Croitoreasa de la Dachau
Titlu original: The Dressmaker of Dachau
Traducere: Bogdan Cosa (Polirom), citită in română
Naționalitate: englezoaică
Gen: ficțiune istorică
Anul apariției: 2015
Nr. pagini: 315 (Polirom)
Ecranizare: –
Alte cărți de același autor: –
Nota mea: 4/5
O spun pentru a treia oară: cartea asta a fost cadoul perfect. Am primit-o de ziua mea de la doua prietene dragi și le mulțumesc pentru atenția la detalii (uite oameni care știu să facă daruri). Detaliile sunt următoarele: pe eroina romanului o cheamă Ada (ca pe fetița mea); Ada e o croitoreasă (eu sunt o pseudo-croitoreasă), care în timpul celui de-al doilea război mondial (un subiect despre care nu mă mai satur să citesc) ajunge la Dachau (un lagăr pe care l-am vizitat și care m-a umplut de tristețe). Au fost suficiente motive să nu mai amân lectura cărții așa cum fac de obicei.
Până în momentul în care am scos-o din pungă, n-am auzit de Croitoreasa de la Dachau. Nimic. Nici pe Goodreads, nici pe alte bloguri, nici în librării. Dar n-am avut nici o reținere, cum am de obicei când vine vorba de traduceri atât de necunoscute mie, și m-am apucat de ea imediat cum am terminat Fructele mâniei. Am citit seara înainte de culcare, dimineața când nu mai puteam adormi după ce-o hrăneam pe Ada, chiar și în timpul zilei când nu aveam chef de altceva. Am terminat-o rapid, în mai puțin de o săptămână.
Atenție, recenzia conține spoilere!
Povestea începe când Ada Vaughan, o tânără de 19 ani lucrează în atelierul unei modiste și e cea mai pricepută dintre ucenice. Superficială, Ada are un scop precis: să aibă propriul atelier de croitorie, să facă parte din „lumea bună”, să fie admirată și dorită. Îi e rușine cu familia pe care o are, cu cartierul în care locuiește, pe scurt, cu sărăcia ei. Așa că, având gusturi elegante și priceperea necesară, își poate manufactura o imagine falsă. E atentă la cum vorbește, la ce spune, la cum merge, la cum arată și totul la ea e studiat și gândit dinainte. Cu un aspect îngrijit îi e ușor să-i atragă atenția lui Stanislaus von Lieben, conte german, cum se recomandă. Neavând experiența necesară, Ada se îndrăgostește orbește și țese o pânză de minciuni pe care le spune familiei și șefei sale pentru a putea pleca cu Stanislaus la Paris. Trece peste avertizările șefei, peste anunțurile că va începe războiul și tot ce vede în fața ochilor e Parisul și pe Stanislaus.
Ajunși acolo, după 4 zile în care el pare alt bărbat, constată că nu se mai pot întoarce la Londra. Îl ascultă din nou și mai rămân în Paris, după care, când izbucnește războiul, Stanislaus o grăbește spre Belgia. Speriată, neexperimentată, fără bani și fără să cunoască limba, Ada e obligată să facă ce i se spune, deși regretă amarnic toate deciziile luate până atunci. [spoiler] Când se vede în Namur, Stanislaus o abandonează acolo și fuge. Ada încearcă să-i găsească scuze, își imaginează, ba nu, e sigură că se va întoarce după ea, dar proprietarul casei în care s-au adăpostit îi spune că Stanislaus a plecat cu soția sa și că nu se mai întoarce.[/spoiler]
Nu-mi mai amintesc cum, dar ajunge într-o mănăstire unde măicuțele îi oferă haine, de mâncare și o cameră. Pentru că e englezoaică, e transferată împreună cu alte măicuțe la un azil de bătrâni unde e nevoită să îi îngrijească. La azilul ăsta se întâmplă două lucruri de importanță capitală pentru destinul ei: află că e însărcinată și, cu ajutorul măicuțelor naște un băiețel, care după 5 minute i se ia din brațe și dus nu se știe unde de către un preot. Paginile despre sarcină, naștere, dar mai ales despre smulgerea copilului din brațele ei au fost cumplite, pentru că acum pot înțelege altfel durerea unei mame. Mi s-a strâns sufletul și chiar mi-au dat lacrimile. Al doilea lucru e întâlnirea cu Herr Weiss care se oferă să o învețe germana în schimbul conversațiilor în engleză. [spoiler] Numai că Herr Weiss nu vrea doar asta de la ea. Începe să-I facă avansuri și să o atingă. Mai mult de atât, îi cere ei să îl atingă și să-l satisfacă sexual, promițându-i că dacă e bună cu el, va fi și el bun cu ea.[/spoiler]
Cu ajutorul lui și datorită priceperii ei într-ale croitoriei, Ada ajunge în casa Obersturmbannfuhrer-ului Weiss, la cheremul soției acestuia. Devine croitoreasa/calul de bătaie al acestei femei de piatră și i se duce vorba că e foarte pricepută la haine. Frau Weiss își aduce prietenele să le fie cusute hainele pe gratis, dar Ada aproape că nu mai are viață în ea la cât de mult are de lucru, dar mai ales din cauza condițiilor în care trăiește și lucrează. Când Frau Weiss și familia ei pleacă, în locul lor vine alt Obersturmbannfuhrer cu o altă soție nebună. Asta o pune la lucru în plus, pe lângă croitorie. Fără vlagă, fără speranță, Ada aproape că înnebunește când e salvată de americani. Alături de paginile despre naștere, descrierea acestui moment e chiar bun.
Când războiul se termină, după 6 ani de prizonierat, Ada se întoarce în sfârșit acasă, la Londra. [spoiler] Cu speranța în suflet, își cară mașina de cusut până pe Theed Street, acolo unde speră să-și găsească familia în viață. Dă, din păcate, peste o mamă fără inimă, care o izgonește de acasă, nu o crede când îi povestește tot prin ce a trecut și-i dă vestea că tatăl și unul dintre frații ei nu mai sunt. [/spoiler]
Se angajează chelneriță și încet-încet se pune pe picioare. Își face haine și dornică să guste din nou din viața luxoasă pe care o trăise alături de Stanislaus, dornică de contactul fizic cu un bărbat, într-o seară iese într-un local unde, fără să știe, e agățată și luată drept prostituată. Își dă seama de asta doar când gasește 5 lire în poșetă. [spoiler] Deși la început e deranjată de ideea că a fost plătită, gândindu-se mai bine, acei bani au fost făcuți repede și ușor. Își face socoata și ticluiește un plan astfel încât să poată să se mute din maghernița unde locuia și puțin câte puțin să ajungă la acel statut pe care și-l dorea. O mână în luptă două țeluri: acela de a-și găsi băiețelul și de a-și deschide Casa Vaughan. Așa că se prostituează. [/spoiler]
Într-o seară, viața i-l scoate din nou în cale pe Stanislaus, de data asta sub numele Stanley Lovekin. Îl recunoaște instantaneu și o apucă amețeala, dar acesta nu o recunoaște. [spoiler] Forțată de unul dintre clienții ei să meargă cu el, Ada se supune. Sufletul și mintea ei sunt în altertă maximă și în urma unui dialog, Ada nu mai răspunde de ea și îl omoară, dând drumul la gaz și plecând de acasă. Când cadavrul lui Stanley e găsit, Ada își recunoaște fapta, e judecată și găsită vinovată. Tot, absolut tot ce a scos Ada pe gură se întoarce împotriva ei. Toate minciunile spuse tuturor, toate planurile ei, toate acțiunile, totul e răstălmăcit și reinterpretat și pe bună dreptate, pentru că Ada e singură pe pământ. N-a avut niciodată un prieten adevărat, un suflet căruia să i se destănuiască, prin urmare, nimeni n-o poate ajuta cu mărturia care să îi sprijine adevărul. N-aș putea spune că a primit ce-a meritat pentru că, în afară de uciderea lui Stanley, Ada n-a făcut rău nimănui. A făcut tot ce-a putut pentru a supraviețui și a trăi o idee mai bine. [/spoiler]
Croitoreasa de la Dachau e plină de întâmplări, așa că printre spoilere, am mai lăsat și chestii nepovestite.
Despre stilul cărții sunt multe de spus. În primul rând, Mary Chamberlain nu mi s-a părut o povestitoare excelentă. E o carte pe care nu felul de a spune lucrurile o face interesantă, ci povestea. Autoarea se focusează atât de tare pe personajul principal încât nu-l lasă să respire nici măcar timp de o propoziție. Totul e despre Ada, totul i se întâmplă ei, totul e gândit/visat/imaginat/dorit/sperat/simțit de ea. Nu ni se prezintă războiul la modul general (asta nu-i neapărat rău, că sunt destule cărți care o fac), nu ne pierde prin descrieri sau caracterizări suplimentare. Celelalte personaje sunt abia schițate cu câteva trăsături definitorii, fără să le ofere adâncime. Spre deosebire de alți autori care pot scrie despre orice lucru plictisitor și prin stil să își facă romanul interesant, nu e și cazul lui Chamberlain. Dar, la fel ca și în cazul altei cărți, Cel care mă așteaptă, nici Croitoreasa de la Dachau nu impresionează prin stil, ci prin subiect, suspans și un final total neașteptat.
6 Comments
Laura C.
Cartea va fi intotdeauna un cadou cu care nu poti gresi.
Loredana
Urmează curând, imediat după ce termin o altă carte – monument. În aerul rarefiat, ți-o recomand. Despre tragedia de pe Everest, din 1996, după care s-a făcut filmul. E mișto de tot scrisă, ți-e imposibil să nu simți aerul acela rarefiat în coaste și să nu solidarizezi cu toți oamenii care-au visat vreodată să urce culmi înalte.
Tomata
am vazut un documentar despre Inaki Ochoa si moartea lui pe Annapurna. mi-a ajuns pentru o bucata de timp. 🙁
Pingback:
Pingback:
Pingback: