Niste nemti atipici

Stau prost cu memoria si nu-mi mai aduc aminte exact cat de mult am vorbit pe blog despre oamenii pe care i-am cunoscut in cei 5 ani impliniti pe 7 ianuarie in Berlin.

Stiu sigur ca unora le-am dedicat un post dar, as putea spune fara parere de rau, relatia s-a racit intr-atat incat de mai bine de un an si jumatate nu numai ca nu ne-am vazut dar nici nu ne-am mai vorbit. Dupa ce ne-am cunoscut mai bine si ne-am dat seama ca avem firi si pareri si obiceiuri din filme diferite, drumurile noastre s-au despartit fara resentimente, motive intemeiate, cuvinte grele sau discutii aprinse, pur si simplu murind incet.

Ei, insa pentru vecinii nostri simt ca trebuie sa scriu din nou pentru ca pe masura ce ne cunoastem mai bine rezonam tot mai mult, plus ca pandemia am cam petrecut-o impreuna.

Relatia a inceput in vara lui 2018, intr-o seara de vineri in care Sotzu si cu mine (copilul era codita dupa noi) ne intorceam de la magazin carand o lada de bere.

Ca sa nu pierd timp cu descrierea decorului si voi sa nu intelegeti nimic, iata o poza care va ajuta la intelegerea situatiei.

In aceasta curte exista doua intrari, cea de sub bloc din partea stanga a pozei si inca o usa dintr-un gard in partea dreapta a pozei, care nu se vede. Vecinii erau asezati pe banca din dreapta toboganului, care nici ea nu se vede prea bine din cauza cosului de gunoi, dar e acolo. Ei, pe banca aia si in jurul ei erau vreo 5 oameni, doua familii si mai cineva care imi scapa, dar probabil era neimportant.

Plecam noi la cumparaturi si cand ne intoarcem, zice Sotzu: „hai sa intram pe poarta din spate sa nu defilam cu lada de bere prin fata lor”. Si crezand ca rezolvam o situatie usor jenanta, intram pe furis (de parca am fi furat-o) si incercam sa ajungem pana la usa noastra, care nu se vede in poza, dar e in dreapta mesei.

Insa vecinii nostri, cum aveam sa descoperim, nu doar ca au radare detectoare de bere si nu doar ca sunt nemti si cu gena bautorului de bere in sange, dar sunt oameni de viata, petrecareti, deschisi si prietenosi. Si incercand noi sa trecem nevazuti prin spatele lor, numai ca-l aud pe unul dintre ei: „Va pregatiti de petrecere, nu?” (nici nu mai stiu daca ne-au intrebat in germana sau in engleza pentru ca eu deja ma conversasem inainte cu cativa dintre ei pe engleza). Ne-am oprit in drum, ca prinsi cu mata-n sac, zambind tamp si nestiind ce sa spunem (nici nu mai stiu ce-am spus), dar s-a destins atmosfera. Pe drumul ramas pana la terasa noastra ii zic Sotzului: „ia niste beri si da-le ca asa-i frumos” (exact astea au fost cuvintele mele, ca doar sunt romanca si am si eu gene de ospitalitate si de „sa facem ce se cuvine”).

Si de la berile alea a inceput o prietenie exact din seara aia de vara in care nu doar ca am stat la povesti in jurul lazii de bere pana la ora 21:30, dar am continuat si sus, la ei, pana pe la 23:00. (Eu si Sotzu fiind socati ca nu ne cunoasteau nici de o zi si deja ne chemau in casa lor – so un-german of them). Si am continuat si a doua zi, la noi pe terasa, la gratar, cu si mai multa bere, prosecco si Aperol, carne, salate si garnituri, de parca era o nunta romaneasca. Am cazut lata dupa o zi intreaga de pregatit, gatit, mancat, povestit, baut, ras si conversat intr-o gramada de limbi straine. Weekendurile ca asta s-au repetat regulat, plus Sarbatori, iesiri in natura, zile de nastere sau seri petrecute in jurul mesei cu mult prosecco, bere si mai ales mancare buna.

Pentru ca, de fapt, toata polologhia asta e pentru a introduce fabuloasa mancare pe care acesti doi oameni, Johanna si Tim, o fac. Nu sunt bucatari, dar amandoi au lucrat in restaurante, au invatat trucuri, au incercat si si-au perfectionat tehnicile, gusturile si mancarea lor e divina. Aproape orice mancare gatita mi-ar pune in fata, macar o sa incerc, dar sunt aproape sigura ca o sa-mi placa. De la painea cu ulei de masline, tarhon si usturoi coapta in cuptor, pana la Fondue si Raclette ce ne-au pregatit de Revelion, si trecand prin nenumatate pizze, paste si sosuri si carnuri la gratar si salate cu capsuni sau gem, am incercat si ne-am ghiftuit de fiecare data cand ne intalneam. Si vinerea trecuta, cand am mancat inghetata facuta de ei in cornete facuta de ei… am zis ca e musai sa le dedic un post pentru ca oricat de lung sau scurt va fi drumul nostru impreuna, viata noastra la Berlin e mai frumoasa datorita lor.

Ah, si inainte sa va las cu pozele cu mancare, musai sa va spun ca desi nu ma grabesc sa ii hranesc eu pe ei avand in vedere ce iese din manutele lor, m-am bucurat ca le-au placut sarmalele mele si musacaua mea, umile si rare contributii la serile noastre impreuna.

In prima saptamana cand am deschis Libraria, stateam acolo 8 ore fara sa mananc altceva decat snacks-uri. Intr-o zi mi-au adus tocanita asta de cartofi cu chiftele, ca sa nu lesin de foame. 😀

Raclette de Revelion

Fondue de Revelion

Sosuri pentru fondue

Masa de Revelion

Painici homemade din faina homemade!!! Da, au o moara mica si isi fac singuri faina.

Doar una dintre zecile de pizze pe care le-au facut de la 0. Cu blat facut din faina tot facuta de ei.

 

Cornete homemade

Inghetata homemade din iaurt si fructe congelate