-
Poduri cu lacăte în Paris
Prima oară când am auzit de podurile cu lacăte și de seminificația lacătelor a fost în 2008, pe blogul Monicăi. Apoi am aflat că nu numai în Italia se practică acest obicei și tare mi-am dorit să le văd și eu pe undeva prin Europa. Nu-i ceva deosebit să vezi niște lacăte înlănțuite, însă mesajul lor e superb. Superb de pozitiv, de inspirațional, de motivant: iubirea „prinsă” într-o mărturie și-un gest simbolic. Poate multe dintre cuplurile care și-au legat lacătul de vreun pod nici nu mai există, (ceea ce-i trist, da’ așa-i viața), însă nu vom ști niciodată (ceea ce-i fermecător – putem crede în eternitatea iubirii). Le-aș fi pozat…
-
Alfabetul blogurilor
Mi-ar fi plăcut să pun tag-ul „leapșă” pe toate posturile de genul ăsta, că poate așa îmi aduceam și eu aminte când am făcut una ultima dată. Nu, nu-s dintre acei bloggeri cărora li se pare că dacă încă te mai joci pe blog și răspunzi la tot felul de provocări involezi cumva. Pur și simplu fie n-am avut timp să le iau pe îndelete și să le acord atenție și timp de gândire, fie am uitat de cele din draft-uri, fie nu mi-a mai pasat nimeni nici o leapșă care să-mi placă sau care să ma pună la treabă. Și acuma că mă gândesc, unele dintre prosturile mele preferate…
-
Niște actrițe cu care mi-ar plăcea să mă întâlnesc
Săptămâna asta cred că stă sub semnul starurilor, că vinerea trecută am petrecut ceva timp pe eonline.com și mi-au venit idei. Așa că le-am fructificat în posturi, că nu mă feresc să spun că-s cititoare de știri mondene. Nu de-ale noastre, că mi se par absolut scârboase, ci de peste ocean, că-s câteva vedete de care tare-mi place și din când în când sunt curioasă ce mai fac. Și vreau să las și-aici câteva impresii, să le discut cu voi.
-
Care dintre simțurile tale îți e cel mai drag?
Disclaimer: azi vă deprim. Nu știu ce cuvânt îmi poate caracteriza uneori imaginația, dar parcă n-aș spune despre mine că-s o persoană pesimistă. Pur și simplu am momente (destul de dese) când îmi imaginez tot felul de accidente. De la moartea tatălui meu și cu boala mamei mele, nici un minut din viitor nu mi se mai pare sigur, așa că orice bubă și orice durere îmi pare că îmi ascunde sfârșitul. Cred că paranoia ar fi un cuvânt bun. Pe de altă parte, raționamentul meu e următorul: dacă mă pregătesc sufletește pentru orice năpastă, nu mă mai poate lua prin surprindere și mă resemnez mai ușor. Dacă vi se…
-
Unii glumesc, o asistentă se sinucide
E prima oară când fac așa ceva, da’ situația m-a enervat atât de tare încât reiau o mai veche și controversată discuție pe care am abordat-o pe blog. Mă rog, n-o reiau întru totul, dar încă sustin ce-am spus atunci și deși au trecut aproape 2 ani, nu mi-am schimbat părerea. Și nici nu cred că mi-o voi schimba vreodată.
