Ronda, între stânci, hăuri și coridă

De la Malaga la Ronda e un drum de două ore cu trenul. Două lucruri despre această călătorie cu trenul: 1. e un frig în tren de mori – eu m-am îmbrăcat în rochie lungă, alegere pentru care m-am și felicitat, m-am și înjurat (dacă în tren eram ca pinguinii, vorba Sotzului, la Ronda ne topeam ca gheața). 2. peisajele sunt foarte frumoase: pe lângă satele albe ale Andaluziei, am văzut și El Caminito del Rey, pe care visez să-l parcurg cândva în viitor.

E deja redundant să vă spun că și la Ronda mi-am dorit să ajung pentru că am văzut-o pe Pinterest, dar ce să fac dacă ăsta a fost motivul? Acuma spuneți și voi, dacă vedeți această poză, nu v-ați dori să vedeți locul cu ochii personali?

N-am avut plăcerea să vedem Puente Nuevo de jos, însă mie mi-a ajuns și de sus. Puteam plăti vreo 2,5 euro să coborâm până nu știu unde, dar cu Ada a trebuit să ne limităm la mai puțin și să ținem cont de căldura de peste 35 de grade în care nu voiam să o ținem prea mult.

Când am văzut prima dată casele construite pe marginea hăului, m-am gândit imediat la Meteora și eram curioasă cum fusese această localitate construită, dacă avea ceva în comun cu Grecia. N-am aflat din surse sigure, însă părea mult mai ușor de construit pentru că așezarea e mult mai largă decât mănăstirile construite pe stânci. Practic aici casele sunt la limita prăpastiei, deși nu pare prea simplu nici așa să fie construite.

Ronda e foarte frumoasă și cochetă, curată și îngrijită. Totuși foarte-foarte cald acolo, fără briza mării. Mi-a plăcut mult arhitectura locului, neatinsă prea mult de modernizare ci păstrată ca la începuturi. Clădiri scunde, străduțe înguste, drumuri pietruite, mozaicuri prin piețele centrale și puțină vegetație în oraș.

Am vizitat și o coridă, deși nu-s deloc de acord cu tradiția asta a spaniolilor și nu înțeleg de ce încă mai e permisă uciderea taurilor în condițile astea. Poate fi interesant și palpitant, dar totuși e o luptă nedreaptă între om și animal.

Am stat doar vreo trei ore și ceva pentru că ultimul tren pleca din Ronda către Malaga la ora 16:30 și riscam să rămânem pe acolo, dacă ne întindeam prea mult. Așa că eu m-am mulțumit să văd podul și stâncile, să ne plimbăm un pic prin orașul vechi, iar Sotzu’ să vadă corida. Am avut timp să luăm și masa, unde am fost serviți de un tânăr din Iași, plecat din România de 12 ani și angajat la acel restaurant de 7 ani.

Eram pe punctul de a renunța la planul de a vedea Ronda, dat fiind că nu ne mai puteam mișca la fel de liber în trei, însă când deja am epuizat în două zile tot ce puteam vedea în Malaga (eh, casa natală a lui Picașo tot a rămas nevizitată), ne-am hotărât să mergem totuși. Bine am făcut. Mi-a plăcut spectacolul natural, că tot mi-a lipsit în Malaga.

sursa foto > Ronda, Spania > Shutterstock