Tomata cu scufita

Sagres nu era pe lista noastră când am plecat de acasă. Și mă mir foarte tare pentru că în tot procesul de documentare pentru excursia în Portugalia nu l-am întâlnit deloc. Sau daca l-am întâlnit, mi-a părut atât de neinteresant și de neimportant încât l-am omis cu desăvârșire. N-am ajuns nici la Sagres, nici la Cabo de Sao Vicente din greșeală, ci la recomandarea câtorva persoane care stăteau în același hostel cu noi. Când am văzut că insistă, am căutat pe net și am avut nevoie doar de poza asta: (știți deja că funcționez pe bază de poze).

Vă spuneam ieri că de multe ori îmi e de ajuns o poză cu un singur peisaj, castel, lac, biserică, plajă sau piață, ca să-mi doresc să văd locul cu ochii mei. De multe ori nici nu contează ce mai e prin jurul lui, ce altceva pot vedea sau experimenta, trebuie musai să îl văd pe cel din poză. La Sintra a fost Pozo iniciatico de la Quinta de Regaleira, în Lagos a fost imaginea asta:

De obicei e de ajuns o singură poză ca să-mi stârnească interesul pentru un anumit loc de pe Pământul ăsta atât de frumos și să mă facă să plănuiesc o vacanță în jurul lui. În cazul Sintrei n-a fost celebrul Palat Pena, ci Pozo iniciatico, acea fântână care invocă Infernul lui Dante. Coborând în fântână, cobori, de fapt, în vintrele pământului, toate cele nouă etaje, întocmai ca și cercurile Infernului. Oh, dar cum m-am luat cu vorba.

Încep articolul ăsta pe o terasă din Lisabona, savurând o cafea și niște pasteis în timp ce-l aștept pe Sotz să viziteze stadionul Luz. De data asta am refuzat să-l însoțesc. Chiar cred că o să folosesc cei 10 euro cu mai mult folos. N-are rost să stricăm orzul pe gâște care nu știu să aprecieze. Așa că m-am instalat cu Kindle-ul, laptopul și bagajele în jurul meu la o masă de pe terasa unui mall din apropiere. Peste câteva ore plecăm către Lagos. Povestea excursiei la Lisabona începe de fapt din aeroportul din Budapesta, de unde am plecat cu o oră întârziere. Ceea ce a însemnat că am pășit…