Cărți pe care le-am uitat
Vorbeam ieri cu o prietenă pe Skype despre cărțile pe care le citim și le uităm. Eu nu pot citi cărți motivaționale, de self-help sau alte non-ficțiuni (cu mici excepții) din două motive. Primul e că nu țin minte ce-am citit după ce-am închis cartea, al doilea e că nu am încredere în ele că mă pot ajuta cumva. Prietena mea spunea că ea oricum uită ce citește și se bucură că le mai poate citi o dată. Mi s-a părut un pic amuzant și foarte ne-aplicabil mie pentru că știți voi: so many books, so little time, iar lista mea de to read a sărit de 200 de titluri. Nu-mi permit luxul de a relua o carte, deși sunt câteva pe care chiar aș vrea să le recitesc.
Și vorbind noi despre cărți pe care le-am uitat, constat cu părere de rău că sunt multe din care nu-mi aduc aminte mare lucru. Chiar cărți cărora le-am făcut recenzii pe blog. Citesc ce-am scris și nici măcar atunci nu-mi sună nici un clopoțel. Mi se pare incredibil, mai ales că unele dintre ele sunt cărți care la momentul lecturii mi-au plăcut la nebunie. La prima strigare și fără să stau prea mult pe gânduri, pot numi două dintre ele: Climate și Caietele lui Serafino Gubbio, operator. Ultima era declarată chiar preferată, dar singurul lucru pe care mi-l amintesc e că un leu e omorât la filmări. În rest, ceață totală, mai nimic nu-mi pare cunoscut din propriile-mi cuvinte.
Așa că m-am ambiționat și mi-am luat lista de lecturi la puricat să văd și să mă îngrozesc câte cărți au alunecat pe panta uitării.
Scrisoare de dragoste și Invitație la vals de Mihail Drumeș. Doamne cât mi-au plăcut cărțile astea când le-am citit. Acum nu-mi aduc aminte decât că la Invitație (cred) am plâns la final. De ce?… naiba știe…
Viața ca o pradă a mult-iubitului meu Preda… ah, în afară de faptul că acolo am auzit prima dată de „gâtlegău” și „pe-șine-alergător” (cravată și tramvai), nu mai știu nimic din subiect.
Atala. Rene de Chateaubriand – gol, gol, gol.
Hernani (Victor Hugo), Lecția + Rinocerii (Eugen Ionescu), Ciorcârlia + Antigone (Jean Anouilh), Muștele (Sartre), Electre (Jean Giraudoux), Caligula (Camus) și Escurial (Michel de Guelderode) sunt toate piese de teatru pe care le-am citit pentru cursul de literatură franceză și pe care le-am uitat ca și când nici nu m-aș fi atins de ele.
Absalom, absalom de Faulkner e și ea o nebuloasă.
În zahăr de pepene și La pescuit de păstrav în America de Richard Brautigan și În labirint de Alain Robe-Grillet sunt lecturi de care nu-mi amintesc cu plăcere. Știu că-mi venea să dau cu ele de pereți, dar erau lecturi obligatorii în facultate. Le-am catalogat pe-atunci drept „niște prostii”.
În aceeași categorie a cărților care doar figurează pe lista lecturilor, dar pe care aș putea la fel de bine să le șterg pentru că în capul meu nu mai există nici o urmă a parcurgerii lor se numără și: Amsterdam (Ian McEwan), Anglia, Anglia (Julian Barnes), Iubiri dificile (Italo Calvino), Camera lui Jacob (Virginia Woolf), Libelula (Martin Page), Rashomon (Ryunosuke Akutagawa) și Păzea, se întoarce Moș Crăciun (Pascal Bruckner).
Mi se pare trist că-s atâtea. Explicația pe care o găsesc eu e că unele dintre aceste lecturi n-au fost alegerea mea, au fost impuse la facultate. Problema e că altele au fost alegerea mea și ce mă supără cel mai tare e de ce nu le-am ținut aproape de suflet pe cele care mi-au plăcut. Înțeleg să le uit pe alea care nu mi-au plăcut, dar celelalte? 🙁
Din categoria #1stworldproblems.
9 Comments
Mirela
Mie imi place mult Alain de Botton, dar nu retin niciodata nimic. Sunt eseuri, e adevarat, dar nu imi amintesc nicio idee, nimic. Mi-am notat niste paragrafe pe care le recitesc din cand in cand.
Nici eu nu am recitit nicio carte, cu o singura exceptie: Ciresarii de Constantin Chirita (cartea copilariei mele).
Tomata
ah, Ciresarii vreau sa o citesc si eu. Ce daca am peste 30 de ani? 😛
de Alain de Botton am tot auzit, dar inca nu mi-a starnit interesul.
Bookish Style
Cred că uitarea e inevitabilă din păcate. Şi mie mi se întâmplă la fel să nici nu mai ţin minte despre ce era vorba. Totuşi, recitind rândurile pe care le-am scris îmi revin pasaje din carte, sau revăd personajele şi locurile. p.s: Mihail Drumeș mi-a plăcut şi mie foarte mult şi din fericire mi-au rămas foarte vii în minte scrierile sale
Paula
Interesanta colectia ta… Apropo de citit si retinut – desi poate am fost invatati sa avem grija de carti si sa le pastram intr-o conditie cat mai buna, am citit despre o tehnica interesanta: putem sublinia paragrafele/ ideile care ni s-au parut interesante, iar la urmatoarea citire vom descoperi lucruri noi si poate vom fi uimiti de ideile care ni s-au parut interesante la prima citire…
Tomata
asa am fost invatati, intr-adevar, dar eu nu mai tin cont de invatatura asta. daca-s cartile mele le subliniez si notez pe ele chiar si cu pixul. mi se pare ca in felul asta cartea si-a indeplinit menirea, a mai a mea daca are impresiile mele pe marginea paginilor. pentru citate am blog dedicat: https://cuvinteledincarti.wordpress.com/
o fata
Uite un exercitiu la care nu m-am gandit decat in treacat, apoi am uitat de el, dar nu mi-ar strica nici mie o analiza asemanatoare. Cred si acum sunt optimista spunand asta ca, jumatate din ce-am citit am retinut, insa cine stie.
Moldoveanca
Stii cum imi permit eu luxul de a relua o carte? Schimb macazul, daca prima data am citit-o, a doua oara o ascult sub forma de carte audio. Ba chiar anul asta am fost in plin trend de recitit, mai mult de jumatate din cartile de anul asta sunt doar “recitiri”. Si ce daca, ma fac sa ma simt bine si in plus casa mea e muuuuuuuult mai curata de cand ma pierd cu orele intr-o carte audio si uneori chiar imi caut chestii in plus de facut doar ca sa mai ascult jumatate de ora 😀
lala
Eu uit personajele din carti, nu imi amintesc numele lor 🙁
Subiectul il stiu, dar cam atat.
Tomata
eu cam uit finalurile 😛 si unele personaje.