Ea, casa noastra

Despre ce a insemnat procesul de cumparare a casei am scris telegrafic aici si cred ca am mai amintit prin alte postari si comentarii. Nu prea sunt in stare nici acum sa reiau firul si sa va povestesc tot, insa va pot face un rezumat:

Timp de un an, am vazut in medie cate doua case pe luna (in unele luni mai multe, in altele niciuna). Ne-am dorit sa cumparam 5 dintre ele, care corespundeau gusturilor si cerintelor noastre. Au fost cazui in care doar unuia dintre noi ii placea, dar nu le-am luat in considerare pentru ca o casa trebuie sa fie iubita de amandoi sotii din toate punctele de vedere. Si e musai sa simti ca e ea si nu alta si ca te vezi locuind acolo si bucurandu-te de viata. Nu e genul de decizie pe care o iei doar ‘sa fie’, ‘sa ne mutam si noi la casa’. Noi ne-am fi simtit ‘acasa’ in toate cele 5, asa ca am aplicat.

Contextul social si economic in care se intampla cumparare unei casei e urmatorul: dupa o pandemie in care toata lumea a fost izolata in casa, intre cei patru pereti ai apartamentelor uneori fara balcoane sau terase, extrem de multi s-au reorientat catre case cu curte si aproape de natura. La noi a inceput putin inainte de nebunie, insa n-am fost destul de rapizi asa ca am dat piept cu toate: cerere enorma si cresterea preturilor pe masura. Si nu doar cu cresterea ci si cu licitatia. Pe site-urile de imobiliare e dat un pret conform cu valoarea pietei si la locul faptei ti se spune direct in fata: ‘daca sunteti interesati, trimiteti, va rog, oferta de pret pe mail impreuna cu actele dvs.’ Dupa ce aduni un pic de experienta si te obisnuiesti cu ideea ca ala nu e pretul final, licitezi si tu un pret pentru care crezi ca banca te va finanta.

Am pierdut casele din urmatoarele motive:

• Cea despre care am scris in articolul deja pomenit mai sus – am pierdut-o din doua motive: primul era ca eu eram proaspat angajata si aveam nevoie de 3 fluturasi de salariu ca sa dovedesc ca am venituri. Au spus ca sunt de acord sa astepte, insa cand am ajuns cu limba scoasa la final si cu multe tumbe pentru a aduna actele, ni s-a spus ca de o saptamana casa s-a vandut altcuiva. Am plans de nervi, de suparare si de dezamagire si de ura pentru acei agenti nesimtiti care nu ne-au spus nici macar ca mai sunt si altii interesati sau macar un pic mai avansati cu actele.
• Alta s-a dus pentru ca nu am licitat mai mult, dupa ce deja licitasem si ni se spusese ca nu va fi nevoie si de a doua tura, ci proprietarul va alege pretul mai mare. Fuck off…
• Alta am pierdut-o cand ni se spusese ca e a noastra daca venim repede cu finantarea. Banca a aprobat imprumutul in 3 zile, dupa care agentul nu mai raspundea. I-am scris, l-am sunat si nimic. Pana cand l-am suant de pe mobilul Sotzului si mi-a spus ca ii era jena sa imi spuna ca proprietarul s-a decis sa o vanda vecinului din spate. Am plans din nou si am oftat si-am baut doua pahare de vin, ca sa imi inec amarul.
• Alta a fost cea care cred ca mie mi-a placut cel mai mult dintre toate. Am vazut-o si cand ne-am expus parerile despre ea, nici eu, nici Sotzu’ nu ii gaseam nici un defect. Proprietarul a zis ca daca obtinem finatarea e a noastra si partea buna: nu era prin agentie, deci automat nu mai dadeam comision nimanui. Si comisionul e exorbitant. Depunem actele la banca si banca isi ia timp sa evalueze si vine cu raspunsul: ‘pretul casei e mult peste valoarea ei’ (in functie de zona, de felul in care e construita si alte criterii de ale lor). Ne-a spus ca daca mai venim cu 70.000 de euro, ne da imprumutul. Cred ca e de la sine inteles ca nu mai aveam de unde aduce inca 70.000 de euro. I-am scris proprietarului raspunsul bancii, am incercat sa negociez, dar din momentul ala efectiv n-a mai raspuns la mail, la telefon, nimic… Am fost atat de dezamagita si de trista… in capul meu deja mobilasem toata casa si imi imaginam viata noastra in ea. Asta a durut la fel de mult ca prima dezamagire.
• A cinea a fost cu noroc, insa si cu emotii. Si ea e A NOASTRA, prima casa care e numai a mea si a sotului, fara sa fie doar a mea sau doar a lui. E prima data cand cumpar o casa si mai mult ca sigur va fi si ultima. Si despre ea vreau sa va povestesc acum.

Am vazut-o in iunie, la sapte seara cand lumina cadea fara nici un cusur pe ea si pe tot ce o inconjura. Am ajuns mai devreme si ne-am dus in padurea care incepea la a doua strada in spatele casei, care e si ultima strada din Berlin. Pe loc m-am indragostit iremediabil de ce vedeti in poza:

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Andreea Ursu-Lișteveanu (@andreeaursulisteveanu)

Ne-am dus cu inima stransa sa vedem si casa, sperand si fiindu-ne teama in acelasi timp ca poate ne place si poate nici pe asta n-o vom putea cumpara din cine stie ce motiv. Proprietara, o vaduva tanara la suflet, o vindea pentru ca era prea mare pentru ea si era timpul sa se mute mai aproape de partenerul ei, intr-un apartament. Am facut turul casei, am stat la povesti in gradina, am pus intrebari si am sperat ca acea ora petrecuta acolo, cu Ada fermecand-o pe doamna asta simpatica, sa fie cu noroc. La una dintre intrebari, agenta (nu proprietara) ne-a spus ca cine vine cu aprobarea creditului cumpara casa. Ca la fiecare vizionare. Am ajuns acasa, am vorbit, ne-am hotarat si am trimis email in aceeasi seara ca vrem si ca si licitam mai mult. Din pacate, cand i-am scris si consultantului financiar cu care lucram, ne-a spus ca pentru acea zona a Berlinului, pretul pe care voiam sa il oferim probabil nu ne va fi aprobat rapid. I-am spus agentei ca ne retragem oferta, dar daca putem ramane in cursa pentru pretul initial, cu bucurie trimitem actele bancii. A zis ca e ok, am trimis, dar a durat putin mai mult decat prima data cand aplicasem. Dupa doua-trei zile suna agenta sa ne intrebe care e stadiul creditului. Banca daduse un deadline, a mai cerut cateva zile sa trimita un evaluator. Agenta incepe sa se agite ca e prea tarziu, ca ea tine cu noi, dar deja sunt altii care au creditul aprobat si daca nu vrem sa lucram si cu consultanta lor financiara ca poate merge mai repede. I-am spus ca ne e totuna cine ne obtine finantarea, atata timp cat suntem asteptati. Ea ca nu stie, dar hai sa incercam. Si, deja ofticata si satula sa plec capul ii spun: ‘Din punctul meu de vedere, casa e ca si pierduta pentru ca daca are deja cineva banii, ce rost mai are sa ma dau peste cap sa rezolv ca sa pierd totul cand am finatarea’. A zis totusi sa incercam. Dupa o zi m-a sunat sa imi spuna ca doamna vrea neaparat sa ne vanda noua si ne asteapta cat e nevoie. Nu ne venea sa credem. A urmat acceptul bancii si urma programarea la notar. S-a intamplat ca intr-un vis, dar nu unul frumos sau urat, pur si simplu ca si cand n-ar fi adevarat: cineva voia sa ne vanda casa si noua ni se parea inca prea frumos ca sa fie adevarat.

Am semnat in 2 iulie si ne-am mutat in 9 octombrie, exact de ziua mea. Totul a decurs fara cusur, totul a venit la timp, totul a mers uns. Pe 9 octombrie 12 prieteni + 6 copii ne-au fost alaturi la mutarea dintr-o parte in alta. Mi-am ascuns cum am putut lacrimile de bucurie, de nostalgie, de prietenie si de recunostinta pentru tot si la final am primit si-un tort de ziua mea. Ma tot gandesc la putinele zile fericite din 2021 si asta primeste cu siguranta coronita pentru ‘cea mai’.

Casa e pe 4 nivele: subsol complet renovat: gresie, geamuri, lumina, calorifere in toate cele 3 incaperi, plus sauna (ca au nemtii o preferinta pentru ele si nu prea lipsesc din case, unii au chiar si in curte); parter cu bucatarie, toaleta de serviciu, living si camera de luat masa, plus terasa acoperita; etajul 1: doua dormitoare si o baie; etajul 2: o camera cu un pat de oaspeti, dulapuri incastrate si biroul sotului. Gradina nu e mare, insa nici nu trebuie, ne e destul cat e. Avem un cires, un mar, rugi de mure si zmeura, doi lilieci si bujori. Si alte plante pe care asteptam sa le descoperim anul asta. E departe de oras, nu avem prea multe restaurante sau locuri in care sa iesim, dar padurea si lacul care e la numai 4km de noi ne umplu sufletul de asteptare si speranta pentru toate primaverile si verile pe care le vom petrece in natura, cu bicicletele.

Cand ne-am mutat am zugravit parterul si etajul 1 in alb, insa sunt lucruri pe care vrem sa le schimbam, sa le facem cum ne place si sa facem din ea casa noastra. Astept cu nerabdare sa ne bucuram de viata in casa asta si in jurul ei.