Trenul distractiei
N-am ratat nici o ocazie de a promova oraşul natal, aşa că n-o s-o ratez nici pe asta. Ştiu deja că şi băştinaşii şi adoptaţii şi musafirii au ajuns să-l iubească indiferent cât de mult sau puţin stau pe-aici. Timişoara, pentru mine şi probabil pentru toţi cei care locuiesc aici e mai mult decât un oraş. E un simbol, un loc cu suflet.
Drept pentru care vreau să vă rog ceva. Pe toţi cei care iubesc Timişoara şi care vor să o vadă din nou câştigătoare.
Probabil aţi auzit deja (cel puţin cu ocazia Revelionului) de Beck’sperience Train. Ei bine, Beck’sperience Train strikes again. Na, că am făcut şi-o rimă. ;)) În perioada 9-16 aprilie, Beck’s organizează 3 petreceri în 3 trenuri care pleacă din 3 oraşe. Aţi ghicit deja că Timişoara e printre cele trei, contracandidatele fiindu-i capitala însăşi (vă daţi seama ce tare ar fi să demonstrăm încă o dată că Banatu-i fruncea? – ah cât nu-mi place expresia asta) şi o altă capitală, fostă a culturii: Sibiul, adică. Bun.
Beck’s s-a gândit să condimenteze puţin lucrurile şi ne-a pus să ne întrecem. Unul dintre aceste trei oraşe va ieşi câştigător. Io sper din inimă că ăla va fi Timişoara.
Ce avem de făcut?
Prin intermediul bannerului de mai sus, bloggerii se pot înscrie în concurs pentru a creşte numărul de vagoane al trenului care pleacă din Timişoara. Cu cât adunăm mai multe vagoane la garnitură, cu atât avem mai multe şanse să câştigăm. Pentru a adăuga vagoane trebuie să vă puneţi şi voi widgetul cu banner în header, ceea ce vă va aduce trafic de la celelalte bloguri participante.
Ce câştigăm?
Invitaţii la petrecerea din trenul Beck’sperience. Mi-ar face o deosebită plăcere şi onoare dacă câştigătorii sunt cititori ai blogului meu, deci hai să ne unim forţele şi să pornim trenul din Timişoara. Mergem până la Radna şi ne întoarcem înapoi. Nu oricum, ci cu DJ invitaţi şi cu distracţie multă. Iată cum se distribuie cele 10 locuri pentru bloggerii care îşi pun widgetul pe blog:
Orasul cu cel mai lung tren virtual primeşte 6 locuri pentru cei 6 bloggeri ce au înscris cei mai mulţi cititori în trenul Beck’sperience. Celelalte oraşe primesc 2 locuri fiecare pentru cei 2 bloggeri ce au înscris cei mai mulţi cititori.
În plus, se mai pot câştiga (prin tragere la sorţi) 10 locuri pentru cei care se înscriu în vagoane pe oricare blog.
Pe 6 aprilie se vor anunţa câştigătorii, pentru că primul tren pleacă pe 9. Cel din Bucureşti.
Dacă n-ai blog, poţi totuşi câştiga zilnic una dintre cele 15 invitaţii duble la această petrecere astfel: îţi cumperi un Beck’s, trimiţi codul unic prin sms la 1823 sau îl înscrii direct pe site până pe 6 aprilie. Pe lângă invitaţii, zilnic se mai câştigă 41 de desfăcătoare Becks si 76 de CD-uri cu muzica Beck’sperience. Iar săptămânal se câştigă o sesiune de clubbing la Berlin, unde nu te duci singur, ci cu 3 prieteni.
Cine se bagă??
29 Comments
Tavi Nemet
Ar trebui sa spui ca e post platit, ca asa pare. 😛
Tomata
Nu vad de ce ar trebui sa spun ca e post platit. Desi cititorii fideli ai blogului stiu ca in categoria din care face parte acest post sunt posturi platite. Cu ce te ajuta sa stii detaliul asta? Si cu ce ii ajuta pe ceilalti sa mentionez?
nume
dovedesc ca-s vrand sa stiu. cum postezi acolo? e circuit inchis? sper ca nu o masina e la cel’lat capat. fericire max!
Tomata
nu prea inteleg ce zici tu aici.
Roscata
super tare!
tu participi?
si chiar daca tomata face bani din blog, care e problema?! e blogul ei.
Tomata
da, particip automat. daca timisoara castiga, I’ll be on that train 🙂
Hiksos
mie nu imi accepta domeniul ca altfel eram al 4-lea vagon de Timisoara 😛 nu prea sunt curios de party, dar asa sa castige Timisoara primu loc
Malli
M-as urca si eu in tren dar sunt cam minora si nu cred ca am voie :D…
tequila
Eu m-am inscris ca simplu cititor 😛 – dar m-am inscris la blogul tau 😉 eu sunt aia a 4-a 😛
Si desi sunt din Capitala, sustin Timisoara, uite-asa 😛 :)) sunt mai faini oamenii pe-acolo 😉
Bafta!
Tomata
:*
tequila
..si eu te pup :-* si sa stii ca chiar asa cred, ca timisorenii sunt oameni mai faini ca cei de-aici 🙂 dar…mi se pare mie, sau in imaginea de-aici de la avatarul tau e un fundulet cu chilotei de dantela?! :)) :))
Tomata
Nu ti se pare. chiar e. 😛 numai ca nu-i al meu. ;))
Pasagera
Buna Tomata,
Eu nu stiam ca e platit, dar sincer nu cred ca are vreo importanta. Pentru “sensibili” insa ar trebui (poate) sa spui ca acest articol face parte dintr-o campanie publicitara.
Oricum, m-am urcat in tren si o sa iti trimit si cativa impatimiti ai berii sa sustinem Timisoara.
Tomata
Normal ca nu are nici o importanta. Si textele platite tot din capul meu ies.
Merci ca te-ai urcat in tren. Poate petrecem impreuna. 🙂
Si fundul din avatar nu-i al meu. ;))
Pasagera
Eu acum m-am uitat mai bine, ala e fundul tau acolo in gravatar?
Gerhald
Clar, Timisoara o sa castige. Eu sunt super mega optimist!
lala
oameni “faini” sunt peste tot, precum si oameni “rai”!!
Bafta Timisoara!
Clarisa
Da, Timisoara e frumoasa. Sunt bucuresteanca si am vazut-o numai o singura data. Dar ce m-a frapat cel mai tare este ca mergeam mai repede de cat toti oamenii de pe strada!!! Si nu sunt vreun Speedy Gonzales, ci un om normal (de fapt toti suntem asa pana la proba contrarie :P). Depaseam tot ce misca. Oamenii mancau inghetata, hraneau porumbeii si admirau cerul. N-am mai vazut asa ceva decat in Paris, Barcelona sau in alte orase turistice (unde banuiesc ca cei relaxati sunt turistii).
Miscellaneous
Cum pot să-mi pun banner-ul ? Nu cred că la mine merge 🙁
Reclame Tv
Pe subdomeniu gratuit din pacate nu poti pune banner-ul.
Tomata
Ba se poate, ca Richie si-a pus: http://richietm.blogspot.com/ 🙂 Intreaba-l pe el.
Reclame Tv
Doar pe blogspot se poate pune bannerul, pe subdomeniu de la wordpress din pacate nu se poate.
Blogul Unui Motrean
Eu fiind de prin oltenia nu ii vad rostul, deci sigur nu o sa particip, dar daca este sa pot ajuta sa inmultesc vagoane pentru altii, cu cel mai mare drag
Tomata
Multumesc tare mult. 🙂
Reclame Tv
Be the best city win, desi cred ca Timisoara va iesi pe primul loc si de data asta.
neonu
Tocmai ce m-am inscris si eu cu al meu umil blog. Nu stiu cat de mult te va ajuta pe tine dar am trecut blogul tau ca sursa. In Timisoara sunt de circa sase ani si pot spune ca merita sa castige.
maya
Si eu sunt pentru Timisoara.Chiar daca stau in Sibiu ,Timisoara ramine cel mai fain oras din tara.
strumfita cu esarfaa
da..da…da` de ce nu si Prahova? Suntem smecheri, bogati, ingamfati si cu scula mare 🙁
Eu tin cu Sibiul. Orasul ala are o insemnatate aparte pentru mine.
ova
Se merge pana la Radna, cu CFR-ul ? Am vazut chestia aia pe blogul tau acum vreo saptamana in urma si m-am inregistrat acolo cu blogul tau, sper sa-ti fie de folos. Sper sa pot sa castig si eu macar un desfacator de sticle (la ce mai foloseste acum asa ceva ???) inafara de … experienta si nimic altceva.
Premiile cele mari sunt de obicei rezervate celor din stafful de la Becks Romania !