A mai trecut un Paște

În ultimii 7 ani, Paștele arată cam la fel pentru mine. Cu excepția a doi sau trei ani, când sărbătoarea asta a fost cu adevărat dureroasă, în toți ceilalți a fost parcă trasă la xerox. Nu-mi place Paștele, am spus-o de fiecare dată când am scris despre el și nu cred c-o să-mi schimb vreodată părerea. Cine știe, poate când o să am copii și-o să-i aburesc cu Iepurașul. O să uit că-i o sărbătoare tristă. Daaaar, bine c-a trecut.

Ca și anul trecut și ca și acum doi ani, l-am petrecut la Baia Mare, la socri. Mâncare cât încape, dar asta v-am mai povestit deja. Anul ăsta, „noroc” cu pietrele la fiere, că parcă nu m-am mai îndopat ca dățile trecute, dar asta nu înseamnă că am scăpat de câte 3 feluri la o masă.

De fiecare dată când mergem acolo, îmi place că descopăr câte un loc nou din împrejurimi. După ce-am făcut turul câtorva obiective superbe din Maramureș, anul trecut am revizitat stațiunea Mogoșa, iar anul ăsta am fost la Lacul Nistru. Un loc absolut încântător, mai ales că l-am văzut pe-o vreme divină. La fel ca și la Mogoșa, mă gândesc cu jind cât de norocoși sunt maramureșenii că au atâtea colțuri de rai în județul lor. Să ai lacuri la discreție, munți, tradiții și o grămadă de opțiuni pentru excursii de-o zi sau de weekend… ce frumos trebuie să fie! Timișul stă tare slăbuț la capitolul ăsta, dar, recent am auzit de niște locuri pe care vreau tare mult să le văd aici, la noi în bătătură. Eh, ne consolăm că suntem aproape de Vest și imediat o ușchim pe la alții. Apropos de asta, vizitele la Baia Mare s-au soldat cu un tabiet: acela de a merge cu socrul meu la cafea, dis de dimineață. Ieri, la masa noastră s-a așezat un cunoscut de-al lui și inevitabil a venit vorba despre Timișoara. Toată m-am umflat în pene (pe interior) când omul a zis că „Timișoara e altceva”, pe un ton nostalgic și visător. A stat aici vreo 15 ani și lua în considerarea mutarea definitivă, dar până la urmă s-a reîntors la Baia Mare și-acum lucrează prin străinătate. Dar, Timișoara e altceva, tot asta spunea cu zâmbetul pe buze și cu ochii încărcați de amintiri.

Dar revin la părerea de rău că noi nu avem așa peisaje frumoase și vă arăt câtă frumusețe e la Lacul Nistru. La doar câțiva kilometri de Baia Mare.

În rest, m-am reîntâlnit cu Ioana, pe care m-am bucurat s-o văd după 5 ani (!!!), am mai vizitat niște prieteni, dar din păcate n-am mai ajuns să mă întâlnesc cu Loredana și nici în vizită pe la Ramona și Gaben n-am mai ajuns, din cauză că în ziua de Paște, la ora 16, eu eram deja „aburită” de 4 pahare de vin. Ceea ce a însemnat că mi-am petrecut restul zilei în pat, văicărindu-mă de durere de cap. Am fost, evident, și la Înviere, am mai terminat o carte și-am plecat acasă cu portbagajul plin de mâncare și băutură.

La anul probabil va fi la fel.