam asculta muzică și scrie într-un editor, puteam să mă uit la filme, puteam sta pe internet, chiar dacă prin dial-up și chiar dacă destul de greu.

În 2009 am avut primul laptop, care nu era al meu, ci al firmei pentru care lucram. Odată ce-am prins gustul și m-am obișnuit cu el, m-am hotărât să-mi cumpăr și eu unul și să închei socotelile cu calculatorul cumpărat de părinți. L-am ținut însă pe birou, uitând să-l mai pornesc până când anul trecut prin decembrie am hotărât că-l ducem la sat să ne uităm acolo la filme pe el. Cum iarna nu prea mergem la sat, l-am mai ținut prin casă „până la primăvară”.

A venit primăvara și calculatorul meu a plecat. Nu la sat, ci la Târgoviște.

În momentul în care mi-am dat seama că în altă casă i-ar fi mult mai bine, sufletul mi s-a umplut de bucurie. Citeam Căutătorii de povești când mi-a venit ideea de a-l trimite la una dintre bibliotecile despre care cei patru autori au scris în carte. De ce să nu-mi donez calculatorul, dacă mie și-așa nu-mi mai folosește? La sat putem merge cu laptopurile așa cum am făcut-o până acum. I-am scris lui Matei, l-am rugat să-i găsească o casă și în câteva săptămâni, calculatorul meu a ajuns la Alex.

Povestea lui Alex e chiar prima din carte, poveste culeasă de Vlad Petreanu la biblioteca din Moreni, jud. Dâmbovița și intitulată Norocul de a avea dușmani potriviți. Tare aș vrea să citiți această poveste pentru a înțelege cât de fericit e acum Alex că are propriul lui calculator (și cât de fericită sunt eu pentru fericirea lui). Cu ajutorul calculatoarelor de la biblioteca din Moreni, băiatul și-a găsit fratele pe Facebook, dus de tatăl lor în Finlanda, apoi în Italia. Emoționant scrisă de Vlad Petreanu, mărturia lui Alex și a mamei lui mi-au umezit puțin ochii convingându-mă definitiv să citesc cartea cu personaje reale.

Ieri am primit de la Silvia de la GMP PR un filmuleț (asta după ce alaltăieri am primit pozele) cu momentul în care Alex despacheta pachetul trimis de mine. Cred ca e iutil să vă spun ce emoționată am fost și cât de tare m-am bucurat pentru el.

Tot ce-mi doresc e ca Alex să aibă parte de el cât mai multă vreme, să îl ajute să-și îndeplinească vise și să fie doar începutul unui drum către cunoaștere și învățătură.

Iar voi, dacă aveți cumva un calculator care adună praful, poate vreți să faceți o faptă bună. 🙂 E un sentiment cum nu există altul asemenea.