Ce vedeți cu ochii minții atunci când închideți ochii după ce-ați stins lumina? Ce imagini vă joacă pe interiorul pleoapelor închise când somnul pune tot mai mult stăpânire pe voi? Ce gânduri, trăiri sau emoții vă leagănă sufletul înainte ca viața să continue în vis? Era o vreme când mă culcam cu nerăbdarea în suflet, când aș fi dat noaptea pe repede înainte din pricina promisiunilor zilei următoare. Erau nopțile în care adormeam zâmbind cu buzele și cu sufletul deopotrivă. Nopțile în care nici visele nu mai contau, pentru că la capăt lor era fie ziua mea de naștere, fie plecarea în tabără, fie întâlnirea cu un iubit, fie achiziționarea…

Iaca vă prezint și prima chestie demnă de o oarecare laudă ieșită din mânuțele astea două. Mă rog, mai precis de sub piciorușul mașinii de cusut. Mi-am rezervat ziua de sâmbătă unui proiect pe care voiam demult să-l încerc, așa că am făcut curățenie de vineri și de mâncat am mâncat mai pe fugă, mai târziu, mai puțin. Pentru că de prea mult timp îmi stătea gândul la o cămașă bărbătească pe care voiam să o transform în rochiță. Desigur, n-am făcut niciodată așa ceva, deci ce ieșea putea doar să mă dezamăgească sau să-mi servească de exercițiu, nu mă gândeam că voi putea chiar purta ce mi-a ieșit. Ideea…

Mă rog, „croitoreasă” e un cuvânt muuuult prea generos pentru a-mi descrie noile activități, da’ altul n-am, așa că merem cu el mai departe. Sincer, nu știu de când a înflorit în mine pasiunea asta pentru DIY și nici să mă picuri cu ceară nu-mi dau seama cum de-am ajuns să nutresc afecțiune pentru croitorie și cusut. Totuși, suspectul numărul 1 e Pinterest-ul, că dacă aveam microbul de mai demult, m-aș fi ținut de capul maică-mii să mă învețe una și alta. Da, mama mea a fost croitoreasă, una desăvârșită aș putea spune. Clientele ei plecau de la noi de acasă cu costume parcă decupate din reviste și fiecare avea…

Am găsit poza de mai jos în reader, pe-un blog la care sunt abonată și am căutat câteva minute bune după povestea ei. N-am găsit-o sau n-am căutat destul de bine. Mi-am adus aminte pe loc de povestea lui Christian, leul crescut de doi bărbați și eliberat în sălbăticie, care după un an, când aceștia s-au dus să-l caute, i-a întâmpinat cu o bucurie de nedescris și cu aceeași îmbrățisare pe care o vedeți în poza cu tigrul. Aici e povestea în 2 minute și ceva, iar aici e pe lung, într-un documentar de 45 de minute. Mi-ar plăcea să lucrez cu animale, fie sălbatice, fie domestice, consider că avem…