Hamburg de Pastele catolic
Anul asta ne bucuram de multe weekenduri lungi in aprilie si mai si ne-am propus sa facem scurte excursii prin tara adoptiva.
De Paste am ales Hamburgul ca era usor si repede de ajuns cu trenul si voiam demult sa il vedem. Eu aveam vreo trei dorinte pe care voiam neaparat sa le vad, dar din pacate pentru una nu ne-am pregatit destul de devreme – Miniatur Wunderland e deschis de dimineata de la 7 pana la 1 noaptea si cu o singura exceptie la ora 7:30 sambata dimineata, totul era complet rezervat pe site – exista varianta sa cumparam bilete si sa asteptam o ora si jumate in muzeu pentru a intra, dar nu era o optiune pentru noi. Despre celelalte, va povestesc un pic mai jos.
Asadar, respectand dorinta sotului, am cumparat bilete de tren si ne-am lasat purtati de ICE timp de doua ore si ceva de la Berlin la Hamburg de joi pana luni.
Joi seara am avut timp de o cina si apoi de odihnit in camera de hotel. Prima impresie pe care mi-a lasat-o orasul de pe Elba n-a fost una pozitiva. Gara murdara, muuuuuulti oameni si harmalaie, murdarie si gunoaie peste tot. Venind din Berlin, ati putea spune ca am innebunit, pentru ca oricine a vazut Berlinul poate spune exact acelasi lucru despre el. Ei… gara berlineza e o bijuterie, e curata si stralucitoare, in schimb cea din Hamburg nu prea. Harmalaie si oameni multi sunt si in Berlin, dar ori locul e mai larg, ori m-am obisnuit eu aici, insa am simtit ca ma sufoc in unele locuri. Dupa ce am vizitat Köln, Bonn, Nürnberg, Stuttgart, München, Dresda, Freiburg, demult si Frankfurt, plus alte orasele mai mici, pot spune cu mana pe inima ca nu as fi vrut sa locuiesc niciunde altundeva in Germania in afara de Berlin. Imi plac multe locuri, insa nu m-as fi putut vedea ducandu-mi viata niciunde. Cand am ajuns in gara, inapoi acasa, am fost de-a dreptul fericita.
Dar despre Hamburg acum.
A doua zi mi s-a indeplinit una dintre cele trei dorinte: sa o intalnesc (in sfarsit) pe Greta. Ii citeam scrisorile din sertrar de ani buni de zile. Am plans alaturi de ea, am ras, am coalizat, am crezut in aceleasi lucruri si acum venise in sfarsit momentul sa ne vedem si fata in fata. Am rascolit google maps dupa o cafenea frumoasa, am gasit-o, am rezervat din timp si acolo ne-am vazut pentru prima oara. Am petrecut jumatate de zi impreuna si a fost minunat sa avem atata timp sa ne cunoastem si mai bine. Apropos, Greta, luni am mai fost o data la Kartoffelkeller ca ne-a placut mult si mancarea si locul.
Insa pe drum catre intalnire am luat-o pe jos sa descoperim imprejurarile.
Am ajuns la primul lucru care m-a impresionat in Hamburg si anume ruinele bisericii Nikolaikirche, care a fost distrusa in timpul celui de Al doilea razboi mondial. Nu a fost reconstruita, ci a fost lasata asa ca memorial. In locul unde a fost altarul a fost construita o masa, adaugat un tabloul de sticla cu Isus rastignit si langa s-a scris pe un perete: “Opera razboiului si a tiraniei”. Pe turnul ramas in picioare, caramizile rosii deseneaza forma fostei biserici. M-a coplesit putin vizita, in special prin ceea ce nu se mai vede. Aceasta biserica a fost cea mai inalta cladire din lume intre 1874 si 1876. Din acelasi film, la Berlin avem Kaiser-Wilhelm-Gedächtnis-Kirche, a carei turla e lasata asa ciuntita cum a lasat-o razboiul.
Dupa micul dejun, Greta ne-a propus sa mergem sa vedem si sa urcam in cladirea Filarmonicei, minunata Elbphilarmonie, alintata si Elphie de hamburghezi. In ciuda preturilor foarte mari la concertele care se tin acolo si a costurilor cu care s-a construit, sa urci la etajul cu balcon e gratuit. Superba arhitectura si vedere panoramica asupra orasului.
Pranzul l-am luat in Kartoffelkeller, cum spuneam mai sus, tot la recomandarea Gretei, dupa care ne-am despartit, ramanand in compania prietenilor nostri care ajunsesera si ei din Berlin tocmai la fix pentru a o vizita toti pe Elphie.
Ne-am mai plimbat putin pe strazile laturalnice si pline de magazinase artizanele, dupa care ne-am retras la hotel. Sotii aveau rezervare la un tur al unei berarii, iar noi, doamnele am ramas cu fetele la hotel si-am baut niste vin.
Sambata, cum magazinele erau deschise, eu voiam sa merg musai la un Oxfam sa vad ce carti gasesc pentru ca acum pot din nou citi mai mult pe hartie, deci cele peste 300 de carti necitite din bibliotecile de acasa nu imi sunt de ajuns. Am iesit de acolo cu o prada superba, numai carti una si una pe care cine stie cand le voi citi. (Quichotte e din alt anticariat peste care am dat intamplator).
Ne-am intors cu metroul in centru si ne-am bucurat sa descoperim Primaria deschisa. Se putea vizita, dar noi aveam rezervare la restaurant, deci am intrat doar unde se putea fara bilet.
Am continuat cu pranzul la restaurantul AHOI, unde am mancat cei mai buni cartofi prajiti din viata mea. Nu am cum sa explic, insa au fost extraordinari. Am inteles ca restaurantul ii apartine lui Steffen Henssler, un bucatar renumit in Germania, insa care mie nu imi spune nimic. Insa burgerul si cartofii prajiti… delicatese. Si servirea si locul, deci nu il ocoliti daca ajungeti pe acolo.
Un pic de shopping si apoi inapoi catre hotel pe alta latura a orasului pe unde nu mai fusesem. Acolo am intrat in toate bisericile care ne-au iesit in cale. De departe cea mai impresionanta a fost Biserica St. Michael.
Duminica a fost ziua indeplinirii celei de-a treia dorinte: plimbarea cu busul pe… apa. Vazusem busul asta acum cativa ani, fugitiv, cand televizorul vorbea singur si eu imi vedeam de treaba. Mi s-a parut wow si cu siguranta o experienta pe care mi-am dorit sa o incerc. Momentele intrarii si iesirii din apa au fost scurte, dar de impact, iar plimbarea nu prea spectaculoasa, insa totusi ceva neobisnuit. Mi-ar fi placut sa vad busul din afara, scufundat in apele Elbei. Apropos, ghidul ne-a spus ca oamenii au chemat de 3 ori politia cand au vazut busul cu oameni in el, in mijlocul raului, tematori ca de fapt se scufunda.
La intoarcere ne-am plimbat prin port, am incercat sa intram la Miniatur Wunderland, si apoi ne-am pierdut pe strazi in cautare de un restaurant unde sa putem manca.
Cum prietenii nostri plecau duminica, am luat-o catre tunelul pe sub Elba. Eu nu ma simt foarte comfortabil sub pamant, insa daca e safe si interesant, trec peste disconfort si incerc sa ma bucur de moment. Mi-a fost mai usor decat in Budapesta cu metroul pe sub Dunare. Pe partea cealalta am putut-o admira pe Elphie in toata spledoarea-i de la distanta.
Luni am fost singuri si am bifat totusi un muzeu pentru ca nu se face sa pleci din acest oras-port si sa nu vizitezi ceva atat de special ca Muzeul Maritim. 10 etaje are si acopera tot ce tine de navigatie. Pentru ca acum avem copil destul de mare, am luat si prima noastra “cautare de comori”. Ne-am distrat invatand si cautand indicii. Extenuati dupa atatea modele de corabii si tablouri cu diverse peisaje de pe mare, ne-am dus sa mancam, ne-am tratat apoi cu niste clatite frantuzesti pe care am avut placerea sa le comand in franceza (vai de capul meu, ce ruginita imi e limba asta!).
Inapoi la hotel, in tren si acasa. Asta a fost tot. Sunt inca obosita dupa acest tur de forta, dar nu regret nimic.
Cât de frumoasă este plimbarea prin Hamburg în care ne duci pe toți în articolul ăsta 🙂 Îți mulțumesc că ai scris atât de frumos despre orașul meu. Chiar dacă noi locuim aici de câțiva ani, nu am fost niciodată cu busul pe apă, uite ceva ce trebuie să remediem cât de curând.
Îți dau dreptate în privința gării, ar fi loc de multe îmbunătățiri la ea. Și da, gara din Berlin este fabuloasă, o admir de fiecare dată când ajungem pe acolo. Problema e că, asta din Hamburg fiind destul de veche (construită în 1906), e greu să faci renovări semnificative…
Mă bucur foarte mult că v-a plăcut la Kartoffelkeller, avusesem emoții că na, chiar dacă mai fusesem și-mi plăcuse nu se știe niciodată.
Una peste alta, mă uit la poza cu noi două și tot nu-mi vine să cred că ne-am întâlnit, în sfârșit, cu adevărat! >:D<
Greta a scris pe blog despre Da’ bine că s-a terminat săptămâna asta