-
Berlinul mi-a furat toamna
Era o vreme în care cam cu cel puțin două săptămâni înainte de 1 septembrie mă apuca nostalgia și dorul nebun de toamnă. Îmi lipseau ploile, frunzele galbene, lumina si temperatura lunilor septembrie și octombrie. Savuram orice-mi oferea și nimic nu era prea mult sau prea puțin. Acum… de când trăiesc într-un oraș cu puțină vară, cu multe ploi și vânt, cu toamnă în iunie, iulie, august și septembrie, dorul și nostalgia s-au potolit. Nu-mi place să am toamna la îndemână, vreau să o aștept cu nesaț, să o îmbrățisez cu tot ce îmi place la ea. A plouat mult la Berlin anul ăsta, foarte foarte mult. Mai mult decât…
-
Două cărți ipotetice (despre religie)
Îmi plac cărțile ipotetice de genul „cum ar fi dacă?”. Prima pe care am citit-o cred că a fost Eseu despre orbire. Cum ar fi dacă toată lumea ar fi oarabă? Apoi am citit Intermitențele morții – Saramago se pricepe la joaca asta. Și Irvin D. Yalom se pricepe și e cu atât mai interesant pentru că fiind psihiatru de profesie, și abia apoi scriitor, îmbină cele două discipline în cărțile lui și iese ceva foarte mișto. Aș citi orice carte scrisă de el pentru că m-a convins din prima cu Plânsul lui Nietzsche și mi-a consolidat părerea cu Problema Spinoza, despre care o să vorbesc mai jos. Aparent și…
-
4 carți românești
Eu și literatura românească am încheiat prietenia undeva pe la începutul facultații. Adică dupa ce-am terminat cu lecturile obligatorii din liceu, dupa Mihail Drumeș și alții, foarte puțini, citite și citiți pe lângă ce primeam la școală. Convinsă fiind că la noi nu se mai scrie nimic de calitate, ci doar literatură de consum (gen Fluturi sau Cimitirul sau altele cu titlu motivațional), Cărtărescu, Dan Lungu etc, nici nu m-a mai interesat ce apare pe piața literaturii românești și ce se discută pe subiect. Nici măcar dacă dădeam întâmplător peste vreun titlu. Dacă vă uitați în lista mea de lecturi, veți vedea că sunt foarte puține titluri de autori români…
-
Leul de doi ani
Iubita mea, Dormi în timp ce-ți scriu rândurile astea. Ai adormit pe jos, pe parchet, în fața ușii de la intrare, după o tură de plâns de nervi pentru că tatăl tău a plecat la fotbal și nu te-a luat cu el. Ei, draga de tine, o să fie atâtea ocazii să mergeți împreună la meciuri! Mi-ar fi drag să aveți asta în comun. Te-am lăsat să te liniștești și te-am mutat în patul tău. Ești încălțată în cizmele de cauciuc și încă mai ai pe obraji urmele rujului meu când te-am pupat să-ți las buze acolo. Nu degeaba am ales titlul ăsta pentru scrisoarea de ziua ta. Ești Leu…
-
Ronda, între stânci, hăuri și coridă
De la Malaga la Ronda e un drum de două ore cu trenul. Două lucruri despre această călătorie cu trenul: 1. e un frig în tren de mori – eu m-am îmbrăcat în rochie lungă, alegere pentru care m-am și felicitat, m-am și înjurat (dacă în tren eram ca pinguinii, vorba Sotzului, la Ronda ne topeam ca gheața). 2. peisajele sunt foarte frumoase: pe lângă satele albe ale Andaluziei, am văzut și El Caminito del Rey, pe care visez să-l parcurg cândva în viitor. E deja redundant să vă spun că și la Ronda mi-am dorit să ajung pentru că am văzut-o pe Pinterest, dar ce să fac dacă ăsta…
