Povestea lui O

Autor: Pauline Réage
Titlu original: Histoire d’O
Naționalitate: franceză
Gen: roman erotic
Anul apariției: 1954
Nr. pagini: 194
Traducere: Doru Mareş (Ed. Trei)
Ecranizare: Histoire d’O (1975)
Alte cărți de același autor: –
Nota mea: 2/5

 
 
Au trecut 8 ani de când Povestea lui O mi-a stârnit interesul și a ajuns pe lista mea de citit. Știu că au trecut 8 ani pentru că atunci mă ocupam cu asta. Prin natura jobului, îmi era dat să aflu de filme, cărți, bloguri erotice și zeci de practici sexuale de care habar n-aveam. A fost o experiență… educativă, să-i spunem. I-a venit rândul pentru că după ultimele cărți citite, aveam nevoie de ceva care să nu mă chinuie emoțional și cum noua metodă de citit înseamnă alternarea Kindle-ului cu cărțile din bibliotecă, am zis că-i cartea potrivită.

E drept, emoțional, Povestea lui O nu m-a solicitat deloc. Totuși, pregătită mental fiind dinainte, mă așteptam la un anumit disconfort datorită sado-masochismului pe care mă așteptam să-l găsesc în paginile cărții. Și n-am fost dezamăgită. Mă rog, asta-i un fel de a spune, pentru că am fost dezamăgită de carte, dar nu că n-ar fi avut suficient SM în ea.

Scrisă în 1954, într-o Franță în care feminismul era în floare, apariția Poveștii lui O a iscat, cum era de așteptat, un scandal monstru. Azi, nu cred că l-ar mai isca, dar controverse și buzz ar crea la greu. Să vă aduc aminte de 50 Shades of Grey, care, când vine vorba de SM, e apă de ploaie în comparație cu cartea asta? (N-am citit 50 Shades, dar am povestit cu Oana despre ea și mi-a confirmat că nu-i nici măcar în proporție de 10% atât de violentă ca Povestea lui O. Nu vreau să mă conving singură, pentru că n-am de gând să citesc 50 Shades prea repede – dar o să mă duc la film – așa ca o voi crede pe Oana pe cuvânt). Scandalul ca scandalul, dar misterul care învăluia cartea era la fel de intens ca și dorința de a interzice cartea. A și fost interzisă într-o grămadă de țări în repetate rânduri. Pe Bookaholic am găsit o recenzie mișto și foarte documentată despre fundalul istoric în care a fost scrisă, iar cartea de la Editura Trei are o prefață în care se explică multe, așa că n-o să insist pe partea asta. Vă mai spun doar că numele celei care a scris această carte a fost dezvăluit la 40 de ani de la publicarea cărții, iar autoarea a fost secretar de redacție la Nouvelle Revue Française, unde se ocupa cu editarea și traducerea din engleză. Anne Desclos, pe numele ei adevărat, a scris sub pseudonimele Dominique Aubry și Pauline Réage, ultimul fiind cel cu care a semnat Povestea lui O. Când a fost întrebată de ce și-a ascuns atâția ani identitatea, a răspuns că povestea nu era menită să devină carte, ci a scris-o sub formă de scrisori pentru iubitul ei Jean Paulhan, cel care a și publicat cartea, neștiind nici el cine a scris-o. A vrut să-i demonstreze că și femeile pot scrie un roman erotic, întocmai ca bărbații. Și multă vreme s-a bănuit că a fost scrisă de un bărbat, în ciuda pseudonimului.

Povestea lui O este scandaloasă nu doar prin practicile descrise, ci și prin acceptul pe care O și-l dă pentru a fi persecutată, torturată, violată, bătută și subjugată fizic și mental. O este iubita unui tânăr, René, care este membrul unui cult de inițiere în tainele sado-masochismului și care o recrutează chiar pe iubita lui pentru rolul de sclavă. La Roissy, O este biciuită, violată anal, oral, vaginal, este ținută în condiții de carceră, este lipsită de somn, dar mai presus de toate, este oricând disponibilă pentru poftele sexuale ale membrilor cultului sau chiar și ale valeților. Cel mai important lucru pe care trebuie să-l știți e ca TOTUL se întâmplă cu acordul ei. I se cere la început acordul de a fi biciuită, de a se supune regulilor. Nu zice niciodată „nu”, deși are momente în care ar face-o. Suportă cu stoicism toate loviturile, toate practicile, doar pentru a deveni o prostituată mai bună. Pentru că în definitiv asta este, deși îl iubește pe René la nebunie și doar pentru el face ce face. Recompensa ei este vizita lui nocturnă, mângaierile lui și repetarea obsesivă a unui „Te iubesc” ce nu prea are sens pentru noi ăstia care nu suntem pasionați și excitați de sado-masochism.

După ce inițierea îi este făcută în castelul de la Roissy, O este liberă să plece la ea acasă, împreună cu René. Nu trece mult și René i-l introduce pe Sir Stephen, despre care ea află că este fratele vitreg al iubitului ei, față de care acesta are un respect deosebit. Sir Stephen îi ia locul amantului ei atât în continuarea inițierii ei, cât și ca iubit. Deși e speriată de el, O se simte atrasă de el și-și dorește să știe că Sir Stephen o iubește. În același timp, o înnebunește gândul că René nu o mai iubește și că i-a cedat-o de tot fratelui său.

În partea a treia mai apare o doamnă care are rolul de a-i termina inițierea și de a o lăsa liberă prin lume marcată. Dacă la Roissy i s-a dat un inel de fier pe care nu-l mai poate scoate de pe deget, la Madame Anne-Marie, îi sunt introduse în labiile organului sexual alte inele de fier, de care atârnă ceva pendul (dacă am înțeles bine despre ce-i vorba) și, pe deasupra, mai este și însemnată, ca o vită, cu fierul înroșit în foc.

Povestea lui O, la fel ca și Povestea vieții lui Casanova, e deosebit de pudic și de decent scrisă. N-o să găsiți cuvinte vulgare nici dacă le căutați expres. O să găsiți eufemisme precum „despicătura de sub pântec”, „blănița de sub pântec ” și altele de care nu-mi aduc aminte. Din punct de vedere al limbajului și-am stilului, Pauline Réage este de-o decență rară și reușește totuși să exprime unele dintre cele mai sadice practici sexuale. Am apreciat aspectul ăsta, deși pe O îmi venea s-o arunc pe geam. Supușenia ei, acceptul pentru a fi tranformată în sclavă, capacitatea de a îndura atâta suferință fizică (pentru ce?) îmi sunt imposibil de înțeles. Nu știu dacă există în viața reală astfel de oameni, dar cu toată bunăvoința, nu cred că aș putea înțelege vreodată de ce te-ai lăsa biciuit și însemnat de bună voie. Nu văd scopul și nu înțeleg raționamentul.

Pentru mine, care fug atât de tare de durere și orice migrenă, oricât de minoră ar fi, mă doboară, cartea asta a fost destul de greu de îndurat. I-am dat două stele, după ce am întors pe toate părțile criteriile de punctare. Nu cred că merită mai mult. De recomandat, nu v-o recomand decât dacă vi-a trezit interesul din ce-am scris eu aici.