Soția din Paris

the-paris-wifepaula-mclainAutor: Paula McLain
Titlu original: The Paris Wife
Traducere: Iulia Gorzo (Humanitas), citită în original
Naționalitate: americancă
Gen: roman biografic
Anul apariției: 2011
Nr. pagini: 314 (Ballantine Books)
Ecranizare: –
Alte cărți de același autor: –
Nota mea: 4,5/5

 

Soția din Paris, la fel ca multe alte cărți care mi-au ieșit în cale, a fost la un moment dat citită de toată blogosfera literară și de toți prietenii de pe Goodreads. Bine, exagerez, dar cam așa ai impresia când vezi la tot pasul o recenzie sau „currently reading”. Cum am abandonat demult prejudecata că eu nu mă iau după turmă, pentru că pot rata cărți minunate, am zis că-i timpul să o citesc și eu. (Apropos, același trend și discuție obsesivă s-a întâmplat și cu Fata dint tren, deci sigur urmează și aia anul ăsta).

Cu toate recenziile astea și cu pomenirile pe grupurile de Facebook, eu tot n-am știut despre ce e Soția din Paris. Abia când am trecut de primele pagini și-am dat de numele Hemingway și Ernest, mi-am zis: „Hopa, stai puțin. Ăsta-i acel Ernest?” Abia atunci am citit și scurta prezentare de pe Goodreads și-am văzut că da, e acel Ernest, iar soția din Paris e prima din cele patru pe care le-a avut până să se sinucidă.

Eu cu Ernest Hemingway am o relație destul de complicată. I-am citit două romane și nici unul nu mi-a plăcut. Ba mai mult, Adio, arme e pe primul loc la cărțile care nu mi-au plăcut deloc (de fapt prima e altă carte scrisă de o româncă, dar aia nu e literatură, așa că nu se pune). Se vede și din non-recenzia pe care i-am făcut-o. Totuși, după ce-am citit cartea Paulei McLain, am pus pe lista lecturilor, A Moveable Feast, memoriile lui. Nu mă aștept să îmi schimbe părerea, însă vreau să o regăsesc pe Hadley în paginile alea.

În schimb, Ernest Hemingway ca personaj e altceva. E fascinant și mult mai interesant. Am descoperit asta de când am văzut filmul In Love and War cu Sandra Bullock în rolul lui Agnes, prima iubire a lui Hemingway (jucat de Chris O’Donnell) și protagonista sus numitului Adio, arme. Soția din Paris mi-a confirmat lucrul ăsta și probabil, la un moment dat, o să mai citesc și altceva despre femeile din viața lui.

Și-acum despre carte. Apropos, dacă nu știți detalii biografice despre Ernest Hemingway și nici nu vreți să le aflați înainte să citiți cartea (pe care o recomand), mai bine vă opriți cu lectura aici, pentru că recenzia conține spoilere.

Hadley Richardson îl întâlnește pe Ernest Hemingway când se află la Chicago, în vizită la o amică. Tânără și exuberantă, gașca din Chicago o hipnotizează și împotriva voinței ei și a avertizărilor prietenei ei, Hadley se îndrăgostește de Ernest, care își manifestă și el interesul față de ea. După o corespondență scurtă și câteva reîntâlniri, Hemingway îi povestește despre planurile lui de a se muta la Roma pentru a-și urma cariera de scriitor. Iar la finalul scrisorii o întreabă dacă n-ar vrea să vină cu el în calitate de soție a lui. Iar de acolo  începe povestea lor de dragoste, viața la Paris îmbibată în alcool, singurătate, fericire, lupte cu tauri, muncă asiduă, lacrimi, mulți scriitori ai timpului, dar și ideea de triunghi amoros.

Aș vrea să mă opresc la acest ultim factor pentru că, pur și simplu mă dă peste cap. L-am întâlnit prima dată la alt cuplu literar, Simone de Beauvoir și Jean-Paul Sartre. Aparent era a thing după primul război mondial în lumea literară și poate nu numai. Cupluri căsătorite sau ne, într-o relație deschisă. Adică da, ne iubim, dar din când în când mai poate apărea și a treia persoană, care nu e numai un capriciu, o idilă trecătoare, e chiar a treia persoană din cuplu și ar trebui să ne iubim toți trei și să trăim în armonie. Sau nu-i musai să o aducem în cuplul actual, dar tu, ca soție/soț știi de existența acestei a treia persoane și dacă vrei să rămânem împreună, nu-mi provoca neplăceri și acceptă situația. Acesta e deznodământul la care ajunge familia Hemingway, când prietena lui Hadley, Pauline Pfeiffer, se furișează între ea și Ernest. Deși nu i-ar fi trecut nimănui prin cap că Pauline ar putea prezenta vreun interes pentru scriitor, nu doar că încep o idilă sub ochii lui Hadley, dar reușeste până la urmă să-i și despartă și să se căsătorească cu el.

Durerea și tristețea lui Hadley mi-a pus un nod în gât și un gol în stomac, am suferit alături de Hemingway, am înțeles-o chiar și pe Pauline. Însă n-am putut înțelege cerințele și comportamentul scriitorului, acceptarea lui Pauline de către Hadley, momentele în care știa că el e în camera ei, că fac dragoste și că își scriu scrisori în care își spun tot, își fac promisiuni și planuri. Da, Hadley l-a iubit pe Hemingway așa cum era, l-a iubit dincolo de infidelitatea lui, dincolo de extravaganța lui, l-a iubit pentru ce era el. Totuși, la un moment dat, n-a mai putut accepta și nici trăi în suferința continuă la care era expusă cu acceptul ei și i-a redat libertatea. Înainte să se sinucidă, Hemingway a scris A Moveable Feast. O carte, singura carte, în care apare Hadley.

Dintre toate cele patru soții ale lui, Hemingway pare să o fi iubit cel mai mult pe Hadley, deși au fost căsătoriți doar 5 ani, în timp ce cu Pauline a durat vreo 13-15. Am dedus asta din ce-am citit pe Wikipedia și pe coperta traducerii: „în memoriile sale scriitorul mărturiseşte că ar fi trebuit să moară înainte de a mai iubi pe altcineva în afară de ea”. Clar trebuie să citesc A Moveable Feast.

Paula McLain urmărește foarte exact întâmplările biografice ale celor doi, absolut tot ce se întâmplă în carte poate fi regăsit și în alte biografii. Soția din Paris e doar o varianță ficționalizată a acestei povești de dragoste care merită toată atenția.

Mi-au plăcut mult ultimele pagini, epilogul în care povestește despre viața ei după Hemingway, dar și paginile în care Hadley înțelege tot ce se întâmplă în sufletul și mintea lui. Despre drama războiului care îi chinuie somnul și nopțile, despre chinul de a scrie și despre viața înecată în alcool. Hemingway a fost un om liber în toată puterea cuvântului, a sfidat moartea în nenumărate rânduri, dar a știut întotdeauna că atunci cand va muri, își va lua singur viața. Și știa și că o va face împușcându-se, la fel ca tatăl lui. La fel ca tatăl lui Hadley.

Da, Soția din Paris e o carte de citit.

4 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge