-
29 de întrebări la întâmplare
…din care o să mă inspir pentru posturi viitoare, că nu pot răspunde pe larg acolo unde se cere o poveste mai lungă. 1. Îți place branza cu mucegai? Nu, e singura brânză (cred) care nu-mi place. Și eu sunt înnebunită după brânză.
-
Obiceiuri în bucătăria de la birou
De 3 ani de zile lucrez cu aceiași oameni (site-ul nostru nu e actualizat :P), în același birou. Mă rog, în 3 ani am schimbat 3 clădiri și câțiva colegi, însă una dintre tradiții a rămas neatinsă. Aceea de a mânca împreună. Suntem o mână de oameni și numărul nostru n-a depășit până acuma numarul 13, dar întotdeauna am mâncat împreună. În sensul că în același timp, pentru că unii mai pleacă, alții nu își iau pauză etc, dar cazurile astea sunt destul de rare. Prin urmare, am avut nevoie de o bucătărie echipată cu tot ce ne trebuie (cuptor cu microunde, steamer, blender, prăjitor de pâine, fierbător de apă,…
-
Fără ea de ziua ei
Cred că de când m-am născut şi până voi muri, 1 Iunie va fi în primul rând ziua mamei mele şi abia apoi a copilului. De când am început să înţeleg că aceste două evenimente coincid, am pus pe planul doi faptul că lumea întreagă sărbătorea copiii, pentru că eu o sărbătoream în primul rând pe ea. Veşnicul copil, care numai o copilărie fericită n-a avut. A încercat şi mi-a dat mie una, atât de frumoasă cum a ştiut ea.
-
Horia se întoarce acasă, dar nu-i nimic
Noi tot suntem mândri de el și de ce a realizat până acum. Nu știu dacă toată țara, dar noi, timișorenii, cu siguranță suntem. Mă rog, ăia care înțeleg că sportul nu înseamnă doar fotbal și au auzit că Horia Colibășanu și-a propus să cucerească Everestul, fără butelie de oxigen și fără ghizi. Dacă ar fi ajuns în vârf, ar fi făcut parte dintre cei 3% care au reușit. Însă condițiile meteorologice l-au făcut să coboare de la altitudinea de 7.600m. Nu doar pe el, ci pe oricine ar fi încercat să urce fără oxigen. Vântul și vremea i-au fost potrivnice, însă visul lui Horia continuă să ardă. La anul…
-
O dorință din ce în ce mai vie
Ziceam ieri să nu intrați la bănuieli, că nu-s gravidă. Nici azi nu-s și probabil nici mâine nu voi fi. Chestia e că vreau să fiu. Încep să-mi doresc tot mai tare să fiu. Și nu pentru că-i un moft, o fiță sau pentru că toată lumea are, deci vreau și eu. Simt dorința asta atât de vie în mine că mă sperie. Probabil e instinctul matern despre care vorbește toată lumea și care s-a deșteptat după ce m-am măritat. Sau naiba știe când, că la 20 de ani îmi doream 4 copii. Mi i-aș dori și acuma dacă aș fi sigură că aș avea cu ce să-i cresc și…
