Ce am citit in martie

5 carti citite – una abandonata
2 audiobooks – 1 ebook – 2 carti tiparite
3 nonfictiuni – 2 fictiuni
2 autoare – 3 autori
5 tari (adica nationalitatea autorilor): Anglia, Romania, Coreea de Sud, Nigeria, SUA
4 carti de pe lista “de citit” – 1 carte spontana
audiobook-urile si ebook-ul au fost ascultate si citite in engleza, cartile de hartie in romana

top:
1. Morti suspecte – Dr. Richard Shepherd
2. Cirese amare – Liliana Nechita
3. Pachinko – Min Jin Lee
4. Breath – James Nestor si In Arcadia – Ben Okri

abandonata – The Grammarians – Cathleen Schine

Morti suspecte

Nonfictiune medicala + biografie + crime = L<3ve

Dr. Richard Sheperd a scris o carte superba. Nu stiu daca cu ajutor sau nu, nici ma intereseaza prea tare pentru ca rezultatul e pe lista mea de carti preferate si are sanse mari sa fie in top 3 al cartilor preferate de anul asta. Cine arunca un ochi pe lista cartilor citite, va gasi destul de des cate o nonfictiune medicala scrisa de diversi specialisti. Imi plac. Nu as fi putut fi niciodata medic, pentru ca m-ar fi omorat empatia si mila, insa sunt foarte curioasa de ce stie corpul nostru sa faca. Si stie multe si interesante, pe care nu mi le amintesc intotdeauna. Cartea asta e cu atat mai interesanta pentru ca dr. Shepherd e patolog. Adica nu trateaza oamenii, ii taie si ii diseaca pentru a gasi cauza mortii. In special a mortii nenaturale, adica survenita in urma unei crime. Am citit si recitit explicatiile si reconstruirile crimelor care dezvaluiau pozitia atat a victimei cat si a criminalului, am descoperit ce anume demonstreaza ca a fost sau n-a fost legimita aparare, ce a fost sau n-a fost crima premeditata. Fascinant, va spun. Bine, fascinant daca va tine stomacul. Dar dupa ce am ascultat Mindhunter, nu cred ca pot asculta sau citi ceva mai infricosator si dezgustator cu privire la descrierea cadavrelor. Povestea vietii lui e la fel de interesanta, mai ales pasajele despre copiii lui si despre pasiunea de a pilota un avion, despre senzatiile pe care zborul i le ofera. Cartea esta insa despre dragostea pentru morti, pentru cadavre, pentru mistere si pentru a descoperi adevarul. 5 stele cu fundita de la mine.

Cirese amare

E cartea care m-a tulburat cel mai tare luna asta. Copy/paste de pe GoodReads pentru ca am scris acolo tot ce aveam de spus :


Ca emigranta de buna voie si nesilita de aceleasi imprejurari, rezonez cu cartea in proportie de 5%.
Ca românca care cunoaște (poate putin superficial) saracia din Romania, rezonez cu sacrificiul autoarei mai mult.
Iar ca angajat care lucreaza in Germania cu muncitori veniti la munca pe santierele de aici, inteleg durerea ei intru totul. Am auzit-o povestita si am vazut-o in multe perechi de ochi. E drept ca oamenii cu care lucrez sunt barbati, cu acte si cazare si conditii de munca si viata mult mai bune decat sunt descrise in carte (sunt sigura ca si in Italia s-au schimbat lucrurile), insa ochii lor si atitudinea poarta tristetea, dorul dupa familie si departarea, limba necunoscuta, strainii si nesiguranta ca daca se intampla ceva au mereu nevoie de cineva sa ii ajute.

Ma bucur mult ca Liliana Nechita a scris cartea asta (fara pretentii literare, dar cu scriitura decenta, emotionanta, relatable), ca ne-a oferit noua, celor de acasa, privirea din interiorul migratiei in masa catre Italia si Spania. Si noi de acasa auzeam exact aceleasi lucruri pe care le auzeau si italienii la TV, insa ce nu stiam e ca nu toate infractiunile erau comise intentionat, ci in legitima aparare. Ceea ce stiam noi e ca romanii violeaza italience, nu si ca mai toate romancele plecate sa ingrijeasca batrani erau violate si fortate sa ‘tina companie’ vreunei rude masculine.

M-a intristat foarte foarte mult rusinea pe care o simt romanii, care ne curge prin vene. Celor plecati le era rusine sa se intoarca pentru ca ar fi fost si mai denigrati in tara pentru ‘esecul’ lor, dar nimeni din tara nu cunostea adevarul (nespus tot din rusine) ca nimeni nu te primeste cu covorul rosu cand emigrezi. Dimpotriva. Mai ales pentru cei veniti sa faca munca pe care italienii refuzau sa o faca, conditiile erau oribile. Li se comanda ce sa manance, cat si unde sa doarma. Cat timp liber au, cum il folosesc si de multe ori nici nu il aveau. Li se vorbeste mai rau decat unor animale pentru ca oricui ii place sa fie sef si sa aiba putere.

Nu stiu daca lucrurile mai stau la fel, au trecut multi ani si s-or fi schimbat multe de cand e scrisa cartea. Insa chiar si acum, cand e prea tarziu pentru unii dintre ei, e bine sa stim cum au stat de fapt lucurile si sa intelegem.

E o lectie de morala cartea asta si as recomanda-o oricui.

Pachinko

Am inceput-o cu mari asteptari pentru ca nu auzisem pe nimeni care sa vorbeasca despre ea la negativ. Totul bine si frumos, surprinzator pe ici pe colo, pana cand parca s-a lungit cam mult. Nu ma asteptam sa urmareasca familia Sunjei atat de departe, credeam ca odata ce am ajuns la nasterea lui Mozasu, autoarea se va concentra pana la final pe viata mamei si a celor doi copii ai ei. Da’ de unde, s-a dus pana la copiii copiilor ei. Mereu cand e vorba de o saga de familie care urmareste multe personaje, ma concentrez mai mult asupra deciziilor lor, caracterelor si actiunilor lor, asupra relatiilor dintre ele, punand tot restul pe locul doi. Normal ca e un plus faptul ca am aflat lucruri despre istoria Coreei, despre cultura lor si despre cat de rau erau tratati de japonezi, insa ce-mi voi aminti probabil mereu va fi un personaj. Unul singur care m-a scos din sarite : Noa.

Nu imi e rusine sa spun ca, avand privilegiul cititorului si privirea de ansamblu, plus toate gandurile si reactiile personajelor, le judec. Fara mila, fara rusine. Asa ca pe Noa l-am dispretuit efectiv. Pentru ca:
1. Scopul lui principal in viata a fost sa faca pe placul tuturor, sa ii multumeasca pe toti, in special pe japonezi.
2. Si-a dorit mai mult decat orice sa fie altcineva, un japonez. Atat de mult incat si-a renegat familia cu totul, a taiat toate legaturile cu mama lui si nu i-a spus nici macar sotiei nimic despre trecutul lui. Chiar daca zice la un moment dat ca nu ii e rusine cu familia lui… pacat ca toate faptele si vorbele lui indica exact catre aceasta rusine.
3. Insa ce m-a enervat la culme a fost cum a tratat-o pe Sunja. Nici macar n-a ascultat-o, nici macar nu i-a dat o sansa dupa ce a aflat ca l-a mintit, pur si simplu a disparut fara urma, el ala fara de pacat. Nu i-a pasat ca n-a fost doar minciuna ei, ci a tuturor din familie, insa pe ea a pedepsit-o cel mai tare.
Absolut toate aceste puncte sunt la polul opus al valorilor mele si din aceasta cauza nu l-am putut suporta. Ceea ce nu pot spune despre Sunja, care din punctul meu de vedere a luat mereu cele mai bune decizii. I-am admirat rezilienta, refuzul de a se da batuta, de a renunta, de a astepta ceva de la altii si mereu punandu-si familia pe primul loc.

Despre celelalte personaje nu ma mai intind la vorba, da’ daca ati citit cartea si vreti sa dezbatem, va astept in comentarii.

In Arcadia

Am cartea asta in biblioteca pentru ca am cumparat-o impreuna cu aproape toate celelalte din colectia Cotidianul. Nu era pe lista mea de citit, era doar acolo pentru candva. Singurul motiv pentru care i-a venit randul acuma e acela ca nu prea am timp sa citesc carti pe hartie, asa ca le caut pe cele mai subtiri din biblioteca si le las pe cele groase pentru Kindle si audio. Si pe principiul ca pot sa o abandonez oricand daca nu imi place, am scos-o de pe raft si m-am apucat de ea. Am citit vreo 70 de pagini dintr-un foc, am subliniat, am lipit stickere si am recitit pasaje cu fervoare, doar pentru a ma dezumfla pe la jumatate. Am scris peste tot pe unde am putut ca e o carte deosebita, ca Ben Okri are potential de a-mi deveni favorit, insa pe parcurs am dat de lucruri care mi-au retezat avantul.

Ideea cartii e misto : un grup de 6 oameni pornesc intr-o calatorie organizata de un anume Malasso, personaj misterios care nu se arata niciodata si nimeni nu stie cine e, pentru a face un documentar despre Arcadia. Personajul principal, Lao, naratorul primei jumatati din carte, este (ca toti ceilalti) un inadaptat social, unul care nu vibreaza la fel ca toata lumea, un Gica Contra, un mizantrop, un observator, un critic si unul pornit in lupa impotriva falsitatii si a mastilor. In rautatea si adevarul lui, mi-a placut de el, i-am subliniat cuvintele si ideile (unele dintre ele fix pe propriile mele convingeri), ca sa se transforme intr-un filosof pretentios care mediteaza la sensul vietii si foloseste un limbaj complet diferit de omul in care poza in prima parte a cartii. Intre timp citisem pe sarite si aceasta recenzie din The Guardian si am inteles de ce pentru mine cartea nu mai curgea ca la inceput. Sunt foarte multe idei expuse, disecate, intoarse pe toate partile, desi moartea pare sa fie ideea centrala. Totusi, mi se pare ca Okri testeaza prea multe ipoteze, inevitabil ajunge la Luvru si la pictura lui Poussin, cea care i-a facut pe foarte multi sa incerce sa o descifreze. Prea multe idei si prea multa vorbarie (pentru mine). Am subliniat multe ca sunt poetice, adevarate, insa disparate. Sa nu mai zic de faptul ca personajele primesc misterios niste biletele rosii, pe care nu numai ca nu aflam ce scrie, dar nici ce rol au in poveste. Malasso nu apare deloc si acea calatorie pare a avea doar scopul ca acesti 6 calatori sa se redescopere, sa isi priveasca in suflete si sa isi descopere propria Arcadie. Sunt usor dezamagita, dar cel putin pentru prima jumatate a cartii, me bucur ca am citit-o.

Breath : The New Science of a Lost Art

Daca Epilogul ar fi fost Prolog, atitudinea mea fata de cartea asta ar fi fost complet alta.


Stiu cat de importanta e respiratia in anumite situatii, cum ar fi atacurile de panica sau intrarea in travaliu, insa cartea asta a adus in discutie multe alte boli si afectiuni in care respiratia ar putea avea un rol miraculos. Sa fiu sincera, nu cred ca e atat de simplu si nici ca doar a respira intr-un anumit fel poate vindecat anumite boli pentru care medicina moderna nu a gasit inca un leac. Cred, totusi, ca un antrenament de o viata si lipsa unor responsabilitati si sarcini cotidiene pot oferi anumite rezultate spectaculoase si poate chiar poate vindeca anumite afectiuni. Dar sa fim realisti si seriosi, treaba asta e atat de rara si de ne-aplicabila intregii majoritati incat mi se pare mai degraba imposibil sa atingi acea stare mentala.

Am invatat cateva chestii interesante si chiar as fi gata sa iau lectii de respiratie, dar deocamdata ma multumesc cu niste aplicatii de mobil care sa ma invete sa respir altfel.

The Grammarians

O carte spontana despre care am crezut ca e biografie. Din dragoste pentru cuvinte si gramatica, m-am gandit ca e potrivita si cine stie ce-oi descoperi in ea. Ei, am ascultat pana s-a eliberat Pachinko pe aplicatia de la biblioteca si desi e disponibila sa o iau din nou, parca nu mai am chef sa ma intorc la ea. Ce mi-a placut insa a fost ce am aflat despre cum e sa fii geaman. Cum te simti in raport cu lumea, in raport cu cealalta jumatate a ta, identica. Nu m-am gandit niciodata la asta, poate si pentru ca nu cunosc nici o pereche de gemeni si n-am avut niciodata o discutie mai relevanta cu un geaman. Asa ca am abandonat-o amanand-o de fapt, insa sunt alte carti care ma intereseaza mai mult.

Ce-ati citit? Ce va face cu ochiul?

3 Comments

  • Andreea

    Buna-dimineata, Andreea,

    Intotdeauna raman impresionata de cate carti citesti:) La mine lista cu carti de citit se tot lungeste, cu atat mai mult de fiecare data cand citesc ca un post ca cel de azi:) Si mereu ma intreb daca cumperi toate cartile sau le imprumuti? Si cum reusesti sa citesti atat de multe:)? Mai ales pe cele in limba romana. Eu locuiesc in Danemarca, numar pe degete cate carti in romana am in biblioteca (spre rusinea mea).
    Mie mi-a placut foarte mult Pachinko, atat de mult incat mi-am si cumparat-o dupa ce a trebuit sa o dau inapoi la biblioteca odata ce am citit-o. De la un punct incolo Noa m-a enervat si pe mine, nu i-am mai inteles deciziile, n-am mai putut rezona cu el deloc, iar decizia finala de a-si lua viata, m-a terminat pur si simplu. As fi vrut sa intru in carte si sa-l ”scutur”la un moment dat.
    Morti suspecte mi-a atras atentia, sper sa o gasesc la biblioteca, suna interesant.
    Multumpesc pt. recomandari, imi pare bine ca ai revenit pe blog, te citesc mereu cu drag.

    O zi buna,
    Andreea

    • Tomata

      Buna, Andreea 🙂

      Intotdeauna imi aduce mare bucurie sa aflu ca lumea pleaca urechea la recomandarile mele sau ca pune cartile mele preferate pe propriile liste.
      Si-acum sa iti raspund la intrebari:
      1. cumpar carti foarte rar si in anumite conditii. De exemplu daca o carte nu e noua si nu o gasesc la biblioteca in format ebook sau audiobook mi-o comand de pe un anticariant online din Germania (medimops.de). Recent mi-am luat chiar doua carti in limba romana si una in franceza. Apoi, imi iau carti noi sau second hand cand calatoresc (dar asta nu s-a mai intamplat din 2019) si imi cumpar carti scrise de autori romani si fie mi le trimit socrii cu pachete mai consistente, fie mi le aduc cunoscuti cand vin la Berlin. Am noroc ca lucrez cu muncitori care merg de sarbatori acasa si profit sa comand la ei acasa si ei mi le aduc cand se intorc 🙂 Dar toate intamplarile astea sunt foarte rare pentru ca bibliotecile publice din Berlin (si din toata Germania) sunt extraordinar de dotate. Orice noua aparitie e fie in format tiparit, fie ebook, fie audiobook sau chiar toate trei variantele pentru un titlu. Si cum nu tin neaparat sa posed cartile pe care le citesc, iti dai seama ca pentru mine e solutia perfecta. Pot citi aproape orice imi doreste inima pentru ca e la biblioteca. Si oricum in propiile biblioteci de acasa am multe carti necitie, aduse din Romania, sau primite cadou de la prieteni.

      2. Reusesc sa “citesc” asa multe pentru ca zilnic conduc intre 1,5 si 2h, deci timp berechet de ascultat carti. Din biblioteca personala am ales carti mai subtirele sa le pot termina mai repede, pentru ca am asa putin timp sa citesc pe hartie sau pe kindle, incat mi-e teama ca ma lungesc prea mult cu ele. Dar o carte care in format fizic are, sa zicem, 250 de pagini, in audio se traduce in 6h si ceva. adica intr-o saptamana am timp sa o ascult pe toata, ceea ce nu cred ca ar fi usor daca ar fi sa o citesc, pentru ca acasa nu am timpul asta de “pierdut” cu cititul sau ascultatul.

      Daca citesti ebook-uri, site-urile din Romania vand foarte multe carti in varianta digitala si uneori sunt la reducere si e si asta o varianta.

      Din pacate nu scriu pe cat de des mi-as dori si oricum in afara de frustrarea cu (ne)cumpararea unei case nu prea se intampla nimic nou. Stam in continuare mai mult pe acasa, e foarte frig zilele astea, deci nici macar prin padurile Berlinului nu iesim.

      Sper ca la tine e mai bine 🙂

  • Andreea

    Multumesc pt. raspuns:) Aici nu am prea gasit carti in romana, doar la cea regala l-am gasit pe Cartarescu (si nici macar nu era in romana, era tradus in daneza). E-book si audio nu ma atrag inca, pur si simplu nu pot procesa ce se intampla in carte daca nu o tin in mana, sa o rasfoiesc, sa dau paginile… Prea m-am obisnuit cu cartea in mana:)
    In anticariaturi mai intru si eu, dar nu asa des cum o fac in librarii sau in biblioteci… Mi se pare ca un anticariat necesita mai multa rabdare, nu e punctul meu forte:)
    Tot in casa suntem si noi, acum s-au mai relaxat masurile si pe aici. Desi stau foarte aproape de Copenhaga, n-am mai dat pe-acolo de nu mai stiu cand. Vremea nu ne ajuta nici pe noi, inca suntem cu geci si cizme:)
    Spor la citit si scris:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge