Dare de seamă

OK, am stat și-am cugetat în weekendul care tocmai a trecut și mi-am zis că dacă nu pun mâna să scriu ceva, chiar și banalități, mi-e teamă că viața fără blog s-ar putea să-mi facă cu ochiul. Și știu că nu-mi doresc asta cu adevărat, însă trec printr-o fază în care aș vrea să păstrez netul doar pentru la lucru. Și atât de acută e nevoia asta încât nici măcar de pe telefon nu prea am chef să stau online. În afară de actualizarea progresului pe Goodreads, nici că-mi vine să apăs pe alte iconițe de Social Media.

E doar o fază, am mai trecut prin asta, (mi-)am revenit.

Și dacă tot m-am sinchisit să deschid Word-ul și să încep să scriu, să vă povestesc în mai multe cuvinte ce-am mai făcut.

Păi după operație, lunea trecută m-am și dus la lucru. Plănuiam să merg doar câte 4 ore la birou și în rest să lucrez de acasă. M-am răzgândit și n-am mai venit acasă decât la sfârșitul programului de 8 ore. M-am descurcat, nu mi-a fost greu, acum chiar nu mai e nici o problemă. După lucru, de o săptămână sunt ocupată cu socrii care au venit în vizită și la fel va fi și săptămâna asta. Nu mai prea am timp de altceva, deși lucruri de care să am timp sunt. Asta e, suferă amânare.

În weekend am fost prima oară la sat. N-am mai fost de anul trecut, deci am găsit geamurile răhățite toate de muște, podelele și covoarele pline de muște și buburuze moarte, grinzile și tavanul plin de păianjeni și curtea înecată în iarbă, chiar dacă o parte din ea era cosită. Așa că mi-am petrecut sâmbăta șmotruind. Am rearanjat mobila, am aruncat o grămadă de lucruri inutile, am curățat toți păianjenii, am schimbat covoarele, am aspirat și-am făcut o intindere de ligament (probabil) la mâna dreaptă, care ne-a adus acasă duminică la ora 9 dimineața pentru că am fost foarte aproape de un atac de panică când mi-am văzut o venă umflată cam mult și când am simțit durerea urcând dinspre palmă către cot. Sunt bine, n-am mai mers la urgențe cum plănuiam, pentru că a trecut când m-am dat cu diclofenac.

Totuși sunt fericită că am apucat să fac curățenie și să îmi fac casă să arate din nou a casă. Abia aștept să mă reîntorc în weekendul prelungit de Sf. Maria. Ca de obicei, după ce merg acolo, îmi vin idei de redecorat. Trebuie să înlocuiesc geamurile și ușa de la intrare, poarta de la stradă, să tai cireșul, să reconstruiesc fântâna, să aduc un instalator și să repun baia în funcțiune, să fac canalizarea și împreună cu vecinul, să refacem gardul care ne separă curțile. E enorm de mult de lucru și probabil la fel de enorm de scump. Însă nu trebuie să le fac pe toate odată și deocamdată sunt în faza de strângere de prețuri. Mi-e tare drag de satul ăla, de căsuța aia părăginită și de curtea plină de verdeață. Mă doare sufletul când văd cât e de șubrezit totul pe acolo și cât de prosper arăta acum câțiva ani când părinții mei țineau casa și curtea în viață. Nici anul trecut și nici anul ăsta nu am fost prea generoasă nici cu timpul, nici cu finanțele în ceea ce privește căsuța aia. Însă intenționez să schimb asta și să mă dedic mai mult. E tot un fel de proiect de renovare, activitate pe care o ador.

În rest… abia aștept să plec la Praga, dar și mai mult aștept concediul în Portugalia.