Preda – Adevărul ca o pradă, Bogdan Răileanu

Doar dacă ești prima oară pe blogul meu, e o noutate faptul că Preda e incontestabil autorul meu favorit din literatura română. Mai am mulți preferați, dar coroana e a lui.

Abia am așteptat să citesc biografia romanțată, dar cu toate astea, după ce am cumpărat-o din România în martie, am evitat-o. Mă chema de pe raft dintre toate celelalte din teancul nou, însă cred că îmi era teamă că ideea și imaginea pe care o aveam eu despre el să nu îmi fie zdrobită (pe principiul ‘nu îți întâlni idolii’). Sau că Bogdan Răileanu nu îl va ridica la înălțimea piedestalului pe care l-am așezat eu pe scriitor. Am răsuflat însă ușurată pentru că niciuna dintre aceste temeri nu s-a adeverit. Mai mult de atât, a reușit să îmi lase acel “aftertaste” pe care îl aveam și după ce terminam cărțile marelui singuratic: o stare de neliniște, o tristețe surdă și o pierdere parcă după despărțirea de personaje.

Îi citisem Jurnalul intim și aproape toate cărțile cu vreo 2‑3 excepții. E cel mai citit autor din toți pe care i-am încercat. Și fie că e vorba despre politică, istorie, viața satului, iubirea sau trădarea dintre personaje (părțile mele preferate) tot un sentiment de asta acaparator mă cuprinde în timp ce mă pierd în cuvintele lui..

Am descoperit lucruri noi în această biografie romanțată și chiar dacă unele lucruri sunt închipuite, principalele sunt adevărate. Am aflat mai multe despre cărțile lui, iubirile și urile lui, despre cercul de scriitori fie prieteni sau dusmani, dar și despre boala care nu îi dădea pace. Din jurnal nu mai țineam minte, că acolo mă concentrăm pe altceva, însă Răileanu a făcut puțină lumină și tare frumos i-a descris trăirile. Ce mi-aș dori eu e să aflăm cauza morții lui, deși pare imposibil la atâția ani distanță.