Când eram mică mică, îmi doream tare mult să am un iepuraş adevărat. Că era aşa moale şi dulce. Îmi scăpa complet din vedere (de fapt nu-mi păsa) că iepurii nu se ţin în apartament pentru că miros şi pentru că umplu casa cu “bucurii”. Şi mă dădeam cu fundul de pământ înainte de Paşte că io vreau un iepuraş viu de la Iepuraşul imaginar. Aşa se face că, străbunica mea, femeie bătrână şi cu experienţă m-a împăcat pentru moment, cumpărându-mi un bibelou, destul de mare, în formă de iepuraş. Fericire maximă la vederea lui, dar totuşi, nu era nici moale, nici prea dulce… avea o expresie fixă, doar era…

Cele mai frumoase amintiri legate de sărbătorile de Paşte sunt de când eram mică şi  mama mea vopsea ouăle. Lipea de ele câte o frunzuliţă aleasă cu grijă de pe-afară, îmbrăca oul în ciorapi de damă, după care îl scufunda în apa colorată ce fierbea pe aragaz. Iar când mai primeam de pe la cineva abţibilduri speciale pentru ouă, acestea arătau cu adevărat de sărbătoare. Apoi îmi mai aduc aminte de drob şi de ciorbă, dar mai ales de figurinele de ciocolată răspândite printre ouăle vopsite în cuib. Ah, cuibul ăla, cât îmi mai plăcea să adun iarbă de-aia lungă să îi placă Iepuraşului! Deci: drob, ouă vopsite, ciocolată, cuib…

Am început să scriu postul ăsta într-o seară stând pe jos pe preşul din baie, după ce mi-am sortat cremele în ordinea în care trebuiau folosite.  N-am folosit atâtea creme deodată în viaţa mea şi mi-am zis că tre’ să fie interesant. M-am apucat să îl scriu în momentul ăla pentru că nedumerirea mea era priceless. Adică stai tu, Tomato,  cu 8 recipiente cu creme, loţiuni şi seruri sub nas şi prinde-te din prima care-i ordinea, tu aia care ştii cum merg treburile doar cu demachiantul, curăţarea cu loţiune tonică şi crema hidratantă.

N-am ratat nici o ocazie de a promova oraşul natal, aşa că n-o s-o ratez nici pe asta. Ştiu deja că şi băştinaşii şi adoptaţii şi musafirii au ajuns să-l iubească indiferent cât de mult sau puţin stau pe-aici. Timişoara, pentru mine şi probabil pentru toţi cei care locuiesc aici e mai mult decât un oraş. E un simbol, un loc cu suflet. Drept pentru care vreau să vă rog ceva. Pe toţi cei care iubesc Timişoara şi care vor să o vadă din nou câştigătoare.