-
Acasă după 11 luni
Sunt singură în întunericul camerei și scriu pe bâjbâite la lumina monitorului. Ada doarme lângă mine liniștită și epuizată de atâta dat în spectacol în fața primelor prietene care ne-au vizitat. Am ajuns acasă miercuri seara, după o zi în care m-am stresat întruna. În cea mai mare parte m-am stresat că eram singură de la A la Z, adică Sotzu’ nu ne-a condus nici măcar la aeroport pentru că era la lucru. Cu căruciorul, Ada și încă un bagaj de mână, am jonglat o oră pe mijloacele de transport, de acasă până la aeroport, și apoi trecând de control și grăbindu-mă către poarta de îmbarcare. Un pic câte un…
-
Prima întâlnire cu baletul
Pentru că mi-am găsit sufletul pereche în ceea ce privește cultura, probabil că o dată pe lună mă voi bucura de unul din spectacolele pe care le are Berlinul de oferit. Sotzu’ nu-i curios de multe dintre poftele mele artistice, așa că împreună cu Nicoleta, una dintre mamele agățate de pe un grup de Facebook, mă voi răsfăța cât de des pot cu câte un spectacol. Joi a fost prima aventură din ceea ce sperăm amândouă că vă fi un lung șir de ieșiri. A fost și prima noastră întâlnire cu baletul văzut pe scenă, nu la TV. Am văzut trailerul baletului The Great Gatsby pe Facebook într-un Sponsored post…
-
Camera prietenilor de acasă
Am fost așa supărată cu Ambasada păcii, că nu v-am povestit nici despre colindătorii de Halloween, nici despre primii prieteni care ne-au călcat pragul berlinez. E deja prea târziu pentru colindătorii de pe 31 octombrie, așa că mă întorc cu drag la recenta vizită a Oanei și a soțului ei, Alex, la noi. Însă înainte de asta, trebuie musai să vă povestesc cum am aflat eu că vin la noi. Ca în multe alte dăți, Sotzu’ a complotat cu Oana și-au vorbit pe la spatele meu, deși cam totul s-a desfășurat sub nasul meu și ar fi fost așa de simplu să-mi dau seama, dacă n-aș fi așa ușor de…
-
Ambasada ne-a reamintit
– de ce am plecat din România – că funcționarii publici sunt incompetenți și nu pot ține pasul cu tehnologia modernă – că respectul pentru oameni e egal cu zero – că e suficientă o vizită pe bucățica de pământ românesc din altă țară pentru a te simți „ca acasă”. De fapt, ultima afirmație nu se aplică și serviciilor de pașapoarte din Timișoara, care sunt cu 10 clase peste ce-am experimentat ieri la ambasada României din Berlin. Dar stați că vă povestesc cu lux de amănunte. Peste o săptămână vin pentru prima oară în România de când am plecat în ianuarie. Vin doar eu cu Ada, pentru că Sotzu are…
-
Haideți la noi la o mămăligă
Numărul oamenilor pe care îl cunoașteam în Berlin crește cam de la lună la lună. Sau poate o dată la două luni. „Agăț” mame românce fie în parc, fie prin cartier, fie pe grupurile de români/mame de pe Facebook. Le aud vorbind românește sau mă aud ele pe mine vorbind cu Ada și una dintre noi se bagă în seamă. Așa a fost și cu întâlnirea mea cu Maria, o maramureșeancă stabilită în Germania de prin 90 și ceva. Eu mergeam cu Ada la farmacia din spatele blocului, ea cu fetița ei la pediatrul de lângă farmacie. „Hai, Ada! Hai, Ada!” au fost suficiente să îi atragă atenția. M-a întrebat…
