salată de roşii
-
Niste nemti atipici
Stau prost cu memoria si nu-mi mai aduc aminte exact cat de mult am vorbit pe blog despre oamenii pe care i-am cunoscut in cei 5 ani impliniti pe 7 ianuarie in Berlin. Stiu sigur ca unora le-am dedicat un post dar, as putea spune fara parere de rau, relatia s-a racit intr-atat incat de mai bine de un an si jumatate nu numai ca nu ne-am vazut dar nici nu ne-am mai vorbit. Dupa ce ne-am cunoscut mai bine si ne-am dat seama ca avem firi si pareri si obiceiuri din filme diferite, drumurile noastre s-au despartit fara resentimente, motive intemeiate, cuvinte grele sau discutii aprinse, pur si simplu…
-
Trei ani de trai in Berlin
Se implinesc azi. Au trecut ca un vis, atat de repede si in fuga incat abia procesez si, in acelasi timp, parca locuim de o viata aici. De fapt, chiar locuim de o viata aici. O viata a Adei. Avea doar 5 luni si jumatate cand am mutat-o aici si-am facut o berlineza din ea. Pentru ca oricat imi displace mie sa recunosc, Ada e mai mult nemtoaica decat romanca. Insa sunt foarte determinata sa ii pastrez radacinile cat pot de intacte si insist cu limba romana pana in panzele albe. Deocamdata e prea mica sa inteleaga alte chestii, insa limba e singura care imi sta acum in putere sa…
-
Ar fi fost mai bine la Nerja
Cum spuneam în articolul despre Malaga, dacă mă documentam mai bine, aici aș fi ales cazare. Nerja, Torremolinos, Benalmadena au acel aer de vacanță, sunt stațiuni, o grămadă de vile și hoteluri, prosoape întinse la uscat pe balcon, lume bronzată (nu că în Malaga n-ar fi fost) etc. Mi-a plăcut mai mult din toate punctele de vedere. La Nerja am ajuns pentru o peșteră, care pe Pinterest arată fabulos. La fața locului e impresionantă. Două camere imense unde se găsește cea mai mare coloană din lume. Povestea ei o puteți află de aici, dacă va interesează, plus o grămadă de alte „cele mai… din lume”. În rest, va spun doar…
-
Dorințe pentru 2017
A se observa că am înlocuit cuvântul „planuri” cu „dorințe”, pentru că nu vreau să mai pun sub semnul imperiosului lucruri pe care îmi doresc să le fac. Nici nu m-au dezamăgit planurile neîndeplinite pe anul trecut. Pur și simplu, îmi doresc să se întâmple și, evident, o să lucrez în acest sens să fac să se și întâmple. Dar n-o să fie mare pagubă dacă n-o să se întâmple. 1. Ada la mare – cum spuneam în retrospectiva lui 2016, cel mai mare regret (singurul, de fapt) a fost că n-am dus-o pe Ada la mare. Nu s-au aliniat astrele, bâjbâiam încă prin meandrele mutării în Berlin, poate nu…
-
Bye, bye, Jozephine
Faptul că am uitat să vă povestesc de ieșirea lui Jozephine din viața mea nu este decât o dovadă în plus pentru cât de neimportantă a fost pentru mine. N-am simțit-o aproape de la început, am considerat-o exact ceea ce a fost: o mașină, o mașinărie fără valoare sentimentală. Jozephine a fost a doua mea mașină, dar prima cumpărată de mine. A fost roșie, cum mi-am dorit întotdeauna, a fost bună, dar pur și simplu n-am iubit-o cum am iubit-o pe Hapciu. Hapciu a fost prima mea mașină, care, pe lângă această calitate, a mai avut-o și pe aceea ca a fost cadou de la tatăl meu. Așa cum i-am…
