advertoriale
-
La 15 ani îmi plăceau mulți băieți
Am împlinit 15 ani acum 14 ani, în 1998. Când eram mai mică, abia așteptam să împlinesc anumite vârste. Mi se părea mie că să ai 15 ani sau 18 sau 20 sunt un fel de praguri, vârste la care se întâmplă treburi serioase. Abia așteptam să mă întrebe cineva câți ani am, să-i spun cu mândrie că 15. Ah ce vremuri… 🙂
-
Cum mi-a făcut Gimmy poftă să merg la sală?
Eu sunt o comodă. Poza asta mă cam descrie și mi-e rușine.
-
Vin și lumânări
Când am ajuns la cramele Liliac, acolo sus, în vie, Alina, amuzantă ca întotdeauna, ne-a spus că a urcat însoțită de Groparu și Stăpână Lumânărilor. Lăsând la o parte faptul că e o plăcere să te afli în prezența celor doi, tre’ să-i dăm dreptate Alinei și să ne amuzăm puțin de situația creată de numele lor.
-
Electrogrup și Arobs
Chiar dacă n-am vizitat aceste două companii în aceeași zi, scriu despre ele deodată, că-s cam asemănătoare. Aș putea spune că Electrogrup și Arobs sunt partea dedicată băieților, dacă noi, fetele, ne-am delectat cu Farmec și Jolidon – trebuia să se bucure și ei de ceva. 😛 Numai că ne-am bucurat toți, fără excepție. Când am văzut numele acestor două companii pe lista brandurilor, nu mi-au spus nimic. Nici măcar nu mai auzisem de ele, darămite să am o vagă idee cu ce se ocupă. Drept pentru care eram destul de curioasă, dar nu pot spune că le-am așteptat cu nerăbdare. Numa’ bine, surpriza (plăcută) a fost pe măsură.
-
Farmec si Jolidon, ambasadori ai Romaniei
Îmi revin destul de greu din experiența Cluj Brands Tour, dovadă că stau de azi de pe la prânz și tot îmi fac curaj să scriu despre Farmec și Jolidon. Mă iau cu una, cu alta și din când în când mai vizitez și pagina goală de Word că doară-doară îmi vin și cuvintele. Așa că m-am apucat de scris, să văd ce informații selectează memoria și ce-mi dictează amintirile.













