Eu, durerea ambulanta

Ca tot e în trend zilele astea să vorbesc despre subiectul asta, postul ăsta se cerea scris de acum muuuultă vreme. Cam de când m-am născut.

Ferească-vă ăl de Sus să fiţi în preajma mea când mă doare oareşce. Ori capul, ori burta, ori un picior, ori degetul mic de la picior, câteodată mă mai doare şi părul. Mna, n-are rost să vă înşir toate durerile că vă apucă plânsul de mila mea. M-aţi trimite care mai de care la tot felul de doctori şi aţi da în îngrijorare maximă că oare ce-i cu mine. Sigur ceva nu e bine. Aş îndrăzni să zic ca totu’i în capul meu, da’ mi-aş tăia singură craca de sub picioare că atunci nu mă mai crede nimeni. Nu-s ipohondră să ne înţelegem de la început, pur şi simplu, dacă îmi cânt durerea de câte ori apare, parcă mă simt un pic mai bine. Cu fiecare lamentare, durerea pare să scadă.

Şi să nu aveţi impresia că mă vait din când în când, da’ de unde. Dacă într-o zi nu mă doare burta sau capul, nu suntem în grafic. Aşa zicea ea, când îi comunicam câte o durere. Singurele clipe când chiar se pare că îs pain-free se petrec în concediu, de unde deduc eu, că toate durerile se petrec din cauza lucrului. Nu-mi explic însă de ce mă apucă migrenele cam în orice sâmbătă sau duminică. Despre migrene însă nu glumim, că’s păcătoase rău. Când mă doare, mă doare şi să mă lăsaţi toţi în pace, să stau în pat şi să mă miorlai singura printre perini, că şi-aşa am vreo 4. Destul spaţiu să mă plâng.

În altă ordine de idei… dacă mă doare ceva isuportabil de tare, atunci tac mâlc. Cum a fost, de exemplu, când m-am operat de apendicită. Băăăi, alea dureri, nu ce îndrug eu zi de zi. Da’ credeţi că am zis cuiva?? Nici poveste. Am stat cuminte în pat, încercând să dorm şi când m-au mai lăsat un pic, tuşti în picioare că nu e voie să ne lăsăm la boală. Sunt pe dos, ştiu. Da’ tre’ să dăm fiecărei dureri importanţa pe care o merită şi Iubi, tu să nu mă mai întâmpini cu întrebări de genul: “Azi ce te doare? Mâna? Burta? Capul? Poate un picior?” că am impresia că nu mă iei tu prea în serios. Mă vait cât am chef că şi de-asta eşti tu acolo, să mă asculţi când am o problema. 😀

12 Comments

  • Dojo

    Am observat si eu ca dau importanta ‘disconfortului’ mai mult decat unei dureri tepene. Adica miorlai de disperata daca ma “strang” alignerele pe dinti sau fac febra musculara. Cand am avut umarul dislocat insa am facut pe viteaza, desi vedeam stele verzi de durere 😀

  • carlitos

    Mai este si zicala aia cu: “omul cand nu are probleme, isi face”. Extrapoland, eu cred ca in concedii esti prea ocupata sa te doara ceva, iar in perioadele de munca – din lipsa de activitate – ai prea mult timp sa te gandesti la una-alta, printre care si cele ce te mai dor azi… 😛

  • Ciupercutza

    Eu sunt campioana la vaicareala!!! Cel putin in ultima vreme.
    Ma rog, am avut si oaresce dureri, da’ cel mai tare cred ca am fost afectata psihic. Disconfortul produs de o durere minora e naspa pentru ca te ia oarescum pe nepregatite. Cand ai o durere mare (de ex la operatie) te astepti la asta si eventual te bombardezi cu calmante.
    Eh, bietu Cezar 😀 Mai vaicareste-te si la mine cand te-apuca 😆 Ca io m-am vaicarit la tine 😛

  • Liviu

    Si eu ma comport destul de ciudat la durere. Sunt stresat, nervos si, de multe ori, insuportabil cand ma doare ceva. Dar asa suntem toti, nu?

  • Elena

    Bwey, nu mai zice de durere! Ma chinuie maseaua de minte de vreo doua saptamani si am ajuns la stadiul in care nici calmantele nu mai au efect.
    Nici nu-mi mai amintesc cum era cand nu ma durea nimic…

  • evergreen

    Te înţeleg perfect. Am început să nu mai zic de durerile mele că m-au etichetat drept ipohondră. Aşa că sufăr în tăcere, dar sunt sigură că mă schimonosesc şi că se vede că nu mi-e bine…

  • Fanfan

    haha … dupa ce am citit postul tau, parca a inceput si pe mine sa ma doara ba mana stanga, ba degetul mic de la piciorul drept :p
    da … cand ai dureri mici, mai ai pueterea sa te vaiti,,, si daca stiu si altii, parca nu te mai doare asa tare ;p Cand ai dureri mari, in schimb, nu mai ai puterea da te plangi.
    Si cica barbatii sunt cei care suporta mai greu durerea .. . se pare ca nu e tocmai asa 😉

    ps; eu stau bine cu matematica, dar nu si cu atentia ;p

  • Tomata

    @ Dojo –> Hehe, poate asa facem toti. Ca atunci cand chiar ne doare tare, tacem malc sa nu ne doara si mai tare. ;))

    @ carlitos –> In concedii n-ai griji si nici deadlineuri sau mailuri de trimis, deci macar mintea ti-e linistita. Cand esti la lucru, parca ai si vrea sa te doara ceva. ;))

    @ adizzy –> :))) Pai ce sa le faci? Tre sa suporte, nu?

    @ Ciupercutza –> Mai, tu ai avut motive, asa ca… esti scuzata. Cezar e mai la indemana, ca ma apuca durerile cand se asteapta el mai putin. ;))

    @ Liviu –> Da, cred ca asa suntem toti. Dar, mai exista o specie careia ii place sa sufere in singuratate. Hm… in sensul ca nu vor nici sa fie intrebati cum se simt… Cunosc eu pe cineva. 😀

    @ rob –> Om vedea.

    @ Elena –> 🙁 Du-te si scoate-o. Si-asa nu-ti trebuie ca se cariaza un-doi.

    @ Iubi –> N-ai cum sa le alini, da’ bine ca ma asculti. :*

    @ evergreen –> :)) Ipohndra nu-s si nici nu cred ca daca te doare ceva esti ipohondru. Doar cand ti-e frica sa nu e doare, cand esti excesiv de previzibil. :)))

    @ dena –> Ioi, nu-mi aminti. Numai ca la aia ma supun de sila bucuroasa.

    @ Fanfan –> Baaa, barbatii is niste cacaciosi in pantaloni cand ii doare ceva. :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *