• advertoriale

    Dacă ai primi o floare, cui ai da-o mai departe?

    Sâmbăta unor timișoreni a început frumos: primind un buchet de lalele din partea NN România. Am fost de față când promoterii le întindeau flori atât femeilor, cât și bărbaților, copiilor sau bătrânilor. Chiar și străinilor, pentru că, spre surprinderea mea, Timișoara are turiști. Tot spre surprinderea mea, am văzut câteva femei și bărbați refuzându-le. Pur și simplu nu se opreau din mers, ridicau o mână și spuneau: „Nu, mulțumesc.” Cum să refuzi niște flori? Mai ales femeie să fii, cum poți să întorci capul unor flori? M-a amărât reacția asta pentru că nu mai știm să apreciem nici măcar un gest, un simbol atât de inocent. Și să nu vă…

  • metablogging

    Mă enervează blogurile cu o singură trăsătură

    Scria ieri Ama un articol cu care eu am rezonat întru totul. Totuși nu și celelalte persoane cu care am discutat articolul. Ama scrie cum a luat decizia de a nu mai permite negativismului să îi strice feng-shui-ul personal. Adică să nu le mai permită altora să se plângă pe blogul ei de cât de lipsiți de timp, bani sau altele sunt ei. Și mi se pare normal să facă asta (Ama să facă asta). Da, e OK să zici ce-ți lipsește, ce ți-ai dori, dar când zici: „te invidiez că tu ai/tu poți/tu faci”, mi se pare o aberație. Tu de ce nu poți să ai/să faci? Ce te…

  • tomata întreabă

    Ce-i faci dacă te înșală?

    Nu știu de câte ori am fost înșelată, dar știu că de doi băieți. Nu-i nimic, și eu am înșelat la rândul meu alți nevinovați și o dată m-am ars de mi-a trecut. Am suferit ca un câine aruncat în ploaie și mi-am învățat lecția. Am fost părăsită când iubeam mai mult și când am înșelat din milă pentru ăla de mă vâna (care ăla era unul dintre cei doi care mă înșelaseră). În fine, a curs muuultă apă pe râuri de atunci, nu mă mai atinge subiectul, nu mi-e frică de înșelat, n-am de gând să înșel, sunt perfect liniștită din punctul ăsta de vedere. Poate prea liniștită, dar…

  • salată de roşii

    Măcar o noapte pe săptămână

    Vă scriu după o altă noapte în care m-am trezit la 4:00. Sunt multe și dese nopțile astea, de când sunt gravidă. Era o perioadă când mă trezeam o dată pe săptămână, acum au trecut vreo 3 de când nu s-a mai întâmplat. Mă trezesc la 4 și ceva, după unul din drumurile nocturne la toaletă. Îmi sare somnul și încep gândurile. Uneori sunt macabre, prăpăstioase, pline de frici. Atunci îmi trag pătura peste urechi, mă ghemuiesc, mă apăr de ele. Alteori sunt speranțe, planuri, dorințe. Dau pătura la o parte, scot picioarele afară, mă întind. Iar alteori sunt încercări inutile de a adormi la loc, încercări care se termină…

  • timişoara mea

    Atenție, studenți! Ultima zi de înscriere la BuzzCamp Timișoara

    N-am prea multe regrete în viața asta, dar printre cele pe care le am se numără faptul că în studenție m-am limitat la învățat, scris și citit. Nu că astea n-ar fi fost niște obiceiuri sănătoase, dar așa cum îmi place mie, rareori și cu greu ies din zona mea de confort. Prin urmare, târguri, asociații, ONG-uri, conferințe, workshop-uri, work & travel, Erasmus, Leonardo… au fost întotdeauna pentru alții, nu pentru mine. Sincer, chiar nu știu de ce am fost așa mulă și deloc fâșneață (așa cum m-ar fi vrut tatăl meu). OK, știu de ce nu m-am interesat de Erasmus – pentru că ai mei nu aveau bani să…

Bună! 👋
Mă bucur că ești aici.

Aici te poți abona la Newsletter-ul săptămânal al Tomatei