-
Planta care se crește singură
În 2011 mi-am descoperit, surprinsă, o pasiune. Aceea de a grădinări. Mă rog, aceea de a tunde iarba, că încă n-am plantat nici un copac, nici o plantă. Însă primăvara asta, m-am surprins din nou admirând copacii înfloriți și florile din curțile oamenilor. Cred că niciodată până acuma nu le-am acordat atâta atenție. Să nu mai zic cât de frumos e orașul, tot împânzit de ghivece cu flori, de rondouri de lalale. O superbitate. Poate în weekend fac o plimbare și câteva poze, că e păcat să nu ieși prin Timișoara când e așa de frumoasă.
-
Încet, către o viață de divă
Dacă îl întrebați pe Sotz impresii despre excursia la Milano, pe lângă cât de impresionat a fost de San Siro, s-ar putea să vă spună și că nevastă-sa a fost o divă (probabil se afla sub vraja orașului modei). Așa cum n-a mai fost în nici o altă excursie vreodată. O să înceapă să vă spună cum a început ea să se miorlăie că stropii de ploaie or să-i facă părul întins cu placa să arate ca lâna, cum s-a isterizat că umbrela nu se deschide prea repede și că trebuie să își ia pe ea trei straturi de haine numai ca să arate „drăguț” în poze. Da, asta v-ar…
-
Oamenii care mă deranjează pe Goodreads
Aş fi întrebat dacă Goodreads se transformă în Hi5 sau în Facebook, dar nu prea poţi pune poze şi statusuri aiurea. Bine poate nici comparaţia cu un site de matrimoniale nu-i potrivită, dar când văd cereri de prietenie de la tipi în pantaloni scurţi, fără tricou şi cu 0 cărţi pe rafturi, îmi pun câteva întrebări. Cred că până acuma am primit vreo 5 cereri de genul ăsta şi începe să-mi fie ciudă că şi spaţiul ăsta, atât de nişat şi neaccesibil cocalarilor şi piţipoancelor, se umple de ei.
-
Obsesia pentru IKEA
Contrar aşteptărilor sau bănuielilor, vă spun din capul locului că ăsta nu este un articol plătit, nu este cerut şi nu este o favoare. Este expresia aprecierii unui brand. Sunt câteva magazine pe lumea asta pentru care eu am, efectiv, sentimente de iubire. Mă cuprinde aşa o fericire spontană când ştiu că urmează să merg acolo, dar câteodată fericirea asta e însoţită şi de frustrarea că n-am suficienţi bani să îmi cumpăr tot ce ţipă inima-n mine că vrea.
-
Aș fi putut fi ciobăniță
Sotzu’ are de ieri un job nou. În contextul ăsta, în timp ce pregăteam cina, mă întreabă: „Știi bancul ăla cu Bulă și prima zi de școală?” Răspunsul meu negativ i-a provocat atâta amuzament că i-au luat câteva secunde să se oprească din râs și să mi-l spună, să râd și eu. – Ei, cum a fost la școală, Bulă, ați învățat ceva? întreabă tatăl, curios să afle impresiile băiețelului său după primele zile de școală. – Am învățat, tată, dar n-am terminat: trebuie să mergem și mâine. Râsese el și pentru mine, așa că nu m-am mai obosit. Apoi mi-am adus aminte cum îmi spunea străbunica mea că dacă…
