tomata călătoare
-
Milano în 3 zile
Care au fost prea multe, dacă mă întrebați pe mine. Nu credeam că voi ajunge să scriu un articol ca acesta de azi pentru că nu credeam că voi alege o destinație care să mă plictisească. Am cumpărat biletele de avion în Ajunul Craciunului trecut drept cadou pentru Sotz. Eram nerăbdătoare să văd magnificul Dom așa că m-am entuziasmat încă de pe atunci. Entuziasmul însă s-a mai redus pentru că a fost copleșit de oboseala care a pus stăpânire pe mine odată cu vizita la Hundedoara. Am umblat mult și-acolo, m-am trezit de dimineață, am văzut multe și-am învățat multe. Parcă nu-mi mai ardea și de Milano. Totuși, cumva m-am…
-
3 zile la Hunedoara
Mă opresc un pic pe-aici pentru a nota că plec până la Hunedoara. Teoretic sunt 4 zile, dar practic doar 3. Adică plec azi pe la 14 și mă întorc sâmbătă tot pe la ora asta. În lumina noilor evenimente, m-am bucurat că pot accepta invitația Denisei și-a lui Sebi și că voi participa la Pro HD, un eveniment organizat de ei împreună cu Camera de Comerț și Industrie. Ce se întâmplă la acest eveniment? O mână de bloggeri din care nu cunosc pe nimeni cunosc doar câțiva în afară de organizatori – dar mă bucur pentru că întotdeauna îmi face plăcere să cunosc oameni noi – se vor plimba…
-
O valiză, 16 haine, 40 de ținute pentru vacanța de primăvară
Se apropie excursia la Milano și odată cu ea și făcutul bagajelor. Nu demult mă plângeam că în mai toate pozele mele din călătorii sunt îmbrăcată în nelipsiții blugi. Am primit multe comentarii de la fete care i-au înlocuit cu rochițele și cu două perechi de colanți pentru a le proteja de frig în excursiile din timpul toamnei și al iernii. Ultimele mele cumpărături vestimentare au constat toate în rochițe și abia aștept să le port fie în vacanța asta, fie imediat ce se mai încălzește. Deși sunt în doliu, nu plănuiesc să îl țin 6 luni ca după moartea tatălui meu. Așa că după ce Anca mi-a dat o…
-
Cine ne strică vacanţele?
Aș fi aproape pregătită să fac un pariu că toți am avut cel puțin o vacanță nereușită sau stricată de cei cu care am ales să mergem. Pe bune, gândiți-vă bine, bine de tot. Începeți chiar și cu taberele din timpul școlii generale și sigur veți găsi un Gică Contra care să strice meciurile.
-
Oxford nu e cum mă așteptam
Oricât mi-aș fi dorit să spun că „e și mai și”, din păcate nu pot. Mă așteptam la altceva, însă e clar că m-am lăsat aburită de o singură poză reprezentativă. Mai exact asta. Oxfordul nu e doar un campus universitar, un loc boem unde studenții se pregătesc să devină unii din cei mai buni din domeniul lor. Oxfordul e un orășel la fel de agitat ca Londra, tot cu double deckers, cu magazine la parterul fiecărei clădiri și asta m-a mirat un pic. Aveam impresia că e pur și simplu un campus și are câteva străduțe obișnuite în afara facultăților unde sunt case vechi, închiriate, de obicei, studenților. Se…














