-
Top 10 roluri ale actorului preferat – Johnny Depp
Mersul la film cu gaşca de bloggeri sper să devină un obicei de-acum înainte chiar dacă filmele alese nu sunt recorduri de box-office. Prima ieşire de genul ăsta s-a petrecut la Ice Age 3 unde ne-am strâns o mânuţă de 9 bloggeri şi am vizionat prin ochelari de 3D animaţia care ne-a făcut să promitem că vom repeta experienţa. Am repetat-o aseară la Public Enemies. În ordinea intrării în scenă: Raka, eu + Iubi, Andreea, Flavia, Anda, Horia, Nuzzu, Dojo, Paul, Andrea + prietenul şi Dani. 13, deşi iniţial eram 16. Bine şi-aşa, având în vedere că rivalizam cu IRAF-ul şi concertul Zdob şi Zdub. Anyway, nu asta era tema…
-
Eu, durerea ambulanta
Ca tot e în trend zilele astea să vorbesc despre subiectul asta, postul ăsta se cerea scris de acum muuuultă vreme. Cam de când m-am născut. Ferească-vă ăl de Sus să fiţi în preajma mea când mă doare oareşce. Ori capul, ori burta, ori un picior, ori degetul mic de la picior, câteodată mă mai doare şi părul. Mna, n-are rost să vă înşir toate durerile că vă apucă plânsul de mila mea. M-aţi trimite care mai de care la tot felul de doctori şi aţi da în îngrijorare maximă că oare ce-i cu mine. Sigur ceva nu e bine. Aş îndrăzni să zic ca totu’i în capul meu, da’…
-
Oscar si tanti roz
Autor: Eric-Emmanuel Schmitt Nationalitate: francez Titlu original: Oscar et la dame rose Anul aparitiei: 1999 Premii: nu Ecranizare: Oscar et la dame rose (2009) Nota mea: 10/10 Alte recenzii de acelasi autor: Copilul lui Noe Ce faci când n-ai de lucru la job? Citeşti. Bloguri, ziare, articole de specialitate şi… cărţi. La îndemnul lui Carlitosam citit de pe scribd.com o superbă cărticică de doar 74 de pagini. Am început-o la 11 şi am terminat-o la 1. Sunt bucuroasă că am citit-o pentru că aşa cum anticipa Carlitos avea să îmi descreţească fruntea şi să mă mai scoată din tristeţe. Apropos de postul de ieri, i l-am dat tatălui meu să…
-
Ce-ti aduc, ba?
Sau cum vorbesc chelneritele.
-
Pesimismul, boala sigura
Dacă anul trecut ma plimbam cu mama mea pe la doctori şi prin spitale, anul ăsta, favoritul la premiu este tatăl meu. Analize de toate felurile, spaime care mai de care mai infricoşătoare – şi are un stil infernal de a băga frica în noi – ca să primim un rezultat destul de urât, dar, zic eu, mai bun decât tot ce am crezut noi (insuflat de pesimismul incontrolabil al tatălui meu). Zilele astea i se va face o splenectomie, adică mai pe înţelesul nostru, al celor care nu mâncăm termeni medicali la micul dejun – i se va scoate splina. Eu una mă bucur, deşi nu e tocmai uşor…
