Nu mai sunt o femeie singură de 4 ani deja. Nu neg că uneori mă gândesc cu nostalgie la vremurile în care puteam să îmi fac de cap fără să supăr pe nimeni, în care singura chestie care conta era să-mi procur cât mai multă satisfacţie şi plăcere. Indiferent dacă o adunam din complimente, din flirturi, din întâlniri, din săruturi sau din sms-uri. Însă nostalgia asta are parfumul trecutului şi nu e ceva ce-mi lipseşte, pentru că între toate complimentele, flirturile şi sms-urile erau perioade în care aveam nevoie de un el stabil cu care să merg la patiserie să cumpăr prăjituri, un el mereu acolo pentru mine. Şi acum…

(pentru a nu scrie postul ăsta la ambele genuri, o să mă refer la genul masculin, dar întrebarea este valabilă şi la feminin) Dacă nu e cel mai recent dintre foşti, s-ar putea să te doară în cot. Dacă ai o relaţie stabilă, solidă şi de lungă durată*, s-ar putea să nu te intereseze şi nici să nu-ţi pese. Ce s-a întâmplat în trecut, acolo rămâne, nu mai simţi nimic pentru el, nu te mai priveşte viaţa lui. DAR

Nu, nu sunt aceleaşi care ne fac şi pe noi fericite, deşi multe dintre ele se regăsesc în listele ambelor sexe. Am găsit un top 10 al motivelor pentru care bărbaţii zâmbesc on the inside and on the outside cu mare satisfacţie, da’ nu vreau doar să vă expun aceste motive, vreau să vă întreb care dintre ele vă fac pe voi fericiţi. Să vedem dacă se confirmă sau se infirmă topul. Carevasăzică, acest post vă e dedicat vouă, dragii mei bărbaţi.

Când am început cartea lui Kazantzakis, aia de v-am zis ca nu mai apuc să o termin, mi-au venit o grămadă de idei de posturi şi întrebări la care mi-ar plăcea să vă aflu răspunsurile. Printre ele se numără una pe care eu am ramificat-o în trei. Ce miros are copilăria voastră? Mie, primul miros care îmi vine în gând e cel al cafelei mamei mele din dimineţile de vară când mă trezeam şi o găseam la masă în bucătărie, aplecată deasupra unei reviste de integrame, cu cafeaua şi pachetul de ţigări la îndemână. Mama mea nu mai fumează. Nici cafea nu mai bea… Mi-e atât de dor de acele…

Aş putea lăsa doar titlul şi liber la comentarii, da’ pentru că nu sunt io dacă nu dezvolt, să mă desfăşor. Obiceiul ăsta, de a nu răspunde la telefon când nu cunoşti numărul l-am tot întâlnit ba la cunoscuţi, ba la necunoscuţi, ba pe bloguri. Şi nu pot pricepe de ce. Te poate suna oricine, o rudă sau un prieten care: Nu mai are credit Nu şi-a plătit factura şi nu mai poate apela pe nimeni de pe numărul lui Şi-a pierdut/i-a fost furat telefonul Şi-a uitat telefonul acasă Şi-a schimbat numărul Etc Apoi, există o serie întreagă de motive importante pentru care să răspunzi la un număr necunoscut: s-a…