-
S-au rupt relațiile longevive cu obiectele
Nu-i tocmai 21 decembrie să se potrivească la fix reluarea subiectului, dar ăsta-i cel mai mic detaliu. Mă uitam acum puțin timp prin articolele vechi, căutam ceva, și-am dat peste ăsta: Cele mai longevive relații cu obiectele, vechi din 2011. Și pentru că nu mai e nimic adevărat din el, m-am gândit că ar fi frumos din partea mea să nu las oamenii să trăiască în minciună și să vă povestesc cum au luat sfârșit aceste relații de lungă durată. Și, evident, să caut prin casă, prin jurul meu dacă or mai fi și altele. Nu-s. Bine că am lămurit asta. Înapoi la oile noastre. Piaptănul albastru încă există și…
-
Poza în care gravidele își pierd drăgălășenia
Aproape săptămânal, timeline-ul Facebook-ului mă răsfață cu poze cu gravide. Majoritatea sunt drăguțe, drăgălașe, amuzante și respiră numai fericire. Îmi place sclipirea din ochii lor, zâmbetul de la o ureche la alta. Sunt frumoase femeile însărcinate și îmi place să le văd așa rotunde și frumoase. DAR Nu mă pot abține să nu îmi dau ochii peste cap și să nu comentez cât de nepotrivit mi se pare un anumit fel de poză. Mai exact o anumită poziție. Și o văd adoptată foarte, foarte des și nu pot înțelege DE CE femeile alea nu își dau seama cât de urât se vede din afară. Vor să transmită ceva, dar mie…
-
50 motive pentru care-i mai bine să fii femeie
Plănuiam să scriu un articol mai supărat, dar atenția mi-a fost distrasă de altceva. Un articol care, efectiv, cerșea să mă iau de el și de unele dintre ideile de-acolo. Din categoria tâmpeniilor găsite pe net. Să comentăm, deci, împreună: 1. Când te întorci de la o întâlnire, prietenele tale nu te întreabă dacă „ai înscris” sau nu. Poate nu cu cuvintele astea, dar contraziceți-mă dacă după o întâlnire importantă nu v-ați sunat cel puțin o prietenă să discutați despre cum a decurs seara. 2. Nu trebuie să-ți faci giji că persoana de pe toaleta de lângă tine se va uita la organele tale genitale. Asta așa-i, n-am ce comenta.…
-
Diplomă de masterat, te rog iartă-mă
De fiecare dată când am vorbit despre diploma mea de masterat, am făcut-o în toate felurile, am ponegrit-o și mi-am bătut joc de ea. Am spus că sunt cele mai prost investite 50 de milioane, pentru că nu m-am ales cu nimic de pe urma ei. Acum vreo două saptămâni, însă, mi-am dat seama că totuși e foarte mare probabilitatea să mă înșel. Vă spuneam că din ianuarie plec în Germania să-mi încerc norocul pe-acolo, așa că depun la CV-uri într-o veselie. Ei și una dintre firmele la care am aplicat mi-au cerut să le trimit diplome și certificate, că bag seama că nu mă credeau pe cuvânt că am…
-
Istoria iubirii
Autor: Nicole Krauss Titlu original: The History of Love Naționalitate: americancă Gen: roman Anul apariției: 2005 Nr. pagini: 260 (W. W. Norton & Company) Traducere: Antoaneta Ralian (Humanitas) – Citită în original Citate: The History of Love Ecranizare: – Alte cărți de același autor: – Nota mea: 3/5 Nu-mi plac titlurile de genul „Istoria iubirii” sau „Cea mai frumoasă carte din lume”, date romanelor. Nu mi le plac pentru că întotdeauna în ele e vorba despre o altă carte, un pretext al scriitorului ca să te facă să te convingi dacă acea carte chiar este despre istoria iubirii sau cea mai frumoasă carte din lume. Ceva de genul: hai…














