tomata călătoare
-
În altă seară, Siena
Am rămas cu poveștile din ultima excursie la seara petrecută în Siena. Era chiar ziua Sotzului, așa că m-am supus tuturor dorințelor lui. Dorințe care în Italia n-au mai coincis cu cele de acasă. De parcă el ar fi Balanța în cuplu… După ce-am vizitat Palatul Pitti și Grădinile Boboli, stând și savurând o înghețată, ne-am hotărât să mergem la Siena. Deși el mai fusese, eu eram deja obosită și-mi era totuna dacă mergem. Dar, gândindu-mă că probabil n-o să vin vreodată special s-o văd, de ce să nu profităm de ocazia asta. Așa că ne-am suit din nou în tren și într-o oră și jumătate am fost la Siena.…
-
Într-o seară, Pisa
Se pare că săptămâna asta a fost dedicată călătoriilor fără să-mi propun asta. Dar ieri trebuia să mă răcoresc puțin, așa că abia azi vă povestesc despre cum am văzut Pisa într-o seară. Încă dinainte să plecăm la Florența i-am spus Sotzului că mi-ar plăcea să mergem la Pisa, dacă tot e atât de aproape. După ce mi-a zis că n-o să mai avem timp și pentru ea pentru că sunt atâtea de văzut la Florența, în prima seară el a fost cel care a adus-o din nou în discuție. Pe principiul „vrei, calule, ovăz?”, evident că am acceptat pe loc.
-
Cum sa calatoresti cu bani putini?
M-am enervat de n-am mai putut (si de-asta n-am diacritice) cand am citit articolul Nebuloasei despre rusinea romanilor, dar pentru ca am scris acum cativa ani despre asta, n-o sa dezvolt subiectul inca o data. Dar totusi o sa-mi vars naduful pe snobi si pe cei carora le e rusine sa mearga in excursii pe si cu bani putini, pentru ca o idiotenie mai mare ca asta n-am pomenit. Cum mama dracului sa ii spui cuiva ca ar trebui sa-i fie rusine ca n-a avut decat 300 de euro pentru o vacanta si ca a mancat de la supermaket in loc sa colinde restaurantele? Cum? Cu ce drept? Voi aia…
-
Florența în trei zile fără două seri
Dacă aș fi fost în locul lui și mi-aș fi dorit atât de mult să văd un loc, cred că m-aș fi bucurat mai mult. Sotzu’ cred că s-a bucurat în sine, că nu l-am văzut debordând de bucurie și entuziasm. But then again, e maramureșean, he keeps calm by nature și manifestările zgomotoase mi le lasă mie. Duminica trecută, am ajuns așadar în „cel mai frumos oraș din lume” (that’s what he said) eu pentru prima oară, el pentru a doua, dupa 14 ani. Dar înainte, să ne ocupăm de detaliile tehnice și administrative că nu ajungi așa cu una cu două la Florența.
-
De ziua lui, îl duc la Florența
De 7 ani încoace, de fiecare dată când îi cer părerea cu privire la ce destinație să alegem, Sotzu’ are un singur răspuns: Florența. Și asta pentru că a stat acolo timp de 3 săptămâni, prin clasa a 12-a când a fost cu ceva bursă. Italia nu-i una dintre destinațiile mele de top, deși e a treia oară când o vizităm. Veneția mi-a plăcut la nebunie, Milano aproape deloc. Sper ca Florența să încline balanța în favoarea ei. Dacă mă iau după Sotz… e cel mai frumos oraș din Europa. Mmmmnu prea cred, locul ăla e deja ocupat, dar mai bine să n-am așteptări și să fiu plăcut surprinsă.












