salată de roşii
-
Banana bread
Ăsta e genul de articol pe care nu credeam că voi ajunge vreodată să-l scriu pentru blog. O rețetă. Eu, aia care fuge de bucătărie de câte ori poate. Și cu toate astea, după ce-am echipat-o astfel încât să am cu ce mă juca și încerca chestii, stau pe-acolo mai des în ultima vreme. Mi-am făcut chiar și board pe Pinterest cu rețete pe care să le pun în aplicare. Două dintre ele sunt deja mâncăruri obișnuite pe masa noastră (asta și asta). Acum însă e cu totul altceva. Am făcut duminică seara ceea ce americanii numesc banana bread. Nu avem în românește termen pentru ea, dar seamănă cu un…
-
Un exemplu de profesionalism – azi AirBnB
Cred că o să-mi fac un obicei din a posta pe blog anumite gesturi ale companiilor care fac diferența. Unul dintre exemple îl dau chiar azi:
-
Sufrageria (II)
Se aşează lucrurile şi încet, încet mă ţin de toate promisiunile. A trecut atâta timp de când am promis că vă arăt sufrageria care mi-a mâncat concediul de vară, dar sigur curiozitatea a rămas, aşa că nu vă veţi supăra că am întârziat atât. Dacă vă spun că încă nu e gata totul, probabil veţi spune că nu-s normală. Păi eu ce vină am dacă încă nu e totul la locul lui? Mai aştept doi meşteri pentru a vă putea arăta şi ceilalţi doi pereţi. În funcţie de care vine primul aia vă arăt.
-
Sufrageria (I)
Am lălăit-o destul, așa-i? Dar numai pentru că n-aveam perdele la geam. Și pentru că n-am printat niște mesaje și pentru că n-am făcut niște rame. Pentru că deja lumea începe să freamete în comentarii, pe mail și pe facebook, nu mai găsesc scuze și vă prezint o bucată din minunata mea sufragerie nouă. Pentru un before, click aici.
-
DIY: tavă îmbrăcată în material
De când cu noua sufragerie – pe care încă nu v-am arătat-o, dar umează (promit) – am nevoie de tot felul de obiecte decorative. Ba de o tavă, ba de niște cutii pe care să le îmbrac în material, ba de accesorii de pus pe etajere. De fapt ăsta-i și motivul principal pentru care încă nu v-am arătat nimic: nu am tot ce-mi trebuie pentru a finisa aspectul final, așa că până nu e totul complet, mai tărăgănez un pic dezvăluirea finală. Până una alta, vă arăt ce tavă mi-am făcut. Mă rog, e impropriu spus „am făcut”, că doar am îmbrăcat-o într-un material. După modelul ăsta. Aveam o tavă…














