Ne mobilizam toti si aproape incolonati ne indreptam spre cinematograf. Am emotii, ma voi intalni cu el acolo si sper sa putem sa stam impreuna, unul langa celalalt in sala aceea ticsita de elevi. Enigma Otiliei urma sa fie descifrata de tineri de clasa a XII-a, adunati din toate liceele Timisoarei in vederea unei mai bune intelegeri a romanului. Stiam si noi si stiau toti profesorii ca pe nimeni nu interesa drama in care se zbatea Felix si nimanui nu-i pasa de deciziile materialiste ale Otiliei. Fiecare isi traia propria viata de om iesit din pubertate.Si acolo era el, ma astepta in mijlocul lor cu un trandafir rosu in mana…

Cand eram de-o schioapa si abia mergeam la gradinita de adormita si plictisita ce eram, avem o mare bucurie odata ce ajungeam acolo. Si anume treaba ca numai pe mine si pe o prietena de-a mea ne chema Andreea. Eram Andrelele. Eu Andreea Mare, ea Andreea Mica (si acum am ramas la fel pentru vecini). Ni se parea noua ca e atat de frumos numele asta si suntem asa privilegiate ca ne intitulam asa, ca ne scriem numele cu doi “e”, si nu e la fel de mediocru ca orice alt nume de acolo de la grupa mijlocie. Am fost copil destept, stiam sa citesc si sa scriu (de tipar)…

De cand ma stiu am cam fugit de competitie, de afirmare, de depunerea unui efort pentru a obtine ceva. Nu pentru ca n-as fi capabila, ci pentru ca sunt delasatoare si de cele mai multe ori ma subestimez. In afara de o amarata de olimpiada judeteana la franceza prin clasa a XI-a, nu ma pot lauda cu nicio participare la concursuri sau la alte competitii de gen. Ii admir pe cei intreprinzatori, pe cei ce se implica, ce se intereseaza, ce se zbat, ce se inscriu la tot felul de workshop-uri, training-uri, seminarii si alte chestii asemanatoare. De cand m-am inscris la concursul de pe bloggeri.ro, abia daca mai pot…

ÃŽmi mijesc ochii si mă uit înspre fereastră. Zidul pe care-l ridică jaluzelele albe ÅŸi prafuite între privirea mea ÅŸi ceea ce simÅ£eam că e afară mă supără ÅŸi mă indispune încă de dimineaţă. Camera e plină de gri, de umbre ÅŸi îi lipsesc găurelele formate pe covor de plasa draperiei în lumina soarelui. Aud parcă ÅŸi mici stropi de apă cum se lovesc supăraÅ£i de marmura din faÅ£a jaluzelei. Sau mi se pare ÅŸi doar îmi doresc să îi aud? Pleoapele mi se lipesc din nou si mă întorc dezamagită pe partea cealaltă. Nu e prima zi de ÅŸcoală, aÅŸa cum mi-aÅŸ fi dorit.Dacă ar fi fost prima zi…