-
Sa va bucurati de Paste
Se pare ca acum, de fiecare data cand scriu, o fac pentru a vorbi despre ce nu-mi place sau ce ma enerveaza. Sper totusi sa-mi revin si sa nu devin o revoltata impotriva a tot si a toate. Nu v-am spus niciodata, poate pentru ca nu aveam motiv, poate pentru ca nu m-am gandit prea mult la asta, dar mie nu-mi plac Pastele. Niciodata nu mi-au placut, poate doar cand eram mica si abia asteptam sa vina Iepurasul… Pastele e o sarbatoare trista, inainte de toate. Reprezinta moartea, tradarea, brutalitatea oamenilor si tot ce e mai rau in ei. Chiar daca Invierea e triumful binelui asupra raului, chiar daca lumina…
-
Dusa de vant
Desi in sufletul meu nu mai prea e nimic in afara de tristete si dor si nepasare… totusi ma trezesc razand, zambind si plangand mai putin. Desi nu ma preocupa decat viitorul ce va sa vie si ma simt coplesita de necunoscut, am timp sa ma si enervez. Ma enerveaza o anumita persoana. Zilnic… si nu pot face nimic, dar sunt obedienta si fac tot ce vrea. Ce rost are sa ma enervez, cand oricum nu pot schimba nimic si nici n-am energia necesara ca sa ma cert?… Desi nu mai am timp sa ma uit la seriale – nu ca as avea rabdare sau ca m-as putea concentra, desi…
-
Sa mananc, nu sa gatesc
Am scris azi pe twitter si pana sa ajung sa scriu postul, m-am tot gandit la asta. Nu sunt facuta sa gatesc. Nu-mi place, n-am chef si consider ca gatitul imi rapeste din timpul meu liber. Cum nu sunt o fana a mancatului – functionez pe principiul „mananc ca sa nu mor”, chiar daca sunt o pofticioasa – nici prepararea mancarii nu mi se pare o activitate care sa ma incante. Ma irita, de-a dreptul, si pana sa mananc ce-am gatit, pana e gata, nu mai am nici un chef si imi trece toata foamea. Nu sunt total antitalent in bucatarie, nu imi tai degetele, nu ma ard si din…
-
In amintirea tatalui meu
Au trecut deja cateva zile de cand tatal meu a murit si doar 3 de cand l-am inmormantat. Nici acum nu-mi vine sa cred, desi cateodata am impresia ca m-am resemnat, ca am acceptat si ca m-am impacat cu ideea. Ma amagesc singura pentru ca de fiecare data se gaseste ceva care sa ma faca sa plang la fel ca si in ziua in care s-a intamplat. In seara asta i-am sters contul de pe calculatorul meu si inca plang pentru ca nu m-am gandit ca de acum inainte n-o sa mai vobim de pe mess si nici n-o sa ma mai intrebe „cum fac asta?” sau „asta ce face?”…
-
A murit omul pe care l-am iubit cel mai mult
Mi-e greu, mi-e atat de greu si nu vad nici macar tastele de lacrimi, de durere si de sfasiere… Am stiut, tot timpul am stiut ca urmeaza sa scriu acest post si am sperat din tot sufletul ca acest moment sa fie cat mai departe. Si vreau sa-l scriu pentru ca scrisul ma ajuta sa ma descarc, sa scot din mine o durere surda care inca nici nu m-a lovit in plin… Ieri, tatal meu m-a parasit si n-o sa-l mai vad niciodata. Niciodata. Niciodata e asa un timp lung… cum sa ma obisnuiesc? cum sa ma resemnez si cum sa ma impac cu ideea? Cand o sa ma opresc…
